Tatiana Scutelnic este chișinăuneancă, are 39 de ani și-și începe adevărata aventură în urmă cu 16 ani. Atunci a plecat pentru prima dată în Italia, unde urma să lucreze în restaurantul unui hotel.

Chiar dacă avea o diplomă de profesoară de engleză și psihologie a optat pentru alte studii în domeniul serviciilor hoteliere. După 4 ani de facultate în Italia a urmat masteratul în domeniul menagementului în turism și serviciilor hoteliere, la Paris, lucrînd simultan la un restaurant italian. Aici, Tatiana îl întâlnește pe Enrico Masia, viitorul ei soț, și au împreună 4 băieți.

Enrico Masia era un italian la Paris, care visa să-și deschidă propriul restaurant.

Aspirațiile lor au devenit realitate la sfârșitul anului 2017, când apare restaurantul VIA DEL CAMPO. Mâna destinului, denumirea aleasă de soț, care în traducere înseamnă „strada câmpului”, a coincis cu denumirea străzii pe care este amplasat localul, Strada câmpului Marte.
E un restaurant italian cu influență sardă, soțul fiind originar din Sardegna majoritatea pastelor, uleiurilor, cașcavalurior și vinurilor vin de acolo. Fructele, legumele, mierea, ierburile și desigur vinurile gustoase ajung la Paris, fiind trimise de părinții Tatianei. Astfel, chef-ul italian pregătește bucate, punând în valoare Moldova.

Tatiana își ocupă ziua cu sala restaurantului la fiecare amiază, promovarea afacerii pe rețelele de socializare, idei de decor, pe când soțului îi revine bucătăria, și pârghiile birocratice ale afacerii.
https://www.instagram.com/p/CF13aePBfTK/…
https://www.instagram.com/p/CFZ3qgYqLaM/…
https://www.instagram.com/p/CFF7CtIhFE_/…
https://www.instagram.com/p/CDde9kehIpG/…

Răspunsurile Tatianei la cele 3 întrebări ale lui Marcel Proust :
Atunci cind îl vei întâlni pe Dumnezeu, ce o să-i spui?
-,,Cred că mai întâi m-aș pierde și sigur i-aș mulțumi pentru tot și în același timp aș îndrăzni să-l întreb de ce este oare atâta nedreptate și suferință pe lumea aceasta”
Locul unde ai vrea să trăiești?
-,,Dar eu deja locuiesc unde vreau”
Care este deviza ta?
-,,Fii pozitiv în gând, minte și suflet”

Tatiana Scutelnic, noi îți ținem pumnii și merci pentru că nu uiți niciodată de unde ai pornit ❤️Cu drag, O FEMEIE DIN PARIS
Editor text: Corina Cojocaru