Am crescut cu versurile lui Grigore Vieru: „A fost război/Războiul lui și-acum mai este viu…”

Cât de mult ne-am dori să putem spune din nou…. a fost război în Ucraina”. Dar încă nu putem… Pentru că războiul continuă. Nimeni nu știe cât și când vor lua sfârșit numărul de sorți distruse, de bombe aruncate, de case dărâmate, de lacrimi vărsate, de dezbinări, de soldați morți, de ucraineni (în special femei și copii) care în disperarea lor fug…

… mulți dintre ei au ajuns la noi. Ce a urmat începând du 24 februarie știm cu toții. Și această umanitate și frumusețe care ne-a făcut cunoscuți înclusiv pe noi ca popor la scară mondială, se datorează oamenilor care au sărit în ajutor. Și ei sunt foarte mulți.

Azi vom vorbi dintre unul dintre ei – Victoria Dunford, femeia în fața căreia îți vine să te înclini pentru fiecare faptă a ei. Iar ele sunt multe, credeți-mă. Articolul de azi însă îl vom dedica subiectului care este o actualitate necesară a zilelor noastre – ajutorul și gestionarea situației refugiaților.

„M-am trezit cam ca toți cei aflați în Moldova pe 24/02/22 în sunete ecou a exploziilor, destul de puternice.

Am ales în aceeași zi să plec spre Marea Britanie, am considerat că aș fi mai de folos de aici, deși în Moldova lăsasem o sumedenie de probleme – facturi la gaz ridicate, negocieri la CNAM neterminate și extrem de multe decizii în aer.

Mi-a băgat Lucian sub mână rapid un set de ordine care erau urgente și a reușit să le tapeze, să le semnez și am plecat!

Am aterizat în UK, dar până a ieși din avion deja știam că vom oferi 30 locuri de cazare la Phoenix. Aveam calculate în minte toate costurile care se vor ridica legate de întreținere, cine ar putea să ne ajute cu fondurile, cât costa să hrănești un om pe zi, etc., etc.

Până am ajuns acasă deja aveam donații în cont cu mesaje, gen: „Noi avem încredere că știm ce ați reușit în pandemie…”

Am început a caza când 25 când 44! Phoenix răsuna în zâmbetele copiilor, care nu au nici o vină, nici idee nu au că au devenit copiii războiului.

Fluxul merge rapid, colegii mei au început a uita dezilele de sâmbătă și duminică de până la ora 9 sau după 5 seara. Sunete, mesaje cu de toate! Nu fac față nici azi la ele.

Acasă pe Insula mea mă mai aștepta o surpriză – toată comunitatea s-a mobilizat pentru a ajuta populația Ukrainei, și extrem de rapid au realizat că au nevoie de MAD- Aid pentru logistică. Am unit eforturile și timp de o lună am reușit atât de multe.

11 Martie 2022. Dimineața, sună șoferul camionului trei din Dover. S-a simplificat exportul de ajutor umanitar și nu avea o formă la export. Era îngrijorat că îi lipsește! La 6.30 (8.30 în MD) mă sună șoferul la camionul doi. A ajuns la devamare la Bălți! La 9 aud de la cele două busuri stau la vamă la Otaci să facă actele și să transfere ajutorul către Vinița. La 10 ajunge pe Insula camionul numărul patru pentreu a fi încărcat. Asta e veselia logisticii.

Zi de zi – logistică, sunete, fonduri care trebuiesc rapid și strategic gestionate. Banii se cer a fi folosiți cât mai rațional – donațiile vor scădea, dar nevoiele continuă să crească rapid și vor fi necesare pe termen lung.

Întâlniri, zoom după zoom, 12 grupuri și toate importante, între 30-60 sunete pe zi. Am mai băgat signal și telegram în telefon dacă nu îmi ajungeau nouă camioane încărcate – ajutor în valoare de peste 400 mii lire- o responsabilitate enormă. Trei deja distribuite prin toată Moldova de la Ștefan Vodă la Briceni, Otaci și Ucraina. Restul la distribuire sau încă pe drum.

Da, a fost o lună plină cu de toate – oboseală, neputință, satisfacție când am reușit să ajungem și în Ucraina legal și corect.

Inspirație și încurajare, susținere, suport de la oameni la care te aștepți cel mai puțin. Critici dure de la alții, judecați fară logică.

Satisfacție că ai muncit 10 ani corect și acum încep a se vedea altfel de roade.

Plecăciuni și mulțumiri celor care sunteți alături de MAD Aid cu încredere.

O lună care ne-a marcat pe toți.

O lună care poate fi un început de sfârșit, dar poate fi și un început cu sfârșit extrem de îndepărtat!

Nu putem anticipa, dar putem să ne implicam azi și acum! Mâine am putea fi noi în nevoie.

Vă mulțumesc pentru că ați citit până aici și nu vă supărați dar chiar nu reușesc să răspund mereu…..
Pentru cei care vor să facă un bine, intrați pe link-ul  https://justgiving.com/campaign/united4ukraine?fbclid=IwAR2KSz6Xs-H6A7r3wYARqD6-LHf8g3jedGr3-O1_DsSweEIMqGn3TMExcmo

Victoria, îți mulțumim pentru dedicația ta!