,,Este una din cele mai fantastice femei pe care am avut ocazia să o cunosc vreodată. Inteligentă, înțeleaptă, creativă, ambițioasă și răzbătătoare, un bun lider și organizator, un omuleț minunat cu un simț dezvoltat al responsabilității. Acest amalgam de calități (înnăscute sau șlefuite pe parcursul vieții) care au propulsat-o dintotdeauna ca pe o forță numai și numai înainte. Mai rar oameni ca ea.” 

„Sunt Mariana Iulia Filimon și vin din Ardeal, mai exact din Tălmăcel, un sat frumos din perla Marginimii Sibiului. Sunt economistă de meserie și de carieră, soție și mamă, am job cu norma întreagă și minijob, elevă, voluntară cu acte în regulă, fondatoare și organizatoare de evenimente și nu în ultimul rând business handmade și social media lover..

Suntem stabiliți de aproape nouă ani în Germania, nouă ani în care mi-am împlinit toate visele și mi-am atins toate țelurile stabilite în primele luni de emigrare, iar acum lucrez intens la scopuri noi și răspund pozitiv la alte provocări.” Nu-i așa că-i miununată?

Iar primul scop a fost să-și recunoască facultatea și masterul în Științe Economice și să lucreze la fel ca-n România, în birou, într-o super companie. Oamenilor ca ea nu poate să nu le reușească, mai ales dacă își iau ambiția de mână și muncesc. Ce fac după? Deschid și ușurează drumul altor femei spre succes.

Un loc aparte în inimă îl are pentru Muzeul satului Talmacel, pe care l-a deschis în 20 mai 2000 în casa bunicilor. Nu știu dacă veți întâlni o mai mare iubitoare și păstrătoare de tradiții. S-a atașat de valorile satului românesc încă de la vârsta de opt ani, iar cei care i-au cultivat aceste valori au fost părinții dar și ambii perechi de bunici. Ani mai târziu a obținut titlul de meșter popular și a devenit premiantă UNICEF. „Și cum sufletul nu are limite și granițe, la venirea în Germania mi-am adus o parte din „bijuteriile” muzeului și am început să adun femeile românce în șezători, să fac activități cu copiii și mămicile românce, să particip la expoziții și evenimente cu și despre români în Germania. Așa se face că alături de o echipă tânără și cu inițiativă am deschis în 20 mai 2020 Centrul cultural româno-german din Ulm/Neu-Ulm – un centru prin care aducem în mijlocul românilor din zonă activități și evenimente culturale și sociale românești și nu numai.”

Își face timp pentru toate activitățile și încearcă să nu neglijeze nici una, or, fiecare proiect este ca un copil pentru ea și nu poate să lase nici unul în urmă.

Oamenii o motivează. Din anul 2016 este voluntară a unui centru familial german, unde desfășoară activități cu copii și mămici românce, participă la congrese ale voluntarilor de diferite naționalități cu privire la integrarea emigranților și petrece timp cu oameni buni și foarte buni. „Poate par lipsită de modestie, dar cei care mă cunosc știu că eu sunt cel mai ambițios om pe care îl cunosc.”

Mesajul Iuliei pentru femeile comunității „O femeie din Paris”: „Stați printre vulturi, ca să fiți ca ei! Admir oamenii puternici, oamenii mai buni decât de mine pentru că am ce învăța de la ei, dar în același timp, nu pot să mă prefac că sunt altcineva decât sunt în realitate. Pentru că astfel mi-aș nega munca, nopțile nedormite care m-au dus unde sunt acum.”

Răspunsurile Iuliei la întrebările lui Marcel Proust:

– Care sunt calitățile pe care le admiri la oameni?

Ambiția și perseverenta

– Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?

Eu nu pierd niciodată, dau timp lucrurilor care nu vin la un moment dat

– Culoarea și floarea preferată?

Îmi place galbenul și trandafirii.

 

https://www.facebook.com/filimon.marianaiulia

https://www.facebook.com/groups/267593034420911

https://www.facebook.com/filimon.marianaiulia

 

Cu drag: O FEMEIE DIN PARIS

Editor text Daniela Borodachi