În această săptămână vă propunem să o redescoperiți pe minunata Olga Manciu, care de aproximativ un an s-a stabilit împreună cu familia în Londra. A ales Marea Britanie, deoarece aici se află familia ei, dar și pentru oportunitățile pe care le oferă acestă țară. “Venind aici, mi-a trebuit câteva luni de adaptare, doar că mult m-a ajutat felul meu de a gândi, deschiderea mea față de tot ce mă va aștepta. Eram conștientă că nu va fi ușor, dar știam ca nu va fi imposibil.”
La întrebarea cum reușește să facă față tuturor activităților în care este implicată, Olga ne-a spus că de felul ei, este un om foarte activ. “Întotdeauna am optat să îmi ocup timpul cu lucrurile care îmi aduc plăcere. Chiar și atunci când mă aflam în Republica Moldova eram foarte activă, datorită implicării mele în numerose proiecte, iar de ani de zile investesc mult timp în dezvoltarea mea personală, profesională, în crearea mea ca femeie, ca specialist, în genere, ca suflet.”
După câteva luni de adaptare în Marea Britanie, Olga a devenit studentă la facultatea de Advertising și Digital Marketing Communications, un domeniu amplu pe care l-a simțit mai aproape de suflet și de activitățile pe care le desfășoară “eu am fost cea mai fericită când am finalizat toate instituțiile de învățământ, dar, probabil că m-am maturizat și mi-a venit dorința să învăt.”
Olga este mereu o sursă de inspirație, atât pentru familie cât și societate. Astfel, în mediul online se poate lăuda cu o comunitatea numeroasă. “Pentru mine nu sunt doar niște cifre, sunt oameni vii cu care eu comunic, am o relație frumoasă. Cu mulți suntem prieteni, desi nu ne-am văzut niciodată fizic.”
Dat fiind faptul că Olga mereu a oferit informație utilă și de calitate comunității sale, a lansat un proiect online. În fiecare săptămână, realizeză live-uri cu oameni interesanți din diferite domenii, “oameni care pot aduce valoare altor oameni”. Este un proiect demn de atenție bazat pe teme actuale și de interes pentru majoritatea dintre noi. Unul din proiectele de suflet pe care dorește să îl lanseze curând, reprezintă înființarea unei comunități de moldoveni în Marea Britanie. Aceasta va reprezenta “loc unde vom putea fi utili unii pentru ceilalți.”
Obstacolele, reușitele, relațiile sunt cele care ne ajută prin diferite modalități să devenim un model pentru celelalte femei, dar și pentru noi înșine. Pentru a putea trece mai ușor peste provocări, oamenii sunt cei care o motivează pe Olga. ”Atunci când te înconjoară oameni care au vise, scopuri, care au spre ce tinde, de la care ai ce învăța, tu nu poți să fi mai rău decât ei”. Fiecare om pe care noi il intalnim în viata noastră, este unic și diferit de cel precedent, iar noi trebuie sa luăm tot ce este mai bun de la ei.
De asemenea, familia este cea care o motivează, iar copii „sunt motivul pentru care eu toată viata o sa imi doresc sa fiu mai bună ca sa ii motivez pe ei sa fie si mai buni decat mine.” Respectiv, este sufficient doar să vrei sa vezi ce se întamplă în jurul tău și să te motiveze să depășești fiecare provocare.
Raspunsurile Olgăi la cele 3 intrebari ale lui Marcel Proust:
– Ce ii vei spune lui Dumnezeu dacă îl vei întâlni?
De ce nu a creat infinitatea? L-aș întreba de ce oamenii trebuie neapărat să se nască și să moară.
– Principalul tău defect?
Puterea de care dau dovadă.
– Ce calități pretuiți cel mai mult la prieteni?
În această viață, trebuie să ne axăm în primul rând pe noi după care pe ceilalți, iar cel mai bun prieten pentru tine esti tu însuți. Astfel, dacă eu m-aș fi gandit ce aș vrea eu, prietenul meu să nu facă niciodată, cred că, să nu mă lase fară răspuns sau să nu mă lase în general. Eu de la un prieten aș vrea maximă sinceritate. Până la urmă oamenii vin și pleacă, dar foarte mult contează felul în care ei o fac.
Cu drag O FEMEIE DIN PARIS
Editor text: Ana Gîlca
Care este Reactia Ta?
Ador
0
LIKE
0
Nu îmi place
0
Woow
0