Pe unii oameni ai plăcerea, pur și simplu, să-i asculți. Fără să-i întrebi. Fără să intervii în monologul lor, de frică să nu le zdrobești aura cuvintelor! Iar ei în timpul acesta povestesc despre lucruri aparent simple. Dar tu ascultându-i îi vezi într-o altă lumină. Este senzația pe care am trăit-o în momentul când am cunoscut-o pe protagonista de azi… Mai rar femei ca ea!
„Sunt Mărioara-Dumitrița Cheptene, născută pe cel mai dulce pămînt – satul Recea, Strășeni, Republica Moldova. De aproape un deceniu sunt diasporă, sau poate chiar de mic copil… Întreaga viață-mi este o călătorie.
Activitatea mea profesională cuprinde mai multe arii.
Pentru mine, sensul vieții constă într-un progres perpetuu. După 23 de ani de activitate în sportul de performanță, astăzi sunt antrenor, coregraf, arbitru în dans sportiv.
O dată cu retragerea din competițiile sportive în decembrie 2018, un instinct puternic s-a declanșat. Mi-am încheiat cariera pe o notă finală cu cartea intitulată “Un rêve, une danse, une étoile!” ( “Un vis, un dans, o stea!”). Este o scurtă autobiografie ce răspunde exact la întrebarea despre cum am ajuns la gândul că anume dans vreau să fac. Pentru a afla răspunsul vă invit să faceți rost de ea pe site-ul: www.marioaracheptene.com
În același timp, căutam o nouă sursă de inspirație în viața mea de zi cu zi. M-am informat mult despre diverse domenii până când, în mijlocul nopții, m-am trezit subit cu gândul de a deveni Coach de viață. Da, acest domeniu mă reprezintă totalmente, a fost ceea ce-am simțit în acel moment. Astfel am dezvoltat o pasiune puternică față de Coaching-ul în dezvoltare personală și am finisat Master 2 – Cadru Superior în calitate de Coach Consultant Nivelul 7 RNCP.
Cariera mea este la fel de importantă ca și calitatea mea de femeie!
Ambele funcționează simultan și în perfectă concordanță. În viziunea mea, nu pot să am o carieră de succes fără a-mi oferi timp personal și vice-versa, să am doar timp pentru mine fără a construi o carieră. Ar fi prea monoton și non-sens.
Valorile cu care creștem de mici copii ne marchează personalitatea pentru totdeauna. Spre exemplu, acest citat a lui Henry Kissinger l-am notat în agenda personală pe la 14 ani: „Orice succes oferă un bilet de acces către o problemă și mai dificilă care trebuie depășită.” Asta denotă că am fost pregătită atât de succes, cât și de eșec. Cea mai mare problemă este atunci când omul crede că el nu ar trebui să aibă dificultăți. Pe când de fapt, acestea sunt un cadou al vieții pentru a învăța din ele. Dumnezeu ne-a dat greutăți pentru a ne dezvolta mușchii sufletelor noastre. Când întâmpin un obstacol îmi zic că nimic nu e veșnic și că îl voi depăși, inclusiv, și pe acesta.
Anul 2020 a fost unul dificil pe plan emoțional, cu multe schimbări radicale, dar în final cu succese în toate ariile vieții.
În 2021 nu vreau decât să-mi exprim recunoștința față de tot ce am, tot ce sunt, tot ce am devenit și să mă bucur de acest succes alături de cei dragi.
Sigur am multe alte proiecte noi, dar cu siguranță veți afla curând mai multe detalii de pe rețelele de socializare.
Dragi femei din diasporă, nu încetați niciodată să visați și să luptați pentru a vă atinge scopurile. Credeți în voi și în tot ceea ce sunteți … Să știți că există ceva în interiorul vostru care este mai mare decât orice obstacol! Totul este posibil…chiar și imposibilul este posibil.
„Toate lucrurile mărețe au începuturi mici”.
Răspunsurile Mărioarei la cele 3 întrebări ale lui Marcel Proust:
– Calitatea pe care o admiri la om?
Autenticitatea, sinceritatea și altruismul.
– Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare?
Nici una. Orice pierdere a fost o ușă deschisă spre ceva mai bun sau o lecție de viață.
– Culoarea şi floarea preferată?
Culoarea preferată este Coral. Floarea – Dumitrițele.
Cu drag: O FEMEIE DIN PARIS
Editor text: Daniela Borodachi