Ana Lentițcaia despre aventura ei de bucătar-cofetar la Paris

Sursa foto: arhiva personală

Încă un articol frumos, sufletist, inspirațional pentru acest weekend. Protagonista, Ana Lentițcaia, o femeie ca un soare, a știut cum să ne cucerească… Deși, povestea ei pare a fi trasă la indigo cu cea a multor altor femei de pe această platformă – și-a urmat soțul împreună cu doi copii mici, s-a ambiționată să se integreze, a făcut formațiuni, etc., etc. azi a reușit să culeagă primele roade. Despre ce este vorba, aflați din interviul de mai jos.

– Ana, mulțumim că ai ales să faci parte din această comunitate, de aceea, din dorința de a te cunoaște, te rugăm să ne povestești mai multe despre tine.

– Mă numesc Ana Lentițcaia și m-am născut în satul Halahora de Sus, raionul Briceni, într-o zi de februarie, chiar pe canapeaua din salonul căsuței noastre pe care eu o numesc până azi ,,căsuța copilăriei”. Tata a fost pe post de medic și s-a isprăvit de minune cu sarcina asta. Acolo am început să merg, să vorbesc, să scriu și să citesc – totul în limba rusă. Tot acolo am mers pentru prima oară cu colinda, or, sărbătorile de iarnă aveau un farmec aparte în acel sătuc. Mai târziu, din motive familiare ne-am mutat în satul Seliștea Nouă, din raionul Călărași. Aici a trebuit să încep totul de la alfabet și n-a mai contat câți ani aveam și nici faptul că nu mai vorbisem anterior în română. Îmi amintesc și acum poeziile învățate pederost, la care, dar din cauza accentului pronunțat mi se micșorau notele. Uneori asta mă descuraja, alteori, dimpotrivă, mă încuraja să învăț și să fiu și mai bună. Cu anii, desigur că mi-am ajuns colegii, iar pe unii chiar și întrecut. La școală eram destul de activă la toate concursurile sau concertele tematice care se organizau. Pe terenul sportiv din apropierea școlii mi-am întâlnit și prima iubire, care mai târziu mi-a devenit soț. Aici este o istorie întreagă…

– Vorbești cu foarte multe pasiune despre acele timpuri petrecute acasă. Cum s-a întâmplat, să fii azi parte din diasporă?

– Da, de doi ani m-am stabilit împreună cu fetițele noastre în Franța. Soțul era deja plecat, așa că inițial eu cu fetițele îl așteptam acasă, în Moldova. Dar de multe ori, dorul apăsa atât de tare încât devenise insuportabilă acea stare, până într-o zi când mi-am cumpărat bilet la avion și în câteva ore eram la Paris. Soțul nu știa că vin, dar atunci mi-am spus „acum, ori niciodată”! Adevărul e că nu eram pregătiți. Cu doi copii mici de doi și trei ani am trecut peste multe provocări, dar faptul că de atunci suntem mereu împreună compensează totul. Pe lângă provocări, la scurt timp am început să vedem și oportunitățile.

– Felicitări pentru această concluzie. Ce ai făcut după…?

– Două luni mai târziu m-am înscris într-o formațiune care presupunea „Integrarea tinerilor veniți în Franța”. Am învățat limba și am prins curaj să merg mai departe. Imediat după, am căutat o altă formațiune, de data asta una ce ține de bucătărie. Frica de eșec îmi dădea târcoale, dar într-un final a biruit ambiția și motivația. Pentru a fi admisă a trebuit să susțin un test scris, unul oral și să am neapărat o experiență în domeniul bucătăriei, altfel puteam fi admisă doar ca lucrător auxiliar, ceea ce eu nu-mi doream. Ținteam la postul de bucătar. Am fost admisă și a urmat o experiență unică. Am avut posibilitatea să fiu instruită de către bucătari cu experiență mare în domeniu. Am văzut cum decurge procesul de muncă în restaurantele din Paris. Știam că aici o să mă pot dezvolta în domeniul care îmi place, dar nu știam ce mă așteaptă.

– Ne-ai intrigat! Ce a urmat?

– Deci, după cum ați intuit, probabil, de profesie sunt bucătar-cofetar. Încă din adolescență aveam predilecție către tot ce ține de bucătărie. La început credeam că este doar o atracție de moment, dar totuși mi-am dat șansa să cunosc mai îndeaproape acest domeniu care a început să-mi placă tot mai mult. În 2012 am studiat bazele bucătăriei și cofetăriei la Chișinău. După, am activat câțiva ani în bucătăria unei baze de odihnă, loc de unde am învățat din nou multă meserie. Am mai activat o perioadă și într-o cafenea din capitală. Îmi place acest domeniu, căci poți experimenta gusturi, culori, arome, texturi. Poți crea ceva inedit chiar și din greșeli.

– Acum în această vâltoare de evenimente, spune-ne secretul, cum reușești să ai grijă de tine și de pasiunea ta?

– Să ai timp de tine și de pasiune ta, având și doi copii încă mici pot să spun că este destul de dificil. Noroc de soțul care știut să-mi fie alături în tot acest timp. A stat cu copiii și a făcut o parte din treburile casnice, doar ca eu să-mi pot urma visele. Desigur că și organizarea este foarte importantă.

– Dacă vorbim de motivație.

– Motivația mea este, desigur familia și, în special, fetițele noastre. Vreau prin propriul exemplu să le arat că având încredere în tine poți reuși tot ce-ți propui. Bineînțeles că înainte de a începe mi-am pus niște obiective – unde/ce vreau să ajung și acest scop nu mă lasă să cedez.

– Că tot ne-ai intrigat, care sunt obiectivele tale?

– Am o listă pe care mi-am notat câteva tipuri de obiective – de lungă și de scurtă durată, obiective ce țin de familie și obiective personale. Am învățat cât de importantă este consecvența și la moment îmi dezvolt această abilitate. Încerc să elimin „amânarea” din viața mea, pentru că nu face bine. Bazele cofetăriei le-am studiat atât în Moldova cât și în Franța. Cert e că mai vreau să fac un curs de cofetărie rusească. În scurt timp voi participa la un concurs de gemuri și dulcețuri, pe care-l aștept cu nerăbdare. Îmi place să mă provoc și să ies din zona mea de confort, pentru că asta îmi aduce creștere. Primesc cu drag fiecare experiență, căci mă formează și mă face să fiu mai bună. Mai am țeluri pe care vreau să le ating, dar prefer să le las pentru desert, cum s-ar spune. Vă povestesc cu drag la timpul lor.

– Indiferent care ar fi scopurile tale, noi te încurajăm să le atingi. Până atunci, ce mesaj ai dori să le transmiți femeilor acestei comunități?

– Zâmbiți, iubiți, credeți în voi și îndrăzniți să aveți scopuri mari. Mergeți spre ele indiferent de provocări.

Răspunsurile Anei la întrebările lui Marcel Proust.
Ce este femeia pentru tine?
Emoție și curcubeu:

Calitățile pe care le admiri la oameni?
Sinceritatea și omenia.

Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?
Pierderea tatălui; în rest au fost lecții din care am tras concluzii.

Floarea și culoarea preferată?
Romanița de câmp și movul.

Ana, îți mulțumim pentru acest interviu frumos și plin de savoare. Să știi că te vom urmări, pentru că, cu siguranță avem multe de învățat la tot ce ține de capitolul culinar.