Atunci când și-a împachetat valiza, a pus în ea și pasiunea pentru „mărunțișuri”, din care s-a născut ulterior lucruri frumoase. O inspiră totul. Țara. Oamenii. Oportunitățile. Împrejurările. Noua ei viață. Îi spune Tatiana Moșneaga și e încă o femeie minunată care s-a alăturat comunității „O femeie din Diasporă”. Prin ce ne-a cucerit? Prin sinceritate și prin felul ei de-a fi.
„Mă numesc Tatiana Moșneaga (după soț Gurița) și m-am născut în Molovata Nouă, Dubăsari. Frumoase locuri, pline de amintiri și dor, dar circumstanțele au făcut să părăsesc prispa casei și să mă aventurez în lumea mare. M-am stabilit în Franța, țara care m-a cucerit iremediabil. Modă. Arhitectură. Parfum etc. Doar cei îndrăgostiți de tot ce înseamnă această țară mă vor înțelege.”
Prima ei vizită aici a fost în vara lui 2015. A revenit un an mai târziu. Din nou vara, dar de data asta împreună cu programul de schimb Student Travel și… a rămas pentru totdeauna. Sigur că i-a fost greu. Sigur c-a întâlnit tot soiul de impedimente și confuzii. Sigur c-a avut parte de momente când a măcinat-o dorul, or, aceasta era pentru oară când pleca pentru o perioadă atât de mare de timp, dar a știut dintotdeauna că vrea să călătorească pentru că „un om trebuie să viziteze cât mai multe locuri și nu să se limiteze la un singur sat, oraș sau țară.”
În Franța și-a scos de la naftalină toate talentele tăinuite în colțul valizei.
„Acasă m-am aflat mereu în lumea artei. Absolventă a școlii de pictură, apoi a Universității Tehnice, Facultatea de Urbanism și Arhitectură, iar toate astea și-au pus o mare amprentă în inima mea. Ideile pe care le acumulasem în timp se cereau scoase la iveală și puse în aplicare. Am început să creez. La început invitații pentru nuntă, botez și zile de naștere. Ador să lucrez cu mărunțișuri, să mă pierd în ele, să le combin, să testez chestii noi, de care sunt sigură că vor prinde mereu la public.” Apoi a făcut următorul pas. În colecția Tatianei au apărut bijuteriile, elaborarea cărora o face de-a dreptul fericită.
„Femeia trebuie mereu să aibă timp pentru ea”. Noi îi dăm perfectă dreptate, pentru că este ideea pe care o împărtășesc toate femeile acestei comunități. „Pornește de la dragostea de sine. Cred că celebra „unde dragoste nu e, nimic nu e” este valabilă inclusiv în această situație. Abia atunci femeia se simte asemeni unei zâne, a unei regine, care tronează peste propria sa viață. Ce ține de carieră, dacă îți dorești să avansezi în domeniul ales, muncește, dar i-ați timp pentru asta. Doar așa vei obține ceea ce îți dorești. Eu mereu spun, acesta este motivul pentru care mă trezesc mai devreme decât alții.”
Descoperiți profilul și creațiile Tatianei în link-urile de mai jos:
https://www.facebook.com/tanciu.mosneaga
https://www.facebook.com/TaniusaMosneaga/
Recunoaște că nici de arhitectură nu s-a lăsat.
„Este domeniul care și-a păstrat un loc aparte în sufletul meu, pentru că mereu îmi generează idei de proiecte, mă ajută să mă dezvolt inclusiv în noua mea țară!”
Frumosul o motivează să treacă peste greutăți. „Îmi place să trezesc zâmbetul pe buzele oamenilor care-mi sunt clienți, indiferent că e vorba de femei, bărbați, părinți, copii. Sunt cea mai mare motivare a mea.”
Nu se oprește aici. Tatiana recunoaște că următoarea treaptă spre care tinde să ajungă este lansarea în domeniul arhitecturii, dar și deschiderea propriului butic cu bijuterii.
Mesajul Tatianei către femei: „Să se prețuiască, să găsească suficient timp pentru ele și să nu uite de visele lor!
Răspunsurile Tatianei la întrebările lui Marcel Proust:
– Calitatea pe care o admiri la oameni?
Sinceritatea.
– Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?
Faptul că nu am plecat mai devreme din Moldova, pentru a vizita mai multe țări.
– Culoarea şi floarea preferată?
Nu am o culoare preferată, fiindcă amestecul a două – trei culori crează o culoare nouă. Florile preferate sunt lalelele.
Cu drag: O femeie din Paris ❤️
Editor text: Daniela Borodachi
SMM: Oxana Cojocari