Are o voce excepțională, cu care ne-a cucerit încă acum câțiva ani, când a participat la concursul „Vocea Ucrainei”. Dacă faci parte din categoria celor care încă n-au avut ocazia să îl asculte, o vei avea la Gala O femeie 2021 din 11.11.2021 de la Paris, unde Vladimir Fotescu va cânta acompaniat de orchestra Moldovlaska. Dar până atunci…

Universul meu artistic își trage rădăcinile de-acasă. Născut și crescut într-o familie de cântăreți, am prins de acasă ideea că disciplina este baza tuturor celorlalte activități. Și asta m-a ajutat enorm. Or, nu eram eu cel de azi fără munca la baza căreia a stat disciplina.

Lumea mare m-a cunoscut atunci când am început să apar la televizor. Motivul? La început au fost concursurile naționale, care au însemnat primii mei pași, pe alocuri stângaci, poate, dar care m-au determinat să cresc, să devin mai bun și într-un final să arunc ancora către concursurile internaționale, de unde am venit mereu cu premii sau mențiuni. Vocea Ucrainei și Slaveanskii bazar sunt doar două dintre ele.

Proiectul muzical la care lucrez momentan, este primul meu album. Ce ține de alte colaborări cu renume pot număra: Orchestra moldovlaska, Natalia Gordienco, Valeriu Siutkin ex formația Bravo.

Totodată, timp de 17 ani am cântat cu absolut cu toți artiștii țării. Evident au fost și intersectări cu artiști de talie internațională, ca de exemplu: Nicolai Bascov, Vahtang Kikabitze, Leonid Agutin etc.

Colaborarea cu Moldovlaska a început chiar din primele zile de când s-a format orchestra. Dar și până la formarea ei am cântat împreună la evenimente de familie. De ce ei? În primul rând, pentru că suntem cei mai apropiați prieteni, or, anume acest vector ne aduce succesul și dragostea din partea ascultătorului. Acest tandem, MOLDOVLASKA și Vladimir Fotescu are un repertoriu deosebit și s-a făcut remarcat prin calitate și diversitate.

Cu permisiunea voastră, nu voi da prea multe detalii despre repertoriul ales pentru evenimentul din 11.11.2021 la care am fost invitat și pe care abia aștept să îl onorez, dar promit să fie ceva deosebit și memorabil.


Reamintim că evenimentul Gala „O femeie din Paris 2021” va avea loc pe data de 11.11.2021, pentru a sărbători un an de activitate de la lansarea acestei platforme. Vă invităm cu drag, să sărbătorim împreună, în incinta castelului de Santeny, într-o ambianță de basm. Detalii despre eveniment le găsești aici  https://gala.ofemeie.com/