Sanda Beniamines a făcut cunoștință cu comunitatea „O Femeie” acum jumătate de an atunci când a decis să devină unul din sponsorii Forumului Economic de la Paris.
Tot atunci am aflat despre Creative English Language Academy, o școală de limbă engleză pentru diaspora moldovenească și românească din Marea Britanie. Curajoasă femeie, ne-a fost gândul. Neapărat trebuie să-i cunoaștem povestea și s-o prezentăm în comunitate, ceea ce am și făcut.
Dacă ar fi să te prezinți pe scurt, ce-ai povesti comunității noastre despre tine?
Sunt Sanda Beniamines, lingvist, specialist în managementul resurselor umane, prof. de limba engleză și fondatoarea Creative English Language Academy (CELA).
Am plecat de acasă, din Republica Moldova, în decembrie 2011, la vârsta de 23 de ani. Motivul plecării a fost reintregirea familiei, soțul meu fiind stabilit în Israel de mulți ani.
Astfel după absolvirea facultății de Litere, Limba și Literatura Română, USM am hotărât să-l urmez și să mă mut la Ierusalim. În perioada 2007 – 2011, odată cu absolvirea LLMTI “Socrate”, am activat într-o companie suedeză ca operator suedez-englez, țineam cursuri de engleză în paralel și îmi făceam studiile universitare la USM. Am plecat din Israel abia în 2018…
…și v-ați mutat în Marea Britanie? De ce ai ales anume această țară?
Am ales Marea Britanie demult, din preadolescență, dar am ajuns în UK abia după aproape două decenii. Ne-am mutat la Londra în iulie, 2018. Motivul mutării noastre aici a fost revenirea în Europa, dorința de a-mi continua studiile, dezvoltarea unei cariere în mediul academic și o mai mare deschidere către viața culturală, iar Londra mi se pare cel mai potrivit loc din această perspectivă.
Are pasiunea ta pentru limba engleză o poveste în spate?
Cât despre pasiunea pentru limba engleză, știți cum este orice realizare pe care o avem la maturitate își are rădăcinile adânci, de multe ori, în copilărie sau adolescență, probabil pentru că atunci ne dăm voie să visam fără constrângeri și suntem mai hotărâți ca niciodată. Iar ceea ce proiectăm în copilărie sau adolescență, prin muncă și determinare devine realitate la maturitate.
Am îndrăgit limba engleză pe când aveam vreo 9-10 ani. Pană pe la vreo 15 ani am studiat-o intens, cu mult nesaț și interes. De-ai ști câte casete am stricat și vai ce încântată am fost când părinții mi-au dat 70 de lei să îmi cumpăr pantaloni și o bluză, iar eu de 69 lei și 50 bani mi-am achiziționat primul dicționar Oxford în 2002. Îmi amintesc cu emoție cum mergeam cu el în mână prin parcul Ștefan cel Mare în drum spre casă și nu era om mai bogat decât mine în acea zi!
Ah, aceste povești mereu ne încălzesc sufletul. Dar bănuiesc că de la acel prim dicționar și până la Creative English Language Academy a fost poveste lungă…?
Povestea Creative English Language Academy a început oficial în anul 2020 pe băncile facultății de Business și Managementul Resurselor Umane, a universității Anglia Ruskin din Londra. În primul an, am avut un modul pe nume “The Pitch Project” unde trebuia să elaborăm un plan de afacere în colaborare cu un coleg. Planul de afacere a fost o școală de limba engleză pentru imigranții din UK. De acolo a pornit și numele Creative English Language Academy (CELA). Cercetarea și elaborarea acestui plan de afacere a durat 2 luni, examenul a fost un succes, iar la foarte scurt timp am hotărât să deschid academia pe bune. CELA, din 2020 până în prezent ține o diversitate de cursuri online de limba engleză dar și ateliere și evenimente educaționale care au loc fizic în Canary Wharf, Londra.
Deci, clienții academiei înființate de tine sunt imigranți. Am înțeles bine?
Așa este. Studenții CELA sunt preponderent vorbitori de limba română, dar avem în cadrul academiei și alte naționalități precum: italieni, spanioli, portughezi și polonezi. Persoanele care vin să-și îmbunătățească abilitățile limbii engleze sunt persoanele dornice de a se integra cu ușurință în sistemul din UK, oameni ce-și doresc să intre la facultate sau să avanseze pe scara corporativă având nevoie de o engleză bună. Studenții noștri pot găsi cursuri online pentru nivelurile A1- C1, în grupuri mici de 3-4 persoane.
Ce programe sau cursuri specifice oferiți la Creative English Language Academy?
Organizăm cursuri centrate pe Engleza Generală (în regim intensiv sau standart), Engleza de Afaceri, Curs intensiv centrat pe Pronunția Britanică, Curs intensiv Gramatică, pregatire pentru examene IELTS,CAE, OET și Career Guidance Programme.
Există evenimente sau activități organizate pentru studenții academiei în afara cursurilor obișnuite?
Mai mult decât atât, atelierele fizice CELA pentru engleza generală, au fost concepute pentru dezvoltarea abilităților de comunicare în limba engleză prin intermediul interacțiunii creative și a metodei innovative “Points of You” ce își are originea în Israel.
Atelierele centrate pe Engleza de Afaceri “Express yourself like a Pro” sunt o bună oportunitate pentru diaspora noastră de a-și dezvolta limbajul antreprenorial și termenii folosiți în sfera corporativă sau la locul de muncă. Iar atelierele “Speak British like a British” sunt extrem de benefice persoanelor care sunt interesate să-și îmbunătățească pronunția, fluentă și claritatea în limba engleză.
Care sunt principalele obiective ale școlii și cum vă diferențiați de concurență?
Fiecare curs online, atelier fizic sau produs educational a fost conceput și creat pentru a se plia pe necesitățile lingvistice ale oamenilor care ne trec pragul. Direcția academiei este de a susține persoanele interesate de creștere profesională prin intermediul unui limbaj bine pus la punct, tocmai acesta fiind motivul dezvoltării mai multor programe care să se potrivească nevoilor studentilor CELA. Academia țintește să fie un spațiu atât virtual cât și fizic unde metodele inovatoare de predare să dea roade creativității și noilor colaborări, iar predarea să fie livrată prin excelență.. Momentan suntem unicii care organizăm astfel de evenimente educaționale centrate pe limba engleză din diaspora moldo-românească. Ne diferențiem pe piață prin calitatea și creativitatea cursurilor de limba engleză pe care le oferim, numărul mic de studenți în grup de 3-4 persoane, posibilitatea de a avea ore atât cu profi nativi cât și cu profi vorbitori de română, diversitatea de pachete de studiu, dar și prin produsele unice precum cursul de pronuntie “From Zero to Hero in British English Pronunciation” și atelierul fizic centrat pe pronunție britanică “ Speak British like a British” desfășurat în colaborare cu profesor nativ britanic din academie. Career guidance Program și celelalte ateliere centrate pe engleza generala prin abordarea metodei israeliene “Points of You” si al workshop-ului centrat pe engleza de afaceri, produse fizice si digitale care pot fi usor achizitionate de pe platforma sunt si ele elemente de diferentiere asupra carora s-a lucrat mult.
Te implici tu personal în procesul de predare și în interacțiunea cu studenții?
Academia este mai mult decât un vis realizat sau o afacere, este proiectul meu de suflet și așa cum predarea limbii engleze îmi aduce multă satisfacție, predau de luni până vineri cu multă dedicare, chiar dacă zilnic sunt implicata foarte mult în tot ce înseamnă administrare și organizare, recrutare studenți, creare programe educaționale și noi produse, ședințe cu profesori sau cu echipa de marketing și IT.
Din ce spui tu aici, creativitatea și implicarea studenților în procesul de învățare a limbii engleze sunt două cuvinte cheie în cadrul academiei?
Așa este. Procesul de învățare al unei limbi străine este o creație în sine, construind noi căi neuronale și fiind un factor benefic pentru plasticitatea creierului nostru. Pe lângă învățarea structurilor lexicale și gramaticale, interacțiune prin abordarea predarii “Silent Way” în cadrul orelor unde profesorul își aduce contribuția prin monitorizare, ajustare și corectarea greșelilor, încurajând studenții să comunice prin intermediul diferitor instrumente și tehnici. În cadrul lecțiilor nu folosim un manual, materialele sunt create in-house și materialul este pliat pe necesitățile lingvistice ale grupului și a stilului de învățare. Engleza studiată în cadrul orelor este Engleza Britanică.
Provocări? Pentru că cum fără ele?
Provocarile… nu sunt puține, la nivel de business – dar avem intenții bune și gânduri optimiste. Social media, de exemplu, este o mare provocare pentru mine pentru că nu-mi place să fiu activa și prezentă mereu și nici nu am timp pentru asta, deși… trăim vremuri unde doar așa ne putem promova afacerile. Dar, cea mai mare provocare pentru mine totuși este … stresul și munca până la epuizare, care nu se vede pe rețelele de socializare, nopțile nedormite, lipsa de timp și vina că nu petrec suficient timp cu copiii.
Cum vezi tu viitorul Creative English Language Academy?
Așa cum spuneam, momentan academia livrează cursurile online și doar atelierele sunt fizice. Dar intenționez să deschid școala propriu-zisă, dar nu în 2024. Viitorul va fi unul frumos, cu colaborări faine și am toată încrederea în echipa de specialisti CELA. Așa cum spunea și David Rockefeller “Succesul în afaceri presupune pregătire, disciplină și multă muncă. Dar dacă nu ești speriat de aceste lucruri, oportunitatile sunt mereu foarte mari.” Prin urmare, noi muncim mult mai întâi pentru a-i ajuta pe oamenii care vin la cursurile CELA. Dar cel mai important aspect la care mereu lucrăm este ca noi să nu-i dezamăgim niciodată. Îmi doresc ca academia să devină un reper bun pentru diaspora din Europa.
Aveți o comunitate de moldoveni, români în Marea Britanie?
Sigur ca da și spun cu mândrie acest lucru! Comunitatea românească este foarte activă și implicată în multe proiecte culturale. Oamenii sunt interesați de creștere și dezvoltare. Același lucru pot să-l spun și despre comunitatea de moldoveni. Marea Britanie este un loc extrem de favorabil pentru comunitățile minoritare, pentru că le sunt respectate drepturile și încurajate să-și promoveze valorile. Se organizează lansări de carte, spectacole, piese de teatru, târguri cu produse autohtone, concerte, sunt școli românești unde se promovează limba romana și valorile naționale.
Prin intermediul rețelelor de socializare și mi s-a părut un proiect bine gândit, cu un fundament foarte bun. Cred că acest proiect era o necesitate pentru femeile noastre pentru a se simți valorificate. Am rămas plăcut surprinsă în toamna atunci când am participat la Forumul Economic European și La Gala “O Femeie” câte femei de succes avem și ce comunitate puternică este “O Femeie”. O felicit pe Viorica pe întreaga ei echipă pe aceasta cale și îi mulțumesc pentru tot ce a făcut și a implementat.
Mai multe detalii despre academie, prețuri și cursuri puteți afla dacă accesați https://celacademy.co.uk/?fbclid=IwAR1B2mCCHp-3zI4oA-OKjmDWhogM7SZf5P_sLjB4U4MqxE5T82Vz48SOO9c