Pe Victoria Dunford o cunoaștem nu din auzite și tot nu din auzite știm despre munca titanică depusă pentru ca în acest weekend să fie, în sfârșit, tăiată panglica bazinului hidroterapeutic din orașul Râșcani, pentru copiii cu nevoi speciale. Deși, nu am putut să îi fim alături fizic în ziua deschiderii, cu gândul am fost acolo, pentru că știm cât de mult a fost așteptat acest moment… 

… e vorba, mai exact, de doi ani, ani care au însemnat muncă peste program, determinare până la refuz și perseverență mai multă decât și-ar putea cineva imagina vreodată…

Din fericire, toate astea nu în zadar. Rezultatul acestei munci titanice poară numele de Bazinul Hidroterapeutic Phoenix.

E greu să faci rezumatul acestor doi ani în câteva cuvinte, or, aceasta a însemnat munca Victoriei împreună cu cea a altor peste 400 de oameni de acasă și din diasporă. Și când spun diasporă e vorba de 11 țări, plus 53 de organizații nu doar din Moldova, ci și din România, Marea Britanie, Statele Unite, Irlanda.

În spatele acestor cifre stau oameni, întâlniri, contacte, afaceri, experiențe, feedback-uri. De asemenea, e vorba de ore nenumărate de voluntariat la săpat, tencuit, măturat, cântat, dansat pentru aduna bani. Totalul este unul de peste 3,6 milioane de lei. Și asta nu e tot…

Acest proiect a fost asemeni unui montagne russe – cu multe urcușuri și coborâșuri, cu nopți nedormite, cu lacrimi, cu dezamăgirea pierderii unei finanțări care ar fi putut fi salvatoare, dacă nu era antreprenorul ce nu a prestat serviciile conform contractului și care momentan presupune un proces de judecată. Din păcate. Dar asta e altă poveste… Toate trec pe plan secund. Emoțiile zilei de ieri au fost savurate pe bună dreptate.
Menirea acestui bazin cu apă caldă este de a aduce zâmbete, relaxare și speranță. Speranță pentru cei care au nevoie de hidroterapie, zâmbete și relaxare pentru cei care vor să învețe să înnoate sau să se relaxeze după ore bune de muncă.

Victoria, chapeux bas în fața ta. Mulțumim pentru că exiști și mulțumim pentru dedicația ta.

Cu drag, revista „O femeie din Paris”