Se încadrează perfect în sintagma platformei „O Femeie din Paris”. Emigrată de mai bine de un deceniu, adaptată în noua țară, și-a redescoperit în pandemie o nouă pasiune – cea de meșter hand made, dar și de antreprenoare (e încă la început de drum). Multe femei se vor regăsi în povestea ei, iar pentru și mai multe poate fi o pistă de lansare după ce se molipsesc cu un strop din motivația ei.

– Vrem să începem acest interviu prin a-ți mulțumi anticipat pentru că ai decis să ne împărtășești din experiența ta. Dacă ar fi să te prezinți pe scurt, cu ce-ai începe?

– Mulțumesc. Deci, mă numesc Victoria Știrbu și vin din Sănătăuca Florești.

– Dar ești stabilită la Paris?

– Da, am venit în Franța în 2007 prin programul „Jeune fille au-pair”. Este un schimb de experiență absolut minunat. Trăiești într-o familie franceză și îți perfecționezi, în paralel, nivelul de cunoaștere a limbii. Franceza am învățat-o în perioada gimnazială și liceală, dar anume aici am descoperit adevărata ei savoare.

– De ce ai ales Franța?

– Nu am ales această țară în mod special, dar am fost una din miile de absolvente a facultății de limbi străine, care își căuta un post muncă acasă. Disperată de atâtea eșecuri, am dorit să-mi încerc norocul peste hotare. Înițial doream să emigrez într-o țară limba căreia o cunoșteam, cum ar fi Spania sau Marea Britanie. Programele de schimb, pe atunci, dar și țările unde puteam merge și acceptau cetățeni moldoveni erau puține, iar Spania și Marea Britanie nu intrau în listă.

– Franța a fost un fel de ultimă speranță, dacă putem să spune așa?

– Așa este. Mi-am zis să încerc. Oricum n-aveam nimic de pierdut. Procedura a durat cam un an de zile. Am depus actele în 2006, iar în vara lui 2007 admiram deja Turnul Eiffel.

– „Jeune fille au-pair a fost unica ta activitate, sau ai îmbrățișat și alte meserii?

– Ce ține de activitatea profesională – am două. După finisarea programului, m-am ocupat încă vreo patru ani de copiii, aici în Franța. După asta am vrut să fac o școlarizare în domeniul social. M-a oprit faptul că socialul devine din ce în ce mai complicat – mult muncă și bani puțini. Pe timp de pandemie fiind acasă cu copiii aveam nevoie de o activiate șii uite asa m-am redescoperit prin crearea lumânărilor din ceară naturală.

– Poți să ne oferi mai multe detalii?

– Mai întâi au fost cele de cununie și botez, după am vrut să fac ceva mai mult, adică lumânările-figuri cu motive de Crăciun sau Paști etc. De curând am început să creez luminări colorate. În felul acesta am combinat utilul cu plăcutul.

– Cum reușești să le faci pe toate și să găsești timp, inclusiv, pentru tine?

– Sincer? E cam complicat să combini socialul cu job-ul 24/24 de mamă, dar și cu lumânările din ceară. Ok, ce ține de ultima, sunt încă la început de cale, dar fac față. Lucrez mult în weekend-uri, dar faptul că fac ce-mi place, mă motivează să-mi împart altfel timpul încât să le reușesc pe toate.

– Greutăți? Au și ele locul lor pe orizontul pasiunilor tale?

– Sigur. Cine nu le are? De fapt, nu le-aș numi greutăți, ci etape ale vieții, sau încercări pe care le depășesc cu ușurință, astfel încât ajung la un punct final ce-mi aduce doar reușite. Și chiar de nu e așa, mă ridic pentru a căuta alte soluții.

– Ce scopuri de viitor ai?

– Să avansez în domeniul de producere a lumânărilor și să ating mai multe vânzari aici în Franța, dar și în alte țări ale lumii.

– Ce mesaj ai avea pentru femeile comunității noastre?

– Vreau să mă adresez în special femeilor stabilite în Franța, țara unde poți reuși să avansezi, deci mesajul meu este să nu cedeze, ci să-și continuie cariera. Chiar dacă Moldova nu le-a oferit această șansă, aici au toate premisele s-o ia de la început.

Răspunsurile Victoriei la întrebările lui Marcel Proust:
Ce este femeia pentru tine?
Universul și începutul tutoror începuturilor. Fără ea viața și continuitatea nu s-ar produce.

Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?
Ceea ce numești tu pierderi sau nerealizări, pentru mine sunt lecții asimilate, pe care tind să le transform în realizări.

 Floarea și culoarea preferată?
Orice culoare aduce magie și dă farmec când o porți. Viața e mai frumoasă în culori. Florile mele preferate sunt crizantemele.

Victoria așteptăm cu nerăbdare următorul articol cu tine în care să ne povestești despre cum s-a dezvoltat afacerea ta. Până atunci, îți urmăm creativitate, cât mai mulți clienți și desigur, împlinire sufletească.

Dragi femei, dacă v-au plăcut lucrările Victorie, puteți să o contactați în privat accesând acest link. https://www.facebook.com/profile.php?id=100032362432258