Mariana Plămădeală: „Traiesc o traumă continuă, fiind cu un picior în diasporă și altul acasă”

A plecat de ani buni de acasă. Încă copil fiind nu s-a regăsit într-o societate coruptă, unde cumătrismul stă în capul mesei. Și tot de atunci poartă dorul țării peste tot în lume… După ce ajungi să o cunoști, involuntar te prinzi la ideea că numai oameni ca ea pot schimba situația țării, că avem nevoie ei, de cât mai mulți. Și te întrebi – oare câți dintr-ai noști competenți au plecat în lumea mare pentru a spori economia altor țări și a-și face viitorul în altă parte…? Și câți s-ar întoarce?

Interviul cu Mariana Plămădeală e ca o gură de aer proaspăt. Te motivează să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Dragă Mariana e o plăcere să te avem în revista noastră, pentru că ai devenit un nume notoriu pentru diaspora moldovenească din Maria Britanie. Povestește și comunității noastre despre tine.

Mulțumesc. Mă numesc Mariana Plămădeală și m-am născut în orașul Ialoveni, aproape de locul unde a avut loc Sfatul Țării în 1918, lucru de care sunt mândră și pe care-l povestesc cu drag prietenilor mei internaționali. Faptul că m-am născut în Republica Moldova mi-a dat posibilitatea să cunosc, cel puțin, două limbi și două culturi diferite. Și prin asta deja sunt bogată.

De cât timp faci parte din diasporă?

De 15 ani. Mai e un pic și ating majoratul în diasporă. Am vrut să plec din țară încă de la vârsta de 14 ani, pentru că nu mă regăseam în modul de a gândi și de a face lucrurile așa cum se fac acasă. Cumătrismul și corupția mă dezgustă până în prezent. Ce ține de mine, încă de atunci aspiram spre o lume în care să predomine meritocrația. Țin minte și acum când într-o seară, le-am spus părinților că vreau să studiez peste hotare, unde nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă cunoaște, unde vreau să fiu apreciată pentru ce fac și cine sunt. Mămica s-a uitat la mine mirată și mi-a spus că banii pe care îi avem abia de ne ajung pentru supraviețuire, darmite pentru studii peste hotare. Tăticul, Dumnezeu să îl ierte, mi-a făcut din ochi și acel gest mi-a dat speranță.

Așa că timp de 4 ani, am încercat să fac cunoștință cu tot ce era legat de limba franceză și engleză. Mergeam la Alianța Franceză din Chișinău să văd filme în VO, să vorbesc cu francezi, să merg la olimpiadele naționale și să citesc toate cărțile în franceză care îmi cădeau sub mână. În paralel, am făcut cunoștință cu voluntarii Corpului Păcii care erau în misiune de doi ani în orașul meu natal, Ialoveni. Am rămas fascinată de stilul lor vestimentar atât de simplu și de modul complex de a gândi și de a contribui la societatea din jur.

La 18 ani, după un concurs la Alianța Franceză din Chișinău, am fost acceptată la Institutul Național de Științe Aplicate din Rennes, Franța. Am fost printre primii patru moldoveni acceptați pentru prima dată la acel institut. Acolo am făcut un an de inginerie pură. Noi fetele eram în număr extrem de minoritar. Dar din cauza lipsei de bani, am schimbat facultatea în anul următor, pentru a putea munci în paralel cu studiile. Așa am ajuns în celălalt capăt al Franței, la Strasbourg. Astfel mi-am petrecut anii de facultate în orașul bijuterie de pe malul Rinului. Am obținut diploma de Licență și Masterat în Management de Proiecte și Organizații și al Polului European de Economie și Gestiune, parte din cea mai mare Universitate din Franța, Universite de Strasbourg.

Oh, am ales Franța pentru că m-am îndrăgostit iremediabil de țara asta încă de la vârsta de nouă ani, când am început să învăț limba franceză. Am avut noroc de o profesoară extraordinară care respira franceză și care a sădit în mine speranța de a escalda munții. Numele ei este Serafima Bondari și am rămas în relații de prietenie tot de atunci.

Până la urmă, în ce direcție s-a derulat activitatea ta profesională?

Activitatea mea profesională este una extrem de amplă. Sunt inginer pe sisteme de calitate în cadrul celui mai mare producător de scaune automobile din lume, Adient. Am ajuns în Marea Britanie pentru a efectua un stagiu de șase luni, în cadrul Masteratului pe care îl efectuam în Franța, unde am fost angajată în baza valorilor mele și a parcursului academic.

Sunt și auditor de procese, datorită cunoștințelor mele lingvistice. Vorbesc româna, rusa, franceza și engleza. Am reușit să auditez locații de producere a scaunelor automobile din Slovacia, Polonia, Franța, Marea Britanie și România. Apropo de ultima țară, când am ajuns prima dată în Romania la audit, am îmbrăcat IA pe tot parcursul celor trei zile de activitate.

Sunt unica femeie inginer din departament. Job-ul meu presupune comunicare și colaborare la toate nivelurile ierarhice din companie, inclusiv la nivel european și global. Misiunea mea este să asigur compania pentru care activez să aibă toate procesele și sistemele la zi, să le ameliorez continuu în așa fel încât să fie acreditate de organisme internaționale de certificare în domeniul auto.

Am învățat, între timp, că chiar dacă planifici totul până la virgulă, intervin factori externi pe care nu îi poți controla. Am învățat cât de importantă este comunicarea cu cei din jur.

Mereu mi-au plăcut lucrurile bine făcute, standardizate și clare pentru ca procesele să funcționeze bine. Uite zeama mamei, pentru ca ea să fie la fel de deliciosă de fiecare dată e nevoie de un proces standardizat și repetat continuu până iese perfect.

Noi producem spume poliuretanice pentru scaunele auto. Procesul de producere a unei spume este foarte asemănător cu coacerea unui cozonac, doar că de N-ori mai sofisticat. Depinde cum privești ceea ce faci în viață. Sunt creativă și mereu aduc ceva interesant în această rutină, care se numește sistem de calitate. Îmi place să muncesc cu oamenii, însă este o meserie provocatoare unde diferențele de cultură, limba, ego-uri uneori își pun amprenta.

Știm că ai și alte proiecte, nu mai puțin valoroase…

Așa e! Sunt una din fondatorii Asociației Români Uniți în Anglia și Coordonatorul Școlii Românești „Nicolae Iorga” înființată la Birmingham, unde promovez limba și cultura română prin metode inovative. În acest mod, creez o punte între țara gazdă și țara natală. Astfel și dorul e mai mic.

Acesta e unul din proiectele mele de suflet, iar acum a devenit real datorită implicării comunității românești din Birmingham și împrejurimi și colegilor mei din RUDA, Români Uniți din Anglia, asociație pe care am fondat-o în 2019 împreună cu prieteni de pe ambele maluri ale Prutului, care locuiesc în West Midlands, Marea Britanie. Am visat de mult timp la o școală românească la Birmingham și m-am bucurat mult să fim parteneri cu Florina Stoica, fondatoarea Școlii „Nicolae Iorga” în Marea Britanie și căreia îi mulțumesc pentru susținere și zâmbet.

În acest amalgam de activități, cum reușești să ai timp de tine ca femeie?

Recunosc, există momente când nu vreau să relaționez cu nimeni și tot ce îmi doresc este o escapadă în natură, ori o baie caldă și un episod pe Netflix. Îmi place să fiu în compania mea. Am învățat să fiu singură cu mine, să mă descopăr cu bune si rele, cu urcușuri și coborâșuri. Am învățat că timpul cu mine, acel “me-time” este foarte important pentru sănătatea mea mintală.

Încă învăț să am timp de mine ca femeie. Sunt workaholic și tind să fiu mereu în priză cu ceea ce se întâmplă în jurul meu. Am mai învățat că acest lucru mă încarcă emoțional și ajung la stări de burnout. Corpul și mintea mea îmi dau semne pe care eu le ignor. Noroc de cei apropiați mie care îmi aduc aminte să mă deconectez.

Ce te motivează să treci peste greutăți?

Greutățile mă motiveaza să trec peste ele. Le iau ca pe provocări și lecții de viață. Încerc să joc în jocul vieții… Înainte luam lucrurile mult mai în serios decât acum. Am învățat că fiind mult prea serioasă, mă stresez mai mult și la final tot eu sunt cea care suferă.

Mă motivează încă activitatea în mijlocul comunității și dragostea față de tot ce este frumos în viață. Plus valorile mele, bine împământenite în rădăcinile de acasă.

Țeluri, ambiții, planuri de viitor?

Oh, sunt o perfecționistă care a învățat vreo acu trei ani ca „Done is better than perfect.” Din acel moment, mă mulțumesc că sunt în viață, am ce mânca și un acoperiș deasupra capului. Risc să înfăptuiesc mai multe proiecte, chiar dacă nu sunt perfecte.

Gândul negativ care îmi apare este că traiesc o traumă continuă, fiind cu un picior în diasporă și altul acasă. Mă gândesc cum ar fi fost dacă trăiam în România Mare, unde mi-aș fi vizitat rudele pierdute de peste Prut, aș fi mers duminica la mama acasă, să stăm pe prispa casei la povești, să mâncăm plăcinte moldovenești și să servim vin de casă.

Îmi doresc să pot contribui la educația celor plecați de acasă, pentru a avea încredere în puterea și curajul lor de a înfăptui ceea ce le dicteaza inima. Îmi place să văd oameni care înfloresc pentru că au identificat ceea ce le place și fac asta cu spor. Îmi doresc să fiu promotor al lucrurilor bine făcute pentru cei din jur.

Care este mesajul tău femeilor acestei comunități?

Cred într-o lume echilibrată între sexe. FEMEILE nu ar trebui să se mulțumească cu bomboane de ciocolată și flori. Ele ar trebui să ridice întrebări și să găsească răspunsuri la problemele cu care se confruntă în ceea ce privește drepturile lor, securitatea socială, îngrijirea copiilor, indemnizația de maternitate, lacunele salariale, abuzurile verbale și emoționale și violența domestică în creștere.

Mi-aș dori ca MAI MULȚI BĂRBAȚI să-și pună egoul deoparte și să accepte că femeile pot fi mai eficiente pentru anumite proiecte sau sarcini particulare.

La sfârșitul zilei, ne dorim o lume în care să existe păreri echilibrate atât de la bărbați, cât și de la femei. În prezent, trăim încă într-o lume dominată de bărbați. Avem nevoie de mai multe femei care participă la luarea deciziilor în viața publică și privată, precum și la reducerea violenței. Trebuie să realizăm egalitatea de gen și împuternicirea cât mai multor femei și fete posibil.

Răspunsurile Marianei la întrebările lui Marcel Proust.

Zi-mi printr-un cuvânt ce este pentru tine femeia?
Tenacitate.

Calitatea pe care o admiri la oameni?
Posibilitatea de a visa și a împlini visele.

Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?
Nu am pierderi ori nerealizări, am lecții de viață pe care le transform în proiecte.

Culoarea şi floarea preferată?
Albastrul cerului de vară fără nori. Bujorii roz.

Mai multe despre Mariana și activitatea ei puteți afla dacă accesați link-urile de mai jos:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=10158264543842881&set=a.10150702979607881

https://www.facebook.com/photo/?fbid=10157791466377881&set=a.10157790582997881

Cu viitorii manageri de la Adient – într-un program de formare
https://www.facebook.com/photo/?fbid=10157764766327881&set=a.10150702979607881

Cu copilașii de la școlile românești Nicolae Iorga UK
https://www.facebook.com/photo/?fbid=10157715585942881&set=a.10157715151177881

Cu colegii mei din RUDA la evenimente
https://www.facebook.com/photo/?fbid=10157715585982881&set=a.10157715151177881

Dragă Mariana, ne-ai impresionat cu povestea ta, ne-ai ambiționat și provocat deopotrivă. Îți mulțumim pentru confidențele tale. Și îți vom urmări cu drag activitatea ta. Nu te opri din drumul tău, căci avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine.

Cu drag, echipa O femeie din Paris

Redactor text: Daniela Borodachi