Oamenii de creație sunt un sort aparte. Dacă nu se regăsesc într-un domeniu, atunci „înfloresc” în altul, chiar dacă pentru asta scot în valoare și alte talente. Doar să fie vorba din nou de creație. Este și cazul Tatianei Caciu, pe care noi am numit-o pe bună dreptate încă o „creatoare de frumos”, or, nu în zadar s-a alăturat acestei comunități fantastice. Haideți să o descoperim împreună. 

„Îmi spune Tatiana Caciu și m-am născut într-o familie simplă, dar iubitoare din raionul Ștefan Vodă. Acum cinci ani am părăsit locurile dragi, sau cum zic moldovenii „am lăsat casă și masă” pentru a-mi clădi una nouă. Departe de Moldova. Am venit la soțul care se stabilise de ceva ani în Marea Britanie… Sunt bine aici și îmi place mult noua mea viață.”

Dar până să la asta a studiat artele timp de 12 ani, mai exact pictura și tapiseria.

Arta a făcut mereu parte din ea, a fost specialitatea la care nu ar fi renunțat pentru nimic în lume, de aceea în momentul când a apărut ideea de a face torturi, a simțit că e momentul oportun de a scoate la suprafață ceea de ce credea că nu va mai avea nevoie. Una e să faci torturi și alta să e faci torturi creative. „Patiseria e una din specialitățile care mi-a colorat copilăria, pentru că de mică îmi place să experimentez. La început pregăteam mai mult pentru familie și cunoscuți, apoi s-a născut ideea… Fiind în concediu de îngrijire a copilului am decis că trebuie să fac ceva pentru suflet și inimă, să fie ceva frumos și în același timp să îmi aducă un venit, or viața de femeie casnică în totalitate nu e despre mine. Și-am reușit să combin plăcerea de creație cu independența financiară! Sunt o fericită.”

A început să lucreze de acasă.

„Cu două fetițe mici dintre care una e la grădinița, iar a doua mereu ți se învârte pe sub poale e o adevărată provocare, dar nu sunt eu omul care să se dea bătut.” A început să pună în practică ceea ce deja știa de acasă, combinat cu multă informație obținută în urma școlarizărilor online. „Am făcut cursuri la Londra la două doamne patisere absolut fantastice – Daniela Dobrovolschi și Maria Shiwersky de la care am învățat foarte multe și cărora le mulțumesc enorm pentru toate cunoștintele acumulate. Iubesc foarte mult ceea ce fac și îmi doresc toată viața să mă ocup cu asta, or, planurile mele de viitor sunt destul de mari.”

Provocări? Multe! „Dar nimic nu poate fi un impediment dacă îți planifici bine ziua.

Acolo stă ascuns secretul unei mame bune, a unei soții iubitoare, a unei patisere talentate și a unei antreprenoare de succes și, nu în ultimul rând, al unei femei frumoase, mereu aranjate care abundă de bunătate și bună dispoziție. Ah, nu în ultimul rând, e de menționat și pasiunea mea pentru sportul pe care reușesc să îl practic zilnic. Or, dacă eu sunt fericită, înseamnă că toată lumea în jurul meu e la fel.”

Lucrează mai mult seara, când reușește să delege anumite sarcini soțului. Așa sau altfel, a fost destul de ambițioasă, astfel încât a devenit foarte curând cunoscută în orașul în care s-a stabilit – Swindon. Acum planifică să facă următorul pas – de a-și deschide o patiserie în Swindon, decizie pentru care o felicităm.

Urmărit noile modele de torturi inspirate by Tatiana aici:

https://www.facebook.com/tatiana.babileva

https://instagram.com/tanyycakes?igshid=pxos4o7kc307

Mesajul Tatianei este unul simplu, dar sincer. „Femeilor, iubiți-vă! Pentru că altfel nu vă vor iubi restul. Aveți grijă de sănătatea voastră! Pentru că sunteți centrul și inima familiei. Duceți-vă la bun sfârșit visurile! Pentru că voi și doar voi sunteți responsabile de viața pe care o trăiți. Și trăiți demn.

Cu drag: o femeie din Paris

Editor text: Daniela Borodachi

Media Social Manager: Ana Gîlca