Fondatoarea platformei OFEMEIE.COM
Platforma Ofemeie.com se solidarizează cu acțiunea inițiată de Vienna goes Europe și sprijinită de MoldWien, în susținerea acordării Republicii Moldova statutului de ”stat candidat” pentru a adera la Uniunea Europeană.
Comunitatea moldovenească din Austria s-a întâlnit luni la Vienna. Această întâlnire a avut ca scop să consolideze sprijinul ţărilor precum: R.Moldova, Georgia şi Ucraina în obţinerea statutului de stat candidat, pentru a adera la Uniunea Europeană. La eveniment au fost prezenţi atât reprezentanţi ai formaţiunilor politice din Austria, cât şi reprezentaţi ai misiunilor diplomatice care sprijină parcursul european a celor trei țări.
Chiar dacă sunt o comunitate mică, concetăţenii noştri din Austria au reuşit să se adune, să dea dovadă de unitate şi solidaritate. Diaspora de la Vienna crede în parscursul european al Republicii Moldova şi demonstrează prin acţiunile lor. Această acţiune a fost organizată de Vienna goes Europe şi susţinută de MoldWien. Iar fondatoarea Mold Wien Ludmila Sirbu a fost cea care de la tribună a ţinut un discurs în numele diasporei din Austria.
,,Am ţinut discursul despre importanţa aderării şi integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Am menţionat despre valorile noastre care sunt comune cu cele ale Uniunii Europene. Prin această acţiune, Uniunea Europeană ar repara o greşeală din trecut şi anume cea din 1940 când prin pactul ribbentrrop-molotov între Stalin şi Hitler Moldova a fost cedată Uniunii Sovetice. M-am bucurat să văd că ne-am adunat atât de mulţi şi chiar a fost un public ales, un public care conştientizează importanţa acestui eveniment şi susţin acţiunea. Am avut parte de o atmosferă frumoasă şi vibraţia a transmis dorinţa putenică de aderare. Echipaţi cu plancarde şi steaguri ne-am dorit să transmitem cât mai departe mesajul nostru şi ca acesta să ajungă în data de 23 şi 24 iulie la Consiliul European şi să ni se acorde statutul de stat candidat.” a declarat aceasta pentru O Femeie.
Datorită Vienna goes Europe s-a reuşit să se formeze o platformă de susţinere, consolidare şi cooperare între minorităţile naţionale şi instituţiile europene şi internaţionale. La fel şi Ambasada Republicii Moldova în Austria, în frunte cu Doamna Victoria Scolnic a fost prezentă şi a susţinut această acţiune.
,,Libertate înseamnă a fi independent, liber de a decide soarta propriului popor. Uniunea Europeană face posibilă asimilarea valorilor noastre în marea familie a valorilor europene. Traiască libertatea! Traiască pacea! Trăiască Uniunea Europeană.” a declarat Ludmila Sîrbu.
Discursul https://fb.watch/dPdyrmc7td/
Ţinem să menţionăm că astăzi membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria – Ucraina, Moldova, Belarus, condus de deputatul Helmut Brandstatter a avut o întâlnire cu preşendita Maia Sandu unde a declarat că Parlamentul şi Guvernul de la Vienna susţin integrarea europeană a RM şi consideră că ţara noastră va obţine statutul de candidat la UE.
Republica Moldova merită perspectiva europeană și statutul de țară candidată. Cetățenii Moldovei demult își doresc să avem Europa la noi acasă. Nu pentru că e un moment politic important care trebuie valorificat. Ci pentru că a dovedit că merită această încredere. Moldova a făcut și face pași decisivi spre Europa. De aceea cetățenii stabiliți în diferite țări s-au mobilizat pentru a fi auziți ca locul Moldovei este în Europa, asta am făcut și noi la Paris. Am scandat ,,Moldova is UE”
Ne bucurăm să vedem că diaspora este activă şi ne reprezintă ţara şi valorile în toate oraşele lumii. Iar atunci cînd este nevoie de implicarea lor sunt dispuşi şi dornici de a participa la orice gen de eveniment. Uniunea Europeană este ţinta Republicii Moldova, iar ca să ajungem acolo avem nevoie de implicarea fiecărui cetăţean în parte. Haideţi să dăm dovadă de solidaritate oriunde ne-am afla şi să susţinem parcursul nostru european prin implicare şi prin propriul exemplu.
Cu paşi mici, vom ajunge să obţinem succese mari.