E arhicunoscută în rândul gospodinelor de acasă, dar și de peste hotare, or, lucrurile de artizanat create de ea, pur și simpu, nu pot să nu placă… Ulcioare, farfurii, pahare de lut etc., toate calitativ create și frumos ornamentate îți fură ochii (pozele vorbesc de la sine). Vă invităm și pe voi să o cunoașteți pe cea care stă în spatele acestor minunății.

Nadejda, am văzut rodul mâinilor tale și ne-a impresionat. Însă pentru început, vrem să aflăm câteva lucruri despre tine.
Pe scurt, mă numesc Nadeja Sefer și m-am născut în orașul Ungheni.

Ai făcut, faci sau planifici să faci parte din diasporă?
Locuiesc în Moldova și pot spune că am ales conștient această decizie. Am fost plecată de nenumărate ori din țară, dar gândul la casă și apropiați m-a întors de fiecare dată înapoi. Nu cred că aș mai pleca vreodată.

Și-acum povestește-ne despre activitatea care te-a consacrat – artizanatul.
Lucrez în domeniul artizanatului de mulți ani. Sunt autoarea nenumăratelor obiecte din lut și uzoare tradiționale. Recent, am deschis și un atelier de prelucrare a lemnului. Urmează să fac lucrări unice și frumoase.

Unde și cum a pornit această pasiune unică a ta?
Eram studentă la contabilitate când în perioada de practică am ajuns la o fabrică de ceramică. Acolo s-a produs primul contact. A fost „dragoste de la prima vedere”. Am îndrăgit această meserie, apoi i-am molipsit și pe restul ai casei. Atunci am înțeles că anume asta e ceea cu ce vreau să mă ocup, iar când clienții au început să-mi scrie, să mă telefoneze, să-mi mulțumească și să ceară lucrări noi, personalizate, seturi pentru nanii de botez, lucrări individuale create cu drag etc., am început să prind aripi la propriu.

Cum reușești să găsești timp pentru tine, dar și pentru pasiunea ta?
Risc să vorbesc în clișee, dar chiar am noroc de un soț minunat, care e atent la toate. El este cel care are grijă să-mi fac timp pentru ca eu să merg la salon, sau la shopping. Ce ține de pasiune, aceasta se împletește cu rolul de mamă a doi copii încă destul de dependenți de mine, dar cu multă răbdare și dedicație, trecem cu ușurință peste toate.

Mai există și alte motive care te ajută să treci peste toate… ?
Clienții multumiți și cererea foarte mare pe piața internă și externă mă propulsează doar înainte. Când primesc mesaje de genul: „Vă mulțumesc. Este exact ceea ce căutam de mult timp” sau „Seturile pentru nanii de botez au fost extraordinare. Absolut toți au rămas încântați”, credeți-mă că e cea mai mare răsplată pentru munca pe care o fac.

Scopuri, idei de viitor…?
Să ne extindem și mai mult activitatea și să oferim posturi de muncă bine plătite aici, acasă. Visez la un atelier foarte-foarte mare în care să pot organiza săptămânal excursii la cât mai mulți turiști, deși până atunci sunt conștientă că mai este foarte mult de lucru.

Câtă fericire e să cunoști oameni care își văd viitorul frumos acasă. Te susținem și te încurajăm să mergi doar înainte. Ce mesaj ai avea tu pentru femeile comunității noastre?
Mulțumesc. Vouă, dragi femei, vă doresc să iubiți și să fiți iubite, să apreciați și să fiți apreciate, să trăiți clipa aici și acum, să profitați de fiecare moment alături de cei dragi pentru că timpul zboară, iar noi nu suntem în stare să-l încetinim. Îmbrăcați o rochie elegantă, încălțați tocuri, aplicați un fard și un ruj în orice zi, chiar dacă e una mai puțin specială… specială o facem noi zâmbind și emanând bunătate in jur!

Răspunsurile Nadejdei la întrebările lui Marcel Proust:
Ce este femeia?
Femeia este viață.

Calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la oameni?
Sinceritatea.

Care este cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?
Nu știu dacă e pierdere, ci mai degrabă regret faptul că am avut multe persoane false în preajma mea.

Culoarea și floarea preferată?
Movul și trandafirul.

Nadejda ne-a impresionat dedicația ta pentru artizanat și patriotismul tău pentru Moldova. Să știi că deja așteptăm invitația ta în noul tău atelier, dar până atunci îți urăm baftă. Multă baftă.

Cei interesați de activitatea Nadejdei o pot contacta pe https://www.facebook.com/nadyusha.sefer

Cu drag, pentru revista online „O femeie din Paris”

Redactor text: Daniela Borodachi