E senină, liniștită, fină, cu voce caldă și prietenoasă. Știe ce vrea de la viață și adoră la oameni umorul înteligent, înțelepciunea și tot ce aduce echilibru emoțional în suflet. 

Tot ea este event plannerul care la radio prestează prin voce și rafinament, iar la evenimentele private poți să beneficiezi de toată gama completă:
– organizare și coordonare
– prezență scenică profesionistă
– voce caldă care poartă un nume destul de puternic Elena Răzvan!

„Port cu mândrie numele bunicii mele și îl pronunț de fiecare dată așa cum îmi place mie, deoarece mă caracterizează pe deplin”, spune Elena în timpul interviului (zâmbește). „Provin dintr-o familie a dinastiei de Răzvani din inima și codrii Moldovei, unde am învățat că, adevărata valoare umană și culturală e omenia. În satul meu de baștină Bujor, raionul Hîncești, am crescut cu iubire și tradiții frumoase. De acolo am învățat cum corect să pronunț cuvinte ce m-au format ca om în societate, ele fiind, „bună ziua”, „te rog frumos”, „iartă-mă”, „te iubesc”, „mulțumesc”.

 

Oriunde pleacă-n lume mereu e ca o carte de vizită atât a familiei ei, a localității, cât și a țării în care locuiește Republica Moldova. Deoarece știe să promoveze adevărate valori culturale și să le trateze cu sfințenie.

Face parte din diasporă, atunci când acceptă evenimentele private de peste hotarele țării. Merge cu iubire și își îmbrățișează cu dor și admirație concetățenii, mai ales că o mare parte din familia ei de mai bine de două decenii sunt plecați – mama, fratele, unchii, mătușile, verișorii și verișoarele, inclusiv și cei mai buni prieteni.

Își aduce aminte de prima și cea mai de preț jucărie a ei microfonul, mai degrabă o jucărie improvizată din tot ceea ce găsea prin jurul casei, fire de cablu, băț și ceva material colorat, luat pe furiș din atelierul mamei, care la final lua forma unui microfon. Chiar dacă estetic arăta caraghios, fericrea era de nedescris. Publicul larg era evident natura, puii și cloștele, cât și animalele din gospodărie. Pe atunci părinții nu puneau preț pe mofturile copiilor – jucării, haine, modă și stil etc. ci mai degrabă pe strictul necesar, restul dorințelor rămânând după cortină. Și-a croit drumul în direcția care a simțit că e mai bine pentru suflet și creativitate.

Declară cert că de microfon nu obosește niciodată. Mai bine de 15 ani moderează evenimente, iar mai bine de doi ani a îmbrățișat rolul de coordonator sau wedding planner. Adoră să planifice individual cu fiecare persoană scenariul evenimentului propriu în așa mod încât să găsească cheia către ceva personal și unic. Posedă limba română care o vorbește cu brio deoarece e limba în care s-a născut și a crescut, iar pentru doritorii care posedă limba rusă ori italiană evident, că o face cu mult drag. Alege deoseori plecarea în diasporă, știe că acolo mereu e primită de concetățeni cu mult respect și iubire, plus are o experiență de muncă inegalabilă menținându-se mereu în formă și armonie cu ea și cu cei din jurul ei.

Radioascultătorii au numit-o femeia cu voce terapeutică și calmantă, deoarece seară de seară apare pe frecvența unui post de radio din capitală pentru publicul larg care adoră muzica și hiturile minunate ale timpurilor dar și pentru a întreține programul muzical cultural.

Întrebată dacă reușește de toate și dacă îi mai ajunge timp pentru ea și familie, a răspuns ferm și bine definit: „timpul pentru fiecare din noi a ajuns un mare inamic, dar și un bun prieten, depinde cum doresc să-l văd, cu cine doresc să-l petrec și pentru ce-mi doresc să-mi ajungă.
Mie personal îmi ajunge timp pentru meditații și sport, familie și carieră, studii și distracție, atenție, doar că nu în plin sezon de muncă, atunci când evenimentele au început practic să fie create în fiecare zi a săptămânii. Atunci, da, a devenit mai complicat, însă reiterez – nu e imposibil’’.

Moderatoare și coordonatoarea Elena a mai adăugat că orice dificultate apărută în viața ei e binevenită a fi o binecuvântare. Datorită greutăților ea crește și se șlefuiește mai bine, învață lecția mai clar, chiar dacă uneori greșește de două ori în aceeași situație.

Totul în viață noastră e minunat, depinde cum ne dorim să vedem această minune numită Magie. Poți fi cum îți dorești, poți experimenta absolut totul. Numai doar dacă nu accepți realitatea, doar atunci, te confrunți cu mari greutăți. Eu prefer să accept orice provocare și totul devine mai ușor și mai simplu. De patru ani motivația și motorul principal în viața mea cât și în familia mea a devenit Remus-Răzvan copilul nostru, evident soțul meu care e un bun susținător cât și părinții, fratele, acești omuleți mereu mă susțin în toate și mă încurajează din primele clipe a venirii mele aici pe pământ. Mă declar a fi o adevărată Norocoasă în chip de Femeie.

Recunoaște că e o fire ambițioasă, cu caracter puternic, pe alocuri suficient de insistentă. Ne spune că doar așa reușește să fie împlinită de a atinge ceea ce-și dorește de la viață, carieră, oameni și nu numai.
„Sunt „un motoraș”, așa mă numesc colegii de muncă, datorită faptului că sunt micuță de statură, energică, zâmbitoare, optimistă și mereu cu inițiativă, neînfricată risc doar pentru a reuși să am evenimentul mult dorit și bine organizat.”

Dragile mele femei, voi sunteți atât de puternice și pline cu iubire încât zi de zi ar fi frumos să credeți în puterile proprii, în intuiție și în talentul vostru nemărginit.
Nu-l înecați, nu-l mai ascundeți, dați-i frâu liber și dați-i voie să zboare cu intenția de a se manifesta în voi.

Pentru mine oamenii sunt mici Dumnezei, iar femeia, îndeosebi, e Divinitatea Pură.
Admir oamenii care au voință.
Regret că nu am avut curaj și mai mult tupeu acum 20 de ani în urmă, la școală și nici în familie nu se vorbea despre așa ceva, însă e bine că-l am azi.
Ador toate florile, dar bujorii mi-s cei mai dragi, vă dați seama de ce ?!
Culoarea preferata e, culoarea bujorilor mei de acasă, în multe, multe culori. Vă invit în grădina mea la țară, am o colecție largă și continui să o îmbogățesc cu diferite specii.

Dragă Elena, îți mulțumim enorm pentru aceste confidențe. Dragi femei mai multe detalii puteți găsi pe link-ul  https://www.facebook.com/razvan.elena