Ecaterina Costaş: ,,Cea mai mare provocare a mea este să mă autodepășesc, să cred în imposibil, să risc și să mă ridic după eșec”

Implicată, creativă, inspirată şi dedicată sunt principalele calităţile care definesc protagonista interviului de astăzi. De ce i-am atribuit aceste calităţi? Deoarece anume de ele are nevoie o decoristă calificată ca ea. Crede în destin şi poate anume el a fost cel care a dus-o departe de casă şi care i-a dat posibilitatea să se redescopere. Astăzi este la Paris, decorează evenimentele importante din viaţa francezilor şi se implică activ oriunde este nevoie de ea. Lasă-te dusă de val şi află-i povestea.



Lucrările tale sunt rupte din poveşti, spune-ne te rog când şi unde a apărut ideea de a presta servicii de decor?
Vă mulțumesc frumos pentru apreciere!
Ideea a apărut cu 5 ani în urmă, atunci când sora mea și-a oficializat căsnicia în RM. Am alergat
mult ca să fie totul frumos și perfect, ocupându-mă și de decorul sălii de banchete, fiindcă
bugetul era foarte restrâns și nu și-au permis un decorator. Nu am dormit până la 5 dimineața,
fiindcă am pregătit flori vii pentru masa mirilor și pentru cele 8 mese ale invitaților. A ieșit
binișor ca pentru prima încercare, oaspeții și sora mea au apreciat mult și tot mi-au șoptit ca
trebuie să mă fac floristă la Paris.

Pentru a realiza astfel de lucrări este nevoie de studii sau doar inspiraţia şi creativitate sunt cele care te ajută?
În serviciul de decorator e nevoie de ambele, și de studii și de inspirație. Nu este suficient să îți vină o idee originală, trebuie să știi ce tehnici să aplici pentru a o realiza. De aceea învățăm zilnic, cel mai mult de la colegii noștri care prestează servicii în alte țări sau chiar de la ai noștri care lucrează aici în Franța și cu care putem împărtăși idei și tehnici de design evenimențial.

Ce faci pentru a creşte şi a te dezvolta în pasiunea ta?
Dimineața și seara mă trezesc și mă culc răsfoind pagini de internet cu decor, lecții de aerodesign
și floristică, și acest lucru nu mă obosește practic niciodată .

Cine sunt clienţii tăi?
Dacă să luăm în procentaj atunci pot spune că 80% sunt francezi şi restul 20% rămân a fi moldoveni, ucraineni sau ruşi. Cu cine îți este mai ușor să conlucrezi, cu concetățeni de ai noștri sau cu clienții francezi? Nu pot face diferența dintre cu cine este mai ușor să lucrez şi cu cine mai greu. Aici depinde
foarte mult de lucrarea pe care şi-o doresc acei clienţi. Îmi este mai uşor cu acei care știu sigur
ce își doresc și care cunosc bugetul pe care și-l permit. Aici nu contează naționalitatea.

Care au fost cele mai mari provocări ale tale, până a ajunge la acest succes?
Despre provocările mele, pot să spun că ele mai degrabă țin de ceea ce este în interiorul meu, de
unele trăiri sau emoții care pot împiedica mersul frumos al lucrurilor. Cu ele am învățat să lupt,
fiindcă ceea ce ține de tehnici de decor sau clienți este mai ușor de generat. Dacă să vorbim pe scurt atunci cea mai mare provocare a mea este să mă autodepășesc, să cred în imposibil, să risc și să mă ridic după eșec.

Crezi în destin sau doar în muncă asiduă?
Eu cred în ambele, dar dau prioritate muncii asidue, fiindcă talentul fără muncă nu aduce
rezultatele dorite. Dar totuși cred că destinul este cel care îmi trimite oameni și ocazii speciale,
acum ține de mine să nu le pierd.

Simțiţi din partea conaționalilor noștri dorința de a vă ajuta, recomanda?
Poate voi fi un pic îndrăzneață când voi spune că eu nu simt această nevoie, deși bineînțeles că
îmi este foarte plăcut să mă vad etichetată printre recomandări. Însă prefer mai degrabă ca
potențialul client să aleagă serviciile mele fiind îndemnat de profunda sa încredere, că ceea ce
fac eu îi place și îi convine. De asemenea,la toate evenimentele diasporei participăm fiindcă ne
place să îi susţinem pe ai noştri, nu cu scopul pentru a fi recomandaţi.

Ce ai împrumuta din cultura francezilor şi ai implementa şi acasă?
Francezii sunt foarte recunoscuți în toată lumea pentru bucătăria lor rafinată. Arta de a găti
gustos și din produse de înaltă calitate nutrițională, este într-adevăr un lucru pe care îl avem de
învățat cu toții de la ei. Și învățăm trăind printre ei, cultura de a mânca puțin și calitativ. De asemenea francezii știu să se bucure de moment și să fie ei înșiși. Ei știu să își trăiască propriile vise, punându-și în valoare personalitatea lor și să își prețuiască timpul, petrecând foarte mult cu familia și prietenii, mergând în vacanțe și escapade pentru weekend. Trăind printre ei, învățăm și noi din cultura lor ceea ce ne este util. Mi-aşi dori ca şi noi să mâncăm mai puțin și mai calitativ, să ne odihnim mai mult și mai activ, nu doar la petreceri în jurul mesei, dar mergând la munte, la mare, în parc cu familia.

Mai crezi în ideea reîntoarcerii acasă, în Moldova?
Când mă gândesc la școală și la copiii mei, mereu vreau să mă reîntorc, fiindcă aici totul este altfel. Studiile mele de bază sunt în pedagogie dar totul ce se face aici în învățământul primar este un pic înapoiat după părerea mea. Dar pe de altă parte când mă gândesc la posibilități și viitor, ideea reîntoarcerii se reduce la minimum. Aici practic orice vis este posibil de realizat fără frica de a fi furat de cineva. Desigur prin muncă și perseverență.

Dacă ar fi să dai un sfat unei persoane care a hotărât să emigreze acum, care ar fi acesta?
Orice fel de frică sau emoții negative nu ai trăi acum, să știi că au fost trăite înaintea ta de sute și
mii de oameni care au venit înaintea ta aici. Le vei reuși pe toate, pas cu pas și muncind perseverent. Poate va fi nevoie de ceva timp pentru a reuși dar acest lucru se va întâmpla neapărat dacă nu vei renunța la visul tău. Ai curajul să nu renunți!

Ne bucurăm să vedem că avem tot mai multe femei de afaceri în diasporă. Ce ar trebui să ştim
din culisele acestor afaceri?
Mă bucură și pe mine foarte mult faptul că femeile noastre ocupă un rol tot mai activ în societat și au curajul să inițieze afacerile lor proprii, ceea ce bineînțeles presupune și foarte multe jertfe din partea lor. Atunci când ai afacerea ta, lucrul tău nu se termină niciodată, ești prinsă 24/24 în tot ce ține serviciu clientelă, documentație, contabilitate, gestionarea diverselor întrebări care apar pe parcurs. De aceea, este foarte important ca în culise să ai o echipă care te va ajuta să gestionezi toate aspectele importante, care te va susține și îți va lua din responsabilități pentru a- ți permite să îți iei un respiro când simți că ajungi la limită. Dar cu toate greutățile care se ascund în spatele afacerii proprii, aș alege mereu această oportunitate de a lucra pentru visul meu.


Ofemeie le reușește pe toate, dar nu trebuie să uite și de plăcerile ei. Ce te face pe tine fericită
și împlinită?
Fericirea mea este construită din clipele prețioase alături de oamenii pe care îi ador, familia și prietenii apropiați. Atunci când sunt lângă ei mă simt împlinită, ei sunt sensul la tot ce fac și simt azi. Chiar dacă aș fi avut totul dar nu i-aș fi avut pe ei, cred că ar fi cel mai mare eșec succesul meu.

Îţi multumim Ecaterina pentru timpul acordat şi pentru implicarea ta la evenimentele diasporei. Datorită aportului tău, orice eveniment este unul plin de culoare şi împachetat frumos. Munceşte, creşte, obţine, bucură-te şi nu uita de acel respiro. Îţi dorim clienţi devotaţi şi sperăm că colaborările noastre nu se vor încheia aici.

⚜️Ne găsești pe
Instagram https://instagram.com/o_femeie_com?utm_medium=copy_link Facebook https://www.facebook.com/ofemeiedinparis\

⚜️Pe site-ul : www.Ofemeie.com
⚜️Ne poți susține cu o donație aici : https://gofund.me/f1e20379

⚜️ Scrie-ne un mesaj sau înregistrează-te pe link-ul https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdeQ0xmQyeKo1FuAjkapwFUpbFk HuWKsUhPCeTkTLqiIi8Stg/viewform,
iar comunitatea noastră va putea cunoaște și istoria Ta.

De Veronica Miron – editor text pentru  ,,OFemei.com”