Lumină. Om-lumină. A fost primul gând ce mi-a trecut când i-am citit autobiografia, iar odată cu el am trăit și bucuria faptului că Moldova se poate încă mândri cu oameni de valoare, oameni care și-au făcut o afacere acasă. Irina Pompuș este dovada vie că se poate. Trebuie doar să vrei…

– Irina, prima întrebare care de obicei e una scurtă – unde te-ai născut?

– Mulțumesc. M-am născut și locuiesc în satul Teleșeu, raionul Orhei.

– Ai spus – locuiesc, deci nu faci parte din diasporă?

– Locuiesc în Moldova și nu am avut niciodată dorința să mă stabilesc cu traiul înt-o altă țară, cu toate că, cândva constrânsă de împrejurări, am avut niște încercări. S-a întâmplat în 2008, când după absolvirea facultății am mers în Rusia pentru o perioadă relativ scurtă la muncă. O altă încercare am făcut-o în 2013, plecând cu familia în Franța. În ambele cazuri nu am rezistat mai mult de câteva luni și am revenit la ideea că fiecare e util acolo unde s-a născut. Ba mai mult, nici din satul meu de baștină nu am plecat, ci continuu să fac naveta Teleșeu – Chișinău, căci acolo mi-e serviciul de bază. Dar nu neg faptul că îmi place foarte mult să călătoresc și o fac cu regularitate. Am vizitat în jur de 20 de țări, dar până în prezent nu pot lipsi mai mult de una – două săptămâni de acasă. Și de fiecare dată când revin, o fac cu nerăbdare și emoții. În fiecare călătorie prefer să mă cazez la cineva din localnici, ca să interacționez cu oamenii de acolo, să le cunosc un pic cultura, gândirea. Cunoscând bine diverse țări cu diferit nivel de trai, văd și conștientizez că avem la noi unele lacune, neajunsuri…Totuși, prefer să mă axez pe părțile bune care le avem, iar pe cele negative să le îmbunătățim cu pași mici, fiecare în măsura posibilităților. Chiar cred că suntem datori să contribuim fiecare în crearea societății pe care ne-o dorim. De astfel, la moment nu am gânduri de migrare, ele ar putea să apară numai dacă ar interveni ceva legat de familie sau sănătate. În prezent, mă simt fericită, împlinită și utilă exact în locul unde mă aflu!

– Irina felicitări pentru simplul motiv că „ți-ai găsit locul” sub soare, or, nu fiecare are acest noroc. Surprinde-ne te rugăm și cu activitatea ta profesională.

– Majoritatea mă cunosc ca și crescătoare de mure. Multă lume îmi spune că atunci când văd sau aud ceva despre mure, automat le asociază cu mine și vice-versa. Poate n-o să fiu modestă, dar cred că am contribuit mult la promovarea fructelor de mur, atât în rândul consumatorilor, cât și în cel al fermierilor care au început să crească această cultură. Primele câteva sute de puieți de mur le-am plantat în toamna anului 2013, iar calea spre inițierea acestei plantații mici dar cu atâta suflet, a fost un curs firesc. Din fragedă copilărie eram pasionată de tot ce ne înconjoară și în special de plante, tot de atunci știam foarte bine ce studii vreau să fac. Adoram să hoinăresc pe dealurile din împrejurimile satului natal, știam locurile unde cresc fragi, mure și așteptam cu nerăbdare perioda de coacere. Așa că am ales să fac Ecologie și Protecția Mediului, specializându-mă în botanică. În perioada când îmi scriam teza de licență, studiind mai profund, am descoperit întâmplător că există și mur de cultură, fără ghimpi, mult mai mășcat și mai dulce, mi-am zis că o să le găsesc și o să le cultiv numaidecât. De fapt, activitatea mea profesională nu se limitează doar la cultivarea murului. Ea este destul de amplă și variată. La un moment dat mă gândeam că oare nu prea multe fac și din cauza asta, ar putea să se întâmple să fac ceva nu atât de bine cum mi-aș dori. Ăsta cred că a fost un gând rătăcit, deoarece toate activitățile mele se rotesc în jurul dragostei mele față de plante și natură, de aceea nu are cum să iasă rău. După ce am înființat plantația de mur mi-am dat seama că cunoștintele mele nu sunt suficiente, deaceea am mers la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, unde am făcut un master, iar în prezent îmi fac doctoratul în Pomicultură. De asemenea, ani la rând, merg la diverse instruiri și vizite de studiu în țările lidere la capitolul cultivării arbuștilor fructiferi. Acumulând un bagaj impunător de cunoștințe, am ajuns să ghidez și să consult alți fermieri care cultivă murul sau planifică să o facă. Sunt și cercetător științific în domeniul cultivării plantelor medicinale în cadrul unei subdivizuni a USMF „Nicolae Testemițanu”. Mai predau și biologia în gimnaziul din satul de baștină, iar în paralel, scriu articole pentru un portal agricol.

– Cum reușești să ai timp de tine, dar și de cariera ta?

– Efectiv, nu le mai reușesc chiar pe toate, dar încerc să-mi setez corect prioritățile și să mă ocup doar de ceea ce îmi place. Cred că ăsta este secretul – lucrurile făcute cu drag și entuziasm nu extenuiază, ci energizează. Mie ca femeie poate nu îmi acord suficient timp, dacă e să vorbim despre frumusețe la standartele actuale cu unghii și gene false, pe care nu le-am avut niciodată. În schimb, îmi găsesc timp pentru plăcerile mele care mă fac fericită, iar un om fericit și împlinit e numaidecât frumos. După cum am menționat mai sus, ador să călătoresc. Sunt, în special, îndrăgostită de munți, având deja la activ un șir de culmi montane atinse. Spre exemplu, acum câteva luni am urcat cel mai înalt munte din Armenia – Aragaț (4090m). În una din seri, după coborâre cineva din grupul nostru, a propus să spunem fiecare de ce facem acest lucru. Când a ajuns rândul meu, mi-au zis că tu poți să nu spui nimic, noi cu toții ți-am văzut sclipirea din ochi după ce ai atins vârful, iar asta înlocuiește toate cuvintele din lume. După astfel de escapade, revin cu o doză impresionantă de energie, pe care o direcționez în lucrurile care le fac cu drag.

– Ce te motivează să treci peste greutăți?

– În lumea asta, în care toate trec cu viteza luminii, oamenii vin și pleacă, neglijează sau chiar trădează cu ușurință. Copiii mei sunt singura constantă, ancora care mă ține pe loc și în timpul celei mai mari furtuni. Ei mă motivează, îmi dau sens și culoare.

– Foarte profund. Ce țeluri și ambiții ai?

Nu am și nu am avut vreodată scopul să adun milioane, averi. Tot ce îmi doresc e să câștig atât, cât îmi ajunge să-mi cresc copiii decent și desigur să călătorim, să descoperim locuri noi, oameni noi și să atingem noi culmi montane.

– Ce mesaj ai avea pentru femeile comunității noastre? 

– Nu vă uitați visele din copilărie, urmați-le și faceți doar ceeea ce vă place. O activitate realizată cu drag și sclipici în ochi n-are cum să nu meargă.

Răspunsurile Irinei la întrebările lui Marcel Proust.

– Zi-mi printr-un cuvint ce este pentru tine femeia?

– Motor (atât în familie cât și în societate).

– Calitatea pe care o admiri la oameni?

– Sinceritatea. Sunt adepta citatului „mai bine adevărul amar, decât minciuna dulce”. O mai fi și autenticitatea, admir oamenii care fac ce le place, care își expun cu îndrăzneală părerea, care poate uneori se îmbracă mai ciudat, pentru că așa vor și simt ei, fără să le pese că se deosebesc de mulțime.

– Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?

– Cândva credeam că am pierdut anumiți oameni. În timp s-a dovedit c-au fost izbăviri, nu pierderi. Ce ține de nerealizări – nu-mi place deloc cuvântul, lipsește la mine în vocabular. Sunt lucruri care nu mi-au ieșit din prima, dar cu perseverență și încredere în forțele proprii au devenit sau vor deveni realitate.

– Culoarea şi floarea preferată?

– Ce ține de culoare e simplu – turcoaz. Cu florile însă – cea mai grea întrebare pentru un botanic. Sunt mai puțin impresionată de trandafiri, în rest – ador plantele cu și fără flori, în special cele de câmp și cele cu flori albe.

Dragă Irina, succes în toate pornirile tale. Îți mulțumim pentru acest interviu valoros. 

Cu drag, pentru revista „O femeie din Paris”

Redactor text: Daniela Borodachi