De șapte ani, Zina Untu sărbătorește Ziua Independenței departe de casă, tocmai peste ocean, acolo unde s-a realizat și și-a întemeiat o familie. Un nou interviu marca „ofemeie.com” frumos, sufletist despre afaceri, ambiții, viitor și dor de casă, într-o zi specială precum e ca cea de azi.
– Zina, de unde vii și de ce azi faci parte din diasporă?
– M-am născut în satul Chircăiești, raionul Căușeni, dar de șapte ani locuiesc în America. Am venit încoace atrasă de frumusețea și libertatea acestor locuri, dar mai ales pentru a-mi realiza visul din copilărie pe care mi l-au insuflat verișorul și prietenii mei. Am plecat cu gândul că peste cinci ani (cel mult) mă întorc acasă. Doar că n-a fost să fie. L-am cunoscut pe soțul meu și am întemeiat o frumoasă familie.
– Care este activitatea care te definește?
– Sunt designer de haine, fondatoare a brandului “Zina Untu” (Instagram: zina_untu), pe care o gestionez împreună cu o întreagă echipă. Hainele sunt create de mine, fabricate în Rusia și livrate în toată lumea (worldwide shipping). Stofele italiene de calitate impecabilă și comoditatea sunt două dintre cele mai importante calități apreciate de clienții noștri. Mereu optăm pentru ceea ce ne-ar face nouă personal plăcere și ne-ar bucura. Orice haină marca „Zina Untu” are personalitate. „Eu vreau! Eu pot! Eu fac!” este ceea ce simte clientul nostru!
– Respect pentru ceea ce ai reușit, dar cum ai ajuns la această idee?
– Am decis că anume asta vreau să fac pe vremea când lucram într-un restaurant din Chicago. Lucram ca și chelneriță la banchete. Îmi amintesc că la una din nunți, invitații (americani) erau îmbrăcați mai simplu decât studenții Chișinăului, care au o sută de lei în buzunar! Și atunci s-a născut ideea, să combin stilul nostru european, cu încrederea și comoditatea americanilor. Deci, peste ceva timp i-am șoptit soțului: „vreau să devin designer de haine”. Și el mi-a zis: „dacă vrei, atunci devii!”. Pe această cale îi mulțumesc nespus de mult. El este cel care mereu mă susține în orice alegere și vis al meu. Crede și mă ajută. Cred că mult contează asta într-un cuplu.
– Cum reușești să îți faci timp pentru tine, dar și pentru afacerea ta?
– Timpul pentru mine, ca femeie, vine automat. Chiar dimpotrivă, nu am dificultăți la capitolul acesta. Adică nu poziționez timpul meu ca pe ceva secundar, ci face parte din programul meu, ca al doilea job, or, anume asta îmi dă un restart, care mă ajută devin mai creativă. Eu mereu le combin pe ambele și niciodată nu dau uneia prioritate în detrimentul alteia. Am o agendă în care scriu zilnic obligațiile zilei de mâine. După asta trag concluzii despre cât de repede aș ajunge la rezultatul dorit. Clar că am și zile când pur și simplu sau fără chef și lenevesc. De obicei, în așa zile spun că „eu dau înapoi, ca să pornesc cu viteză.”
– Ce te motivează să treci peste greutăți?
– Motivația mea este familia. Mereu mă gândesc că succesul meu îi va face pe copiii mei mândri de mine. Dar pentru a ajunge pe piedestal, trebuie să înlătur obstacolele care-mi ies în cale. Așa apare ambiția care mă motivează și construiește puntea peste greutăți, spre succes!
– Care este scopul tău?
– Să-mi popularizez brand-ul la nivel mondial, să lucrez până în momentul când acest va începe să lucreze fără mine. Să știi că sunt foarte ambițioasă. Până nu demult, visam să particip la Fashion Week din New York. Am trimis aplicația și… nu am primit nici un răspuns. Am fost tristă așa că le-am cerut o explicație, ca până la urmă să aflu că de fapt, a fost o eroare tehnică. Am mai aplicat odată și… tadaaam, felicitări mie! La începutul anului viitor, am fost selectată la New York pentru un Fashion Show! Suntem în proces de deschidere a unui magazin online, dar scopul meu este să deschid și unul offline.
– Ce mesaj ai pentru femeile acestei comunități.
– Femei, nu regretați niciodată nimic. Luați pozitivul din tot. Mereu învățați ceva nou. Creierul nostru are nevoie de hrană. Citiți cât mai mult, nu contează ce, important să îl hrăniți. Gândiți-vă c-ați fost trimise pe Pământ, pentru a lăsa urme. Nu fiți triste, nu omorâți copilul din interiorul vostru, deoarece doar așa veți putea pe deplin, să vă bucurați de vârsta pe care o aveți, fără să plângeți, când priviți în pașaport. Femei, voi sunteți arta lumii! Și nu uitați: “Eu vreau! Eu pot! Eu fac!”
– Și pentru că interviul cu tine are loc azi într-o zi atât de importantă, spune-ne cu ce ți se asociază această zi?
– Independența Moldovei mereu mi se asociază cu o pasăre care zboară din colivie spre libertate. De peste ocean o văd cu dragoste și nostalgie, mult mi-aș dori să simt atmosfera de sărbătoare moldovenească. Îi doresc Moldovei să aibă parte de cât mai mulți oameni ce o iubesc și o ocrotesc, să ajungă la nivelul țărilor dezvoltate. Numai pace și dragoste între concetățenii de pretutindeni.
Răspunsurile Zinei la întrebările lui Marcel Proust:
Dă o definiție femeii?
Universul.
Calitatea pe care o admiri la oameni?
Modestia
Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?
Ratarea primului interviu la ambasada SUA.
Culoarea și floarea preferată.
Negru și trandafirii.
Zina îți mulțumim pentru acest interviu. Îți dorim succes în toate pornirile tale și te așteptăm pe platforma noastră cu noutăți frumoase.
Cu drag, pentru revista „O femeie din Paris”
Redactor text: Daniela Borodachi