Pe Ana Daud am cunoscut-o relativ recent. Atât de tânără, talentată și frumoasă. A jucat în diferite proiecte cinematografice, dar inclusiv propria biografie amintește prin ceva scenariul unui film. A fost o plăcere s-o descoperim, să-i cunoaștem trăirile, aspirațiile, eșecurile și succesele, să ne mândrim cu ea, că-i „a noastră” chiar dacă, la un moment dat, Ana singură recunoscut că și-a dorit să plece și să nu mai revină.
Un articol de la suflet pentru suflet! Profund. Motivațional.
– Ana, știu că ne scrii din diasporă și întrucât această platformă este una dedicată femeilor din diasporă, prima întrebare este despre istoria integăririi tale.
– Mulțumesc „Ofemeie” pentru oportunitatea de a-mi lăsa gândurile pe această platformă. Am plecat de la Chișinău după absolvirea liceului în 2009 cu o sete enormă de a cunoaște lumea. Și de a fugi din Moldova….Nu mă regăseam în țara mea natală… simțeam că undeva în alta parte mă așteaptă ceva al meu, o comunitate de oameni în care să mă simt primită, în care să mă simt liberă de prejudicii și aparențe ( fitze), o nouă lume în care să pot să–mi realizez visele fără bariere, judecăți și fără bullying. Visam de mulți ani să ajung în Spania, căci părinții mei se aflau acolo. Și de îndată ce-am pășit pe pământ spaniol, de la prima gură de aer am avut o senzație stranie și tare plăcută, c-am ajuns acasă.
– E un mare avantaj să-ți găsești rostul și locul…
– Așa e. Am început facultatea de actorie la Barcelona cu mult entuziasm însă viața a decis să–mi pună în cale o serie de provocări zguduitoare în urma cărora am simțit m-am pierdut pe mine și după aproape un an de facultate am decis să mă reîntorc în Moldova pentru a mă regăsi. Facultatea de actorie am finisat-o în Moldova în clasa profesorului Emil Gaju, însă drumul regăsirii a mai durat câțiva anișori după asta…
– Ce a urmat?
– Au urmat doi ani de masterat în domeniul Mișcării Scenice la Moscova …. Eu numesc acea perioadă armată :). Acolo am acumulat forțe, disciplină și cunoștinte pentru a lupta spre visele mele cu curaj. Pe parcursul a câțiva ani, în suflețelul meu se aprinsese o luminiță care tot a crescut… de a o juca pe Dalida. În 2015 auzind de filmul biografic care urma să fie conceput, fără ezitare mi-am strâns câteva haine în valiză și am aterizat la ușa fratelui lui Dalida din Paris, pentru ca să mă cunoască și să-i cânt „Je suis malade”. Nu aveam intenția să mă stabilesc la Paris, însă acest vis și încăpățânarea că eu trebuie să fac tot posibilul că s-o joc pe Dalida, a contribuit să mi se deșchidă ușile pentru alte oportunități de a apărea pe ecranele franceze. La Paris timp de patru ani am activat ca și actriță în diverse proiecte de film și televiziune, am avut onoarea să învăț de la oameni talentați și să lucrez alături de ei.
Insă La vie en rose a început când mi-am întâlnit marea dragoste care locuia la Londra….
– Pe lângă acest iureș al evenimentelor, ai reușit să te implici în activitățile diasporei și ale societățile civile? Dacă da, cum anume?
– Timp de doi ani cât am locuit la Londra am reușit împreună cu Vadim Țurcanu să creem o comunitate și o serie de evenimente transformaționale care ajută oamenii din Diaspora să–și depășească fricile, să recupereze încrederea în forțele proprii și să pășească spre proiectele lor cu încredere. Lucrul cu oamenii din diasporă m-a ajutat și pe mine să–mi reîndrăgesc rădăcinile și să înțeleg că se nasc și la Moldova oameni. Mulți! Paralel cu dezvoltarea comunității, dar și cu susținerea acesteia am creat piesa de Teatru autobiografică „I’m Woman”. Acesta era un vis de al meu încă din facultate, spre care nu îndrăzneam să pășesc până în momentul în care l-am cunoscut pe Vadim. După ce am făcut primul pas de a-mi da permisiunea să fac ceea ce îmi doream demult, Universul le-a aranjat pe toate ca să mă regăsesc înconjurată de o echipă fenomenală (Vadim Țurcanu, Dumitru Acriș, Iurie Sula) și să cutreierăm câteva festivale importante din lume: Londra, Avignon, Edinburgh și Moscova.
– Care este cea mai mare realizare a ta?
– Să mă reîntorc cu fața spre părinții mei și spre rădăcinile mele. Să-i accept și să-i iubesc în primul rând pentru că mi-au dăruit cel mai frumos dar – posibilitatea de a trăi pe acest pământ.
– Rămânem la subiectul diasporei… Cu ce ai îmbunatați comunitățiile din care faci parte?
– Plecând pentru prima dată din Moldova la 19 ani eram sigură că nu vreau să am vreo legătură cu Diaspora sau cu Moldova never again…simțeam foarte multă furie pentru faptul că părinții au fost nevoiți să plece din țară și să trăiesc copilăria și adolescența fără ei alături. Însă din perspectiva Anei de astăzi, cred că noi vedem în jurul nostru, ceea ce suntem noi la moment. Daca eu văd că toți în jur îs stricați și plini de defecte, atunci idiotul sunt eu, nu ei. )) și mă apuc de lucru să caut cum să accept și să vindec acel idiot în interiorul meu. Fiecare avem defecte și totodată fiecare avem un suflet frumos și multe atuuri. Prefer să aleg să văd OMUL, dincolo de defecte. Aleg să caut punctele care vor naște o conexiune cu oamenii și nu le mai caut pe cele care mă va îndepărta de ei. Iar dacă nu îmi ajunge compasiune să fac asta, aleg să fac un pas înapoi. Comunitatea din care fac parte – Uncagex, am creat-o împreună cu Vadim Țurcanu cu multă dedicație, grijă și iubire pe parcursul ultimilor cinci ani. Este platforma pentru a crea conexiuni puternice, prietenii de durată, parteneriate de afaceri, pentru a ne susține reciproc, pentru a ne depăși fricile și a ne realiza proiectele aici și acum. Această comunitate s-a născut la Londra, însă ultimii doi ani este deschisă pentru toți cei din diasporă care își doresc o schimbare în viața lor, dar ceva îi împiedică și au nevoie de susținere. Membrii comunității sunt vorbitori de limba română din UK, Franța, Italia, Germania, America, Moldova, România, Belgia etc.
– În ce condiții ai reveni definitiv acasă, sigur exceptând situația politică a țării, precum și cea financiară?
– La moment locuiesc în Tenerife. În Spania mă simt acasă, mai mult decât acasă în Moldova. Pe deoparte am o părere de rău când spun acest lucru, pe de alta o bucurie, căci acest sentiment de a fi “acasă” e ceva de neprețuit și care cred că cu toții avem dreptul să-l avem. Pe pe cât de banal n-ar suna, însă e o provocare mare pentru mulți dintre oamenii noștri plecați peste hotare. Știu persoane care oricât de mult nu ar schimba o țară pe alta …nu se regăsesc, nici acasă în Moldova, nici în altă parte. Am fost și eu acolo și soluția a fost să răscolesc în adâncul meu, a trata traumele copilăriei, a înțelege cine sunt, a-mi onora părinții și rădăcinile, și a-mi da voie să fiu creatorul propriei mele vieți. Dacă ceva nu-mi place, sau nu-mi convine mă apuc să creez ceea ce știu că o să–mi placă.
– Ana, a rămas ceva neîntrebat și ai dori să ne povești la final?
– Sunt născută în orașul Hâncești. Am activat mai bine de 10 ani în domeniul actoriei la nivel internațional. Ultimii cinci ani alături de soțul meu și echipa Uncagex, creăm experiențe transformaționale și vacanțe alternative (Retreat-uri) pentru a ajuta oamenii care își doresc o schimbare să–și depășească fricile și să se regăsească pe sine.
– Ana, îți mulțumim pentru acest interviu. Ne dorium să te avem în continuare aproape, să ne bucurăm de succesele tale pe care să le oglindim pe această pagină.
Articolele noastre le poți citi în câteva surse media:
