Pe doamna Maria Jeverdean, fondatoarea RedMark Service o cunoaștem datorită implicării dnei în cadrul mai multor campanii sociale lansate de AO Help „Ghiozdanul călător”. Atât dna Maria cât și echipa ne-a fost alături și cu alte ocazii, fapt pentru care-i suntem extrem de recunoscătoare. Azi însă am decis să discutăm cu dumneaei pe un subiect extrem de important, care ne vizează pe fiecare dintre noi, sau pe cei apropiați nouă și anume redobândirea cetățeniei românești/moldovenești sau noutăți legislative pentru noi cei care deja am redobândit-o. 


– Dna Maria, vă mulțumim anticipat pentru aportul de valoare informațională pe care urmează să ni-l oferiți în acest interviu. Dar nu înainte să încep cu tradiționala întrebare pentru cei din diasporă care poate vă cunosc mai puțin… Povestiți-ne un pic despre dvs?  

 

– Mulțumesc și eu pentru această oportunitate. Sunt Maria Jeverdean, fondatoarea și administratoarea companiei RedMark. Atât eu cât și echipa mea îi ajutăm pe cetățeni să-și redobândească cetățenia română sau să-și restabilească cetățenia Republicii Moldova. De 14 ani activez în domeniul juridic și de management al afacerilor și dezvolt RedMark.

Cel mai tare mă mândresc cu echipa puternică pe care o am și împreună cu care găsim soluții la problemele clienților noștri. Sunt mereu recunoscătoare colegilor pentru eforturile lor, dar și clienților pentru încrederea acordată. La RedMark suntem într-o continuă creștere, perseverență și insistăm până nu atingem toate obiectivele clienților.

 

– Felicitări pentru ce sunteți și faceți pentru noi. Cum v-a reușit să vă faceți văzuți și auziți, dar mai ales să obțineți încrederea clienților, să răzbiți într-o concurență poate uneori nedreaptă?

 

– Contează foarte mult reputația pe care ți-o construiești chiar și de la primii pași făcuți. Dacă ești onest, profesionist și oferi servicii de calitate, fiecare client mulțumit te recomandă altcuiva… De acolo, de la recunoștința clienților pornește adevărata noastră răsplată… Am spus mereu că cea mai bună reclamă este atunci când toate dosarele sunt duse până la capăt. Deci am mizat pe clienți mulțumiți, echipă de încredere, servicii de calitate și dosarele rezolvate sută la sută.  

 

Și nu, nu ne-am temut niciodată de concurență, mai ales dacă este una sănătoasă. Ce ține de antonimul formulării „concurență sănătoasă” – aceasta ne întristează pentru că presupune cazuri când cetățenii noștri ajung pe mâna unor amatori sau escroci.


– Vă înțelegem. Sperăm să nu fie frecvente astfel de cazuri. Ce servicii oferă, actualmente, compania dumneavoastră în procesul de redobândire a cetățeniei românești și cum vă diferențiați de alte firme specializate în acest domeniu?

 

– Începând de la pregătirea dosarului pentru redobândirea cetățeniei române, depunerea Jurământului de credință, transcrierea actelor de stare civilă, perfectarea cărții de identitate și a pașaportului, obținerea alocațiilor pentru copii și terminând cu asistență juridică completă, portofoliul nostru cuprinde toate serviciile de care au nevoie oamenii care caută un drum mai scurt și mai ușor pentru redobândirea cetățeniei sau rezolvarea unor probleme și perfectarea unor acte având deja cetățenie.

 

Nu este corect și nici obiectiv să enumerăm acum lucrurile care ne fac diferiți de concurență, dar experiența de 14 ani pe piață și miile de clienți care ne-au călcat pragul, sunt cea mai bună confirmare, în opinia mea, că facem diferența. Mai ales că în toți acești ani am avut foarte multe cazuri ale unor oameni care au apelat la serviciile noastre după eșecuri repetate și experiențe proaste cu alte agenții, iar noi am fost bucuroși să le putem rezolva problemele și mulțumiți că ne bucurăm de încredere.

 

Provocările (la capitolul redobândirea cetățeniei românești) moldovenilor acum 14 ani în comparație cu cele de acum… sunt aceleași?

 

– Din păcate, procesul de redobândire a cetățeniei române a devenit cu anii mai complicat și durează mai mult. Mai multe documente, mai multe proceduri, etapele de examinare și eliberarea unor acte durează mai mult, iar costurile, desigur, la fel, sunt mai mari. De exemplu, dacă înainte în certificatul de căsătorie al bunicilor era indicată vârsta de căsătorie, acum acest act nu mai este acceptat la dosar dacă nu conține data sau locul nașterii. Da, cu fiecare an procesul este tot mai complicat, durează mai mult și costurile sunt mai mari.

 

procesul de redobândire a cetățeniei române a devenit cu anii mai complicat și durează mai mult.

 

– Hmm, interesant ce spuneți dvs. Se pare că noi cei care am trecut prin acest proces acum un deceniu am fost niște norocoși. Apropo, mulți dintre noi, cei din afară, s-ar putea să vă fi fost clienți și desigur privim acest aspect legislativ ca pe un subiect închis. Totuși, ar exista schimbări legislative pe trebuie să le cunoaștem, noi diaspora?

 

– Nu toți oamenii au timp să urmărească modificările legislative care îi afectează sau, din contra, îi avantajează. Și nici răbdare, or astfel de modificări au loc foarte des, iar procedurile abundă de nuanțe pe care doar un jurist sau specialist care lucrează zilnic în domeniu le cunoaște deja din practică și le ia în calcul atunci când rezolvă problema. De asta și suntem noi, agenția, pe piață, ca să cunoaștem despre toate modificările, despre toate nuanțele, și să fim un sprijin pentru cetățenii care vor să-și redobândească cetățenia română sau moldovenească, sau care au nevoie de un act sau altul.

– Pentru asta îmi asum responsabilitatea să vă mulțumesc anticipat în numele întregii diaspore. Cum vedeți evoluția cererii pentru redobândirea cetățeniei românești în contextul actual, ținând cont de faptul că acest proces nu mai este un impediment major (sau cel puțin așa pare)?

 

– Încă n-am observat o tendință de scădere a numărului de cetățeni ai Republicii Moldova care doresc să-și redobândească cetățenia română. Și nu uitați că sunt aproape 10 ani de la liberalizarea regimului de vize, de când poți să călătorești fără viză în Uniunea europeană cu pașaportul moldovenesc. Documentul care îți oferă, în mare parte, doar posibilitatea a de călători în UE, pe când cel românesc este “un bilet” de intrare pe piața muncii în blocul comunitar și îți deschide drumul pentru a face afaceri etc.  Desigur, la un moment dat trendul se va inversa, dar asta nu va fi din cauza că cetățenii nu mai vor cetățenia română, dar pentru că majoritatea o vor avea deja.

 

– Apropo, cât timp durează acum procesul de redobândire a cetățeniei române?

 

– La RedMark, procedura de redobândire a cetățeniei române în regim de urgență durează între 10 și 12 luni. Este opțiunea pe care o aleg cetățenii care nu au timp să aștepte.  

 

– Mulțumim pentru informație. Bine de știut pentru cititorii noștri de acasă. În timp ce mă documentam despre activitatea dvs am citit că sunteți specializați și în dobândirea cetățeniei moldovenești. Mi s-a părut un subiect extrem de interesant. Cât de de este solicitat acest serviciu în cadrul companiei dvs? De către cine? Perioada de așteptare?

 

– Cel mai des se adresează persoanele născute aici până în anul 1990, până la destrămarea Uniunii Sovietice, dar care au plecat împreună cu părinții să trăiască, în special, în Rusia și Ucraina. Există și o categorie de doritori de cetățenie moldovenească a căror părinți și bunici s-au născut aici. Sunt și persoane care anterior au renunțat la cetățenia R. Moldova, iar acum vor s-o restabilească. Oricum, interesul pentru cetățenia R. Moldova a crescut puternic mai ales din luna februarie-martie 2022, după începerea războiului din Ucraina. Ce ține de redobândirea cetățeniei moldovenești propriu zise, acesta este un proces mai simplu și durează între 3 și 6 luni.

 

– Ce își propune RedMark în 2024?

 

– Ca să rezolvăm cât mai multe cazuri și să-i facem pe clienții noștri fericiți.

 

– Dna Maria, vă dorim succes dvs. și întregii dvs. echipe, să vă atingeți toate obiectivele stabilite pentru acest an. 

 

– Mulțumesc și eu pentru interviu și vă doresc același lucru. 

Redmark Service este o companie juridică din Republica Moldova specializată în asistență pentru redobândirea cetățeniei române și restabilirea cetățeniei Republicii Moldova. Cu o experiență de 14 de ani, Redmark Service este ghidul de încredere în tot procesul de redobândirea a cetățeniei române și perfectarea actelor românești. Oferă sprijin de consultanţă de nivel calitativ şi profesional la soluţionarea tuturor problemelor care apar în etapele obținerii cetățeniei Române. Juriștii companii Redmark Service oferă consultații juridice în domeniul dreptului civil, dreptului penal, dreptului familiilor, dreptului contravențional, dreptului comercial, dreptului muncii, înaintează cereri și reprezentării în fața instanțelor judecătorești, Curții de Apel, Curtea Supremă.