Ana Croitoru: „Femeia este gâtul familiei”

Pagina „O femeie din Paris” au scos la iveală istorii pline de motivație, încurajând și alte femei să iasă din anonimat, ele, la rândul lor, motivându-le pe altele să ia decizii și să acționeze.
Istoria acestui weekend este despre Ana Croitoru care demonstrează o dată în plus că ambiția neapărat merge la braț cu succesul.

„Am emigrat în Franța în 2008 pentru da o șansă familiei noastre de a fi mereu împreună. Asta pentru că ultimii cinci ani până la venirea noastră aici am muncit sezonier în Cipru, fiind frecvent despărțiți de copii. Or, așa nu mai putea continua…”
Azi moldoveanca noastră lucrează la o casă de Șampanie Boucant Thiery din Podgoria Boucant Thiery, pe care o promovează și unde organizează degustări și voie bună pentru turiști de diferite naționalități: ruși, ucraineni, beloruși, italieni, români și desigur moldoveni. „După cursuri de la Pole emploi ca și secretară, am făcut un stagiu de două săptămâni, în urma căruia am reușit să semnez un CDD. Respectiv, de doi ani am un contract de muncă în care sunt specificate trei posturi: Assistante de direction, comerciale și œnotourisme.” Sună romantic și prestigios, dar Ana ne asigură că nu totdeauna a fost așa.
Odată ajunsă în Franța a locuit timp de trei ani împreună cu soțul și cei doi copii ai lor într-o garsonieră de 12 metri pătrați. Din cauza pașapoartelor moldovenești a fost greu să-și găsească un post de muncă, cu toate că vorbea fluient cinci limbi străine. Motivul – lipsa unei diplome franceze în domeniul turismului sau a managementului hotelier. Și asta chiar dacă cunoștea acest domeniu din scoarță în scoarță. Respectiv, primul ei job a fost ca și dădacă și femeie de serviciu în familii private. Între timp și soțul și-a găsit un post de muncă în construcții. Totul de dragul copiilor!

„Primul pas – m-am dus la cursuri de franceză la Montparnasse rencontre.

Am planificat totul astfel ca să pot combina cursurile cu programul școlar al copiilor. N-a fost ușor! Dar nici imposibil. După cinci ani am reușit să obțin actele necesare pentru a putea face formațiunea și permisul de conducere, lucru care mi-a confirmat că sunt bună în franceză. Nu m-am oprit. Am făcut validate de experiență (VAE) pentru a fi Assistante maternelle, dar soarta ne-a făcut din ochi. Am devenit părinți de gemeni. După opt ani de Paris, ne-am mutat cu traiul în Picardie, în căsuța noastră de vis, pe care ne-am dorit-o dintotdeauna.
Timpul este alegerea fiecăruia dintre noi și doar noi hotărâm cum să îl organizăm, crede Ana. „Eu am preferat să nu lucrez miercuri. „De vină” sunt gemănuțele noastre de patru ani care în această zi nu merg la școală, respectiv profităm de timpul petrecut împreună. Facem diferite activități. Cu fiica mai mare călărim împreună – activitate pe care o ador. În aceste clipe simt că zbor.”
Pentru cariera sa, îi este recunoscătoare soțului care îi este alături de 20 de ani, și care, în ciuda tuturor impedimentelor o ajută. Ea știe că el este mândru de ea. „Încă un lucru de care femeia nu trebuie să uite – nu este nici o rușine să-ți iai ajutor în casă. Asta am învățat de la patroana mea, la care am lucrat opt ani. Important este să respecți persoana care vine să lucreze la tine și să fii cu ea la același nivel.”
Privind în urmă, Ana este de părere că a emigrat de două ori: prima dată în 2008 și a doua – în 2016, pentru că de fiecare dată a luat viața de la zero.
Cine o mai cunoaște pe Ana și e gata să completeze cu fapte noi, cele scrise de noi aici?

Vedeți pagina 👉 https://instagram.com/ana_champagne_eb?igshid=1gfqjf5fz2hn8

Răspunsurile Anei la cele 3 întrebări ale lui Marcel Proust.

– Ce îi vei spune lui Dumnezeu, dacă îl vei vedea într-o zi?

L-aș ruga pe Dumnezeu să aibă grijă de toți copii, să îi țină sănătoși. Și l-aș mai ruga să nu îi ia la El așa de repede pe oamenii buni. Pentru că avem nevoie de bunătatea lor, de aura cu care luminează această lume. Scriu și mă gândesc la tatăl meu care îmi lipsește de 25 de ani.

– Care este pasărea ta preferată?

Pasărea mea preferată este lebăda. Atât de frumoasă și pură. Și niciodată singură. Îl are mereu alături pe partenerul ei.

– Principalul tău defect?

Principalul meu defect este încrederea față de oamenii nepotriviți. Trăiesc mereu pe nourași roz, cum spune soțul meu. Și cu toate acestea, nu mă schimb.

O FEMEIE DIN PARIS
Editor text: Daniela Borodachi