După interviul precedent, cu Nina Ursan, care ne-a făcut să-i admirăm ambiția și dorința de creștere și dezvoltare, cel de azi și despre alte femei, nu mai puțin ambițioasă… Maria Duca a reușit să facă școlarizarea la care visa și azi deja lucrează în domeniul cosmetologiei. O admirăm pe de o parte și o încurajăm pe de alta să nu se oprească aici, pentru că visele ei sunt mărețe și merită să aibă viitor. Să-i aflăm istoria de integrare.


Cum a început povestea ta în diasporă?
Povestea mea în diasporă la începutul în 2012. Nu mi-a fost greu să iau această decizie, pentru că și până la asta plecam frecvent în Italia, acolo unde mă așteaptă mereu cu brațele deschise oamenii dragi mie, adică mama, sora și încă jumătate. din rudele noastre.
Vrei să zici că adaptarea ți s-a dat ușor? 
Da, m-am adaptat foarte repede, chiar foarte ușor aș zice. Mi-a plăcut să locuiesc în Italia și cred că aș fi rămas, dacă nu se schimbă planurile soțului, care a decis să schimbe macazul, adică se mute în Franța pentru un post mai bun de muncă. L-am urmat și eu la scurt timp… Se întâmplă acum cinci ani și iată-mă aici.
O țară nouă, reguli noi. Cum a fost de data asta?
Spre deosebire de Italia, adaptarea în noua țară mi-a dat foarte foarte greu. Cu excepția soțului, nici o altă față cunoscută în jurul meu. Nu mai vorbesc de limba pe care nu o știam… Stam una – două luni, apoi plecam la ai mei, când cedam nervos. Dar în 2018, prin luna noiembrie mi-am luat inima în dinți și mi-am zis că de date trebuie să fiu mai răbdătoare.
Ce faci cu dorul acum? 
Dorul mi-l alin cu greu. Dar mă ține în puteri gândul că va veni ziua cea mare când ne vom întoarce cu toții definitiv acasă.
Cum rămâne cu provocările?
Am avut provocări multe și destule, majoritatea legat de acte. Au rămas toate în trecut în clipa când am înțeles care sunt demersurile ce țin de ele.
Îți faci timp pentru tine, Femeie?
Timp pentru mine? Bună întrebare și dureroasă pe alocuri. La moment nu-l prea am, căci mă dedic în totalitate copiilor, soțului…
Care a fost și este cea mai mare realizare a ta?
Desigur copilașii mei toți trei sunt cea mai mare realizare, fără grad de comparație cu alte reușite în alte sfere ale vieții mele.
După părerea ta, care e cel mai mare minus la comunitatea din care face parte?
După toate cele văzute și trăite, fudulia o văd ca pe cel mai mare defect.
Te implici în activitățile diasporei? 
Cu părere de rău, la moment nu-mi prea pot permite acest lucru, din cauza lipsei de timp. Dar e ceva ce mi-aș dori să reușeșc pe viitor. Îmi place să ajut oamenii și asta eo oportunitate minunată.
Cum ai aflat despre noi?
V-am cunoscut întâmplător (sau poate nu…) pe facebook. Era în perioada când organizați actele de caritate pentru copiii mai puțin fericiți ai Moldovei și mi-ați rămas în inimă.
În aceste condiții te-ai reîntoarce acasă, în Moldova?
E o întrebare al răspunsului nu îl pot da unei singure. Pentru că suntem o familie și acest lucru trebuie să discutați cu soțul, dar și cu copiii. Cert e că până la acest moment, nu sa pus în discuție acest subiect.
Ce planuri și gânduri de viitor ai?
Gânduri și planuri de viitor avem destule. De ce avem nevoie acum mai mult acest teren propice pentru a realiza a lor, timp, răbdare și îndemânare..
Cine ești, de unde vii, cu ce te ocupi? 
Mă numesc Maria Duca. Sunt originară din Peresecina, Orhei. De meseria sunt cosmetolog și aici în Franța tot în această sferă activă. Sunt antreprenor în domeniul Estetic (Merry Esthétique.Luxyre). La început era frică, dar stând acasă în concediu de îngrijire a copilului, am făcut câteva forme pentru calificare în profesia mea. A fost momentul când am prins curaj să îmi încep activitatea, să fac ceea ce îmi place cu adevărat. Este foarte greu la început să-ți faci faci în acest domeniu neavând mulți cunoscuți, e greu să te promovezi pe piața străină, dar nu și imposibil.
Blitz interviu:
Sărbătoarea care adună moldovenii la o masă este…
Paștele.
Ce îți place cel mai des să gătești din bucătăria noastră tradițională?
Plăcinte și sarmale.
Cartea de pe noptieră este…
Povestea de noapte buna (citesc mai mult pentru pitica mea).
Îți mulțumim, dragă Maria pentru că ți-ai făcut timp pentru noi. Te încurajăm să nu te oprești aici, ci să dai curs tuturor viselor și dorințelor tale. Dacă ai nevoie de ajutor și susținere să știi că le găsești pe toate în comunitatea noastră. Dragi femei, vă invităm să intrați pe link-ul Mariei pentru a o cunoaște mai bine pe ea și activitatea ei.  https://www.facebook.com/maria.duca.946