Iolanta Mura este mai mult decât o simplă femeie, al cărei articol trece pasager pe această pagină. Din punctul meu de vedere, Iolanta Mura este o ambasadoare a femeilor emancipate, aflate într-o continuă dezvoltare, a femeilor fără granițe. 

Recunosc, că acest articol trebuia să apară la mijlocul lunii februarie. Dar ținând cont de evenimentele care ne-au dat peste cap viața în ultimele două luni și jumătate l-am lăsat pe stand by. Mi-a fost frică că ar putea să-și piardă din adevărata valoare, printre miile de articole cu un alt content, ce ne țin pe majoritatea țintuiți pe rețelele de socializare.

De aceea, l-am lăsat pentru azi. Nu, nu e vorba c-ar fi venit în sfârșit pacea mult așteptată, ci pentru a aduce o rază de lumină și speranță peste zilele negre și întunecate pe care le trăim.

– Iolanta, tu ai o biografie atât de bogată, atât de inspirantă, încât chiar dacă cunosc multe detalii despre tine, nu obosesc să te rog încă o dată să te prezinți.

– Mulțumesc „Ofemeie” pentru oportunitate! Nici nu știu cu ce să încep… am făcut multe și diferite în viața mea. Sunt avocat de meserie, membru al Uniunii Avocaților din România, țară unde am petrecut 11 ani de viață, printre care și cinci an de facultate. Dar prin 2010 am hotărât să merg dincolo de juridică și să înțeleg “cu ce se mănâncă business-ul”. Am devenit top manager și apoi business consultant, mentor, autor și producător al unor proiecte televizate și mass media. Sunt multe, recunosc, un fel de om-orchestră, dar asta mă definește. La momentul actual, după 20 de ani de activitate continui diversificarea activităților mele, predau la scoală de business a Universității Americane din Asia Centrală și lucrez pentru Departamentul de Stat al SUA în cadrul Ambasadei din Bișkek, Kârgâstan.

– Iolanta, să știi că atunci când am menționat despre tine drept femeie-fenomen asta era, deși știu că lista ta de regalii nu e nici pe departe completă. Felicitări pentru tot ce ești și tot ce faci! Apropo, Kârgâstan, sună destul de exotic pentru noi. Zi-mi, te rog, ceva despre diaspora de acolo?

– Kârgâzstan chiar este o destinație mai exotică pentru noi, se află în Asia Centrală și probabil din această cauză aici nu prea este diasporă moldovenească. Dar întrebarea e oricum foarte relevantă în cazul meu. Spun asta în contextul în care stilul meu de viață presupune schimbarea țărilor la fiecare doi – trei ani. Anul acesta voi pleca din nou în SUA, apoi în 2023 mă mut cu familia în Serbia, Belgrad. Nu știu care va fi comunitatea acolo, cert e că întotdeauna m-am încadrat bine oriunde-am plecat – am cunoscut de fiecare dată limba, cultura, am creat relații de prietenie în fiecare țară. Mai mult, am susținut moldovenii și diaspora prin diferite proiecte informaționale și educaționale. Unul din ele este „Voci îndepărtate” despre moldovenii din diaspora din SUA care-mi povesteau cum au ajuns să locuiască în alte țări, cum au deschis afaceri, cum se simt, dacă s-ar întoarce vreodată acasă, în ce condiții și multe altele.

– Sună foarte interesant…

– Da…, un alt exemplu în Asia Centrală când a început pandemia am realizat două proiecte cu impact, destul de apreciate de publicul larg. Ambele au fost online – primul „Discuții în carantină”, ce a avut tot soiul de invitați naționali și internaționali interesanți, care au împărtășit cu noi din experiența lor, inclusiv pe timp de carantină și cum și-au menținut sănătatea fizică și morală, ce schimbări au făcut în businessul lor. Apropo, unul din invitații mei a fost, Maia Sandu. Această idee a avut un impact bun, asupra oamenilor care pe atunci se simțeau derutați și descurajați având nevoie de inspirație. Al doilea a fost „Neața cu folos” un proiect la fel de fain ce presupunea o discuție scurtă matinală la o ceașcă de cafea, discuție de la care fiecare lua ceva interesant și util.

– Hmm, Iolanta, continui să ne uimești. Știu că ai avut și proiecte caritabile, cum ar fi „Donează Nunta”. Povestește-ne mai multe aici.

– „ Donează Nunta” a fost un proiect personal , menit să facă din propria mea nuntă un exemplu de urmat pentru cuplurile din Moldova. Am donat toți banii de la nuntă în contul a două ONG-uri, ca ulterior aceștia să fie folosiți mai departe pentru a ajuta pe cei aflați la nevoie. Apropo, mulți au adoptat aceast concept pentru zilele sale de naștere și nunti, chiar dacă donau doar o parte din bani, sau banii pentru flori. Nu contează cât, contează intenția nobilă!

– Dacă tot vorbim de Moldova, tu cea care schimbi țările o dată la doi – trei ani, ce sentimente te încearcă când ești întrebată de țara ta natală. Cum menții legătura cu Moldova și cum promovezi imaginea ei în afară?

– Sigur, că de dor. Vorbesc zilnic cu mama, țin legătura cu prietenii, cu fratele, mă implic în diferite proiecte din și pentru Moldova. Ce ține de promovare, nu uit să gătesc din bucatele noastre naționale pentru diferite evenimente, să cant și să colind în limba română. Gătesc, de exemplu, plăcinte. Prima oară când le-am adus la o petrecere, oamenii habar n-aveau ce-i asta, iar acum îmi cer să fac din alea cu brânză și mărar.

– Povestești cu atâta legeritate despre toate astea. Spune-ne, te rog, ai și tu parte de provocări?

– Provocările sunt mediu meu natural. Din ele constă toată viață mea și datorită lor simt că trăiesc. Cea mai mare provocare, pentru mine e legată de schimbarea frecvent a țărilor. Asta presupune nu doar să îți muți catrafuțele dintr-o țară în alta, ci și să îi studiezi cultura, limba, legile și tradițiile, să cunoști orașul în care te muți și să îți faci noi prieteni. În momentul în care m-am măritat cu Ben, care este diplomat american, am ales conștient acest stil de viață. De fapt, îl alesesem mult timp înainte, iar când l-am cunoscut pe actualul meu soț s-a confirmat că asta e cum vreau să trăiesc. O altă mare provocare este să îți găsești un loc de muncă, pentru că chiar dacă fac multe proiecte “fără graniță”, mă aflu în permanentă schimbare și dezvoltare, fapt ce mă duce mereu la ideea de a găsi un post de muncă pe piața locală.

– O întrebare pe care o adresăm tuturor femeilor în cadrul interviurilor este „Ai timp de tine, Femeie?” În cazul tău, această întrebare este una la care chiar ne dorim un răspuns detaliat. Deci…?

– Mulțumesc. Am timp, sau mai bine zis, îmi fac timp să fiu femeie. Cred că e datoria fiecăreia dintre noi să-și facă timp pentru a … fi femeie. Nu se poate să te dedici doar familiei, meseriei, societății… Pentru că familia, meseria, societatea au nevoie de o persoana fizic și mental sănătoasă, o persoană împlinită care insuflă încredere și dacă nu te ocupi de tine, elementar, nu îți faci timp pentru asta, ajungi să te îmbolnăvești. Iar dacă te îmbolnăvești nu-i mai poți ajuta pe alții, ci tu trebuie să fii ajutată. Pentru mine e foarte important ca în tot cee ace fac să dau un exemplu sincer… Dacă eu recomand un anumit stil de viață, înseamnă că l-am încercat și dă rezultate. Dacă recomand o abordare în dezvoltarea personală înseamnă că eu am încercat-o și dă roade. Dacă eu recomand o carte, înseamnă că eu am citit-o și mi-a plăcut, ba mai mult, m-a ajutat. Dacă îi spun fiicei mele că mai bine să procedeze într-un fel sau altul, înseamnă că eu am făcut-o și vorbesc despre propria experiență. Apropo, ea este cel mai fidel urmaș al meu, căci ea vede că eu și la 45 de ani fac sport zilnic, nu mănânc zahăr, duc un mod de viață sănătos, și dedic timp pentru asta, chiar dacă am un program încărcat. Eu de mult nu mai cheltui timp pentru a găsi scuze, îl cheltui că mă organizez bine, să îmi ajungă timp pentru toate.

– Cea mai mare realizare a Iolantei Mura este…

– …fiica mea. Sunt considerată drept o femeie de succes, deși această sintagmă, personal, o consider un stereotip. Succesul e foarte relativ, fiecare îl definește cum vrea, cum poate și cum are nevoie. Repet, fiica mea este cea mai mare realizare.

– Care este cel mai mare defect al diasporei…?

– Nu îmi place să văd în oameni, sau în comunități defecte, ci potențial. Orice ființă umană, prin definiție, nu e perfectă. Întrucât eu nu trăiesc într-o anumită diasporă nici nu am dreptul să critic. Cred că în toate omul face diferența. Și dacă fiecare s-ar avea grijă de propria ogradă ar fi cu mult mai bine pentru comunitate. Dacă totuși să răspund la întrebare, da, văd anumite neconcordanțe dintre vorbe și fapte, încercări de a uita rădăcinile, de a pretinde că ești altcineva, a arată cu degetul spre altul, a găsi vinovatul etc. Schimbarea începe cu noi, trebuie să nu uitam asta!

– În ce condiții ai reveni acasă în Moldova?

– Subiectul revenirii acasă este unul discutat pe larg în diasporă. Oamenii spun că ar reveni, dar nu o fac. Am impresie că multor li se pare ceva rușinos în a recunoaște că nu o vor face. Eu întotdeauna am preferat luxul de a spune lucrurilor pe față. Eu nu voi reveni. Am plecat de acasă la 17 ani, am revenit pentru perioade scurde de doi – trei ani, apoi am plecat din nou. Probabil așa și voi continua, și orice aș face acasă știu că la un moment dat iar voi pleca. Am spus și nu obosesc să repet : “Sunt o persoană nomadă”, iar de la o vreme încoace, mă consider chiar cetățean al lumii. Îmi cunosc originile, știu de unde mă trag și promovez asta peste tot, fiica mea poartă ie și păstrează limba româna cu toate acestea în Moldova nu planific să revin.

– Și dacă ipotetic vorbind ai reveni, ce ai implementa?

– Este într-adevăr greu de răspuns. Cred că aș vrea să văd o conștiință civică mai înaltă, o țară măcar parțial lecuită de corupție, să văd că lumea e dornică să rămână acasă, că avem o economie de piață ascendentă, că vinurile noastre cuceresc mapamondul, că universitățile noastre sunt recunoscute pe plan internațional. Mi-aș dori mai multe start-upuri, R&D, mai mulți tineri interesați în schimbare, mai multă implicare din partea autorităților, doar că nu mai sunt atât de naivă să cred că schimbările ar “coborî” din cer și se vor face peste noapte. Dacă vă fi nevoie de mine la implementarea unor astfel de schimbări, sunt gata să pun umărul.

– Iolanta, ascultându-te conștientizez că ai perfectă dreptate. Nu te întreb de planuri de viitor, din simplu motiv că nu vreau să pun punct acestui interviu aici. Îmi doresc să facem în scurt timp un altul, din noua ta țară, să ne povestești despre Serbia, în special, despre Belgrad, să dezvoltăm și mai mult subiectul imaginii țării noastre peste hotare, or, tu cum am spus și la început ești o ambasadoare de care suntem mândre și pe care o vrem mereu în vizorul nostru.

Îți mulțumim pentru timpul tău și pentru dedicația cu care ne-ai răspuns la întrebări.

– Cu mare drag. Să ne auzim cu bine.

Articolele noastre le poți citi în câteva surse media: