Dragile noastre cititoare, în luna iubirii, platforma Ofemeie.com își propune să vă facă cunoștință cu femei care să vă învețe să vă iubiți și mai mult, să vă asumați riscuri, să nu renunțați după eșecuri și să vă depășiți zona de confort. Una dintre eroinile interviurilor noastre este Victoria Captari, expert psihoterapeot sistemic de cuplu și familie, a cărei putere este, desigur, psihologia. Cu o experiență de aproape 20 de ani, Victoria a reușit să ajute mii de persoane. Și nu se oprește aici. După cum spune și ea: „FAC CEEA CE-MI PLACE, iar asta contribuie la împlinirea visului meu de mic copil – să ajut cât mai multă lume.”
Și cum visele devin realitate pentru cei ce își doresc ceva cu adevărat, în perioada 5 februarie – 30 aprilie, Victoria Captari va susține trei seminare pentru femei. Primul dintre ele: „Cum să creăm o relație de cuplu sănătoasă? „va avea loc chiar în această săptămână, în data de 5 februarie, pe platforma Zoom. Totodată, în data de 19 martie, Victoria va veni chiar la Paris, spre bucuria femeilor din Diasporă. Până atunci, vă lăsăm să o cunoașteți mai bine și să luați tot ceea ce e mai bun de la cei mai cu experiență psihologi.
.
1. Cum vă numiți și de unde veniți?
Mă numesc Victoria Captari și vin din comuna cea vestită – Mileștii Mici, raionul Ialoveni.
2.Ce ne puteți spune despre dumneavoastră și despre domeniul pe care îl studiați?
Vreau să împărtășesc că de mic copil am visat să ajut multă lume, însă cum voi face acest lucru, încă nu știam. Cu timpul, cei din jur mi-au descoperit cum să fac acest lucru, îmbrățișând profesia de psiholog. De ce așa? Deoarece în diferite situații problematice mi se cerea sfatul, iar eu la felul cum îmi reușea pe timpul acela să-l fac, persoanele și cei dragi îmi spuneau că le-a fost de ajutor ceea ce le-am recomandat. Interesant este că în profesia de psiholog nu se dau sfaturi, ci se ghidează, iar studiind acest domeniu, am învățat cum să fac acest lucru și astfel se reușește. Nu m-am oprit doar la profesia de psiholog, ci mi-am dorit o aprofundare în acest domeniu, iar astfel m-am format ca și psihoterapeut sistemic de Cuplu și Familie, fapt care mi-a lărgit orizontul și posibilitățile de a acorda ajutor unui număr mult mai mare de persoane, familii, cupluri și persoane individuale, care trec prin diferite încercări în viața de zi cu zi și e delicat să rezolvi subiectiv totul, ci ai nevoie de un specialist care obiectiv te poate ghida și ajuta să găsești cele mai potrivite alternative și soluții în acest sens. Scopul unui psiholog/ psihoterapeut este ca să ajuți persoana să se ajute singură în toate situațiile cu care se confruntă la un moment dat.
3. Înainte, oamenii priveau sceptic persoanele care apelau la un psiholog. S-a schimbat această atitudine?
În zilele noastre atitudinea de a merge la un psiholog puțin s-a schimbat, în sensul că persoanele deja văd necesitatea unui astfel de serviciu și totodată văd și rezultate în viața de zi cu zi. Cel mai mare promotor al acestui serviciu sunt persoanele care deja au beneficiat de consiliere psihologică și terapie, obținând un rezultat în acest sens și, prin urmare, deja pot recomanda și altor persoane care se află într-un impas la un moment dat.
4. Care considerați că sunt cele mai mari probleme psihologice cu care se confruntă oamenii din țara noastră?
Dacă aș face referire la care ar fi cele mai mari probleme psihologice cu care se confruntă oamenii din țara noastră, ar fi delicat să estimez concret, dar din experiența mea, voi detalia câteva dintre acestea: agresivitatea manifestată sub formă de abuz, ceea ce la moment nici nu se conștientizează acest fapt, violența în familie – manifestat ca și un comportament învățat și adus la nivelul de normalitate, situațiile de bullyng prin școli, comunicarea violentă care se manifestă prin (etichetări, critici, a da ordine și nu a ruga, evaluarea persoanei și judecarea acesteia, interpretările de orice fel, ironizarea, amenințarea, comparațiile, dezamăgirea, etc.), devalorizarea propriei persoane, care apare de obicei sub stima de sine scăzută și mereu în așteptarea valorizării din partea celor din jur, necunoașterea și neexprimarea propriilor nevoi, precum și identificarea dificilă a acestora la cei dragi, inexistența motivației interioare pentru jobul la care se merge, limitările personale care vin din experiențe negative din trecut și care apar ca o umbră în viața unei persoane și simptome de suprafață …care sunt multe. Dar problema reală este, de fapt, blocajul din copilărie sau adolescență, abuzuri sexuale și fizice din copilărie care aduc după sine consecințe la viața adultă fie în relația de cuplu, fie în educarea și creșterea copiilor, relațiile de dragoste la o vârstă timpurie, etc. Depresia, frica, anxietatea, fobia, atacurile de panică și alte diagnostice sunt doar niște consecințe la ceea ce a trăit persoana o perioadă de timp și cum aceasta a evoluat pe parcurs.
5. Care este cea mai mare realizare pe plan profesional?
Aș putea spune că FAC CEEA CE-MI PLACE, iar asta contribuie la- împlinirea visului meu de mic copil – să ajut cât mai multă lume, astfel încât aceștia să fie împăcați cu sine, împăcați cu Dumnezeu și împăcați cu cei din jurul lor, iar asta îmi reușește prin faptul că am calitatea de psiholog – psihoterapeut sistemic de cuplu și familie, dar sunt și formator și dirijor de cor. Iar toate acestea se armonizează atât de bine, încât nu mă obosește și-mi dă o stare de bine.
6. Cum te implici în activitățile Diasporei ?
În activitățile Diasporei mă implic de mai mult timp. De vreo 2 ani acord consiliere psihologică și terapie sistemică de Cuplu și Familie la nivel internațional – online, dar acum mă voi implica și mai mult prin intermediul acestui proiect prin diseminarea de 3 instruiri, dar aici nu este sfârșitul, sunt deschisă spre noi colaborări și proiecte frumoase care să ofere posibilitatea de a fi un sprijin și un ghid în dezvoltarea personală și profesională a persoanelor din Diasporă.
7. Ce așteptări aveți de la platforma noastră?
Mă aștept ca această platformă să caute noi parteneriate pentru dezvoltarea personală a persoanelor din Diasporă, iar în acest mod serviciile să fie dezvoltate în continuare la nivel calitativ și de impact în viața acestora.
8. Trăim într-o societate guvernată de stres, crize și lipsuri. Un sfat pentru ca oamenii să-și mențină calmul și să găsească o cale de relaxare.
Dacă privim în istorie, mereu am fost într-o lume guvernată de stres, crize de timp și lipsuri, dar oamenii au găsit diverse posibilități de a se adapta și a rezolva astfel de situații. Există capacitatea persoanei de a se adapta la nefericire și durere pentru a putea supraviețui, dar asta nu este o recomandare, ci mai bine o atenționare.
Ceea ce eu aș recomanda este ca:
Atunci când vă aflați într-o situație de stress, adresați-vă întrebarea:
- Ce s-a întâmplat și de la ce am această stare de spirit? Ce aș putea face ca această stare să îmbunătățească? Dacă singuri nu găsiți răspunsurile la aceste întrebări, nu ezitați să comunicați cu un prieten/ă, care ar putea să vă ajute, iar dacă nici acum nu găsiți răspunsul, atunci căutați un specialist/psiholog/psihoterapeut care să vă ajute.
- Căutați să faceți ceea ce vă place și faceți asta.
- Petreceți timp cu cei dragi și comunicați cât mai des, asta crește stima de sine și ajută la depășirea situațiilor stesante care pot apărea la un moment dat,
- Schimbați rutina de zi cu zi și rezultatele și emoțiile vor fi altele.
- Iubiți-vă și acceptați-vă pe sine, iar celelalte pur și simplu vor veni de la sine.
- Practicați meditația și rugăciunea către Bunul Dumnezeu.
- Împăcați-vă cu sine, cu Dumnezeu și cu cei dragi sufletului. Cum? Prima întrebare care să vă vină în minte e să fie: – pentru ce am venit în această lume? Care este misiunea mea?
- Nu acceptați orice informație care vine de la om, de la TV Media, ca pe un adevăr divin, ci filtrați, triați acea informație, analizați și apoi faceți concluziile voastre.
- Iar situațiile delicate în care vă puteți afla la un moment dat și nu vedeți nici o soluție sau alternative, apelați la ajutorul unui specialist, psiholog, psihoterapeut care să vă ghideze și să vă ajute ca să vă ajutați singuri. Aveți grijă de voi.
9. Ce seminare urmează sa mai organizați in Diasporă?
În Diasporă, la moment, voi organiza 3 seminare, două la nivel online, referitor la relațiile de cuplu și un seminar va avea loc ofline, la Paris. Ce ține de continuitate și de marele subiecte care ar fi de un mare interes pentru peroanele din Diaspora, sunt deschisă spre noi colaborări și parteneriate care să ajute la materializarea acestor subiecte și desigur continui să practice consilierea/terapia onlline. Recomand grupurile de suport pentru persoanele care se găsesc la un impas (divorț, violență în familie, relație mama-copii, etc).
10. Cât de întâlnit este fenomenul violenței în familie? Apelează persoanele la ajutorul domneavoastră?
Fenomenul violenței în familie este foarte complex și istoric. Activez în domeniu încă din anul 2005, an care și-a pus amprenta în practica mea de psiholog și formare ca specialist în acest domeniu. Am oferit servicii de consiliere psihologică prin telefon, față în față pentru persoanele victime ale violenție în familie în cadrul Asociației pentru Promovarea Femeii din România, Timișoara, având continuitate, în Moldovaîn cadrul Insitutului pentru Familie și Inițiative Sociale în colaborare cu Centrul de Drept al Femeii, în cadrul Penintenciarului Rusca Nr. 7 pentru femei deținute care s-au confruntat cu fenomenul de violență în familie, precum și în cadrul cabinetului personal. Nu aș putea da un număr fix de persoane victime ale violenței în familie care au beneficiat de astfel de servicii, dar oricum, peste 1 000 de persoane la sigur. Sunt multe persoane care apelează după ajutor aflându-se în situații de violență în familie, ba mai mult, în cadrul Coaliției Naționale Viață fără Violență, suntem o comunitate mult mai mare de persoane/ specialiști din diverse organizații care acordăm servicii complexe de asistență psihologică pentru astfel de persoane și suntem o forță care contribuim la combaterea și prevenirea violenței în familie.
11. Cum e sa trăiești in Moldova?
Moldova este țara mea și oricât de greu ar fi să trăiești aici, noi suntem cei care ne dorim să facem schimbări și să contribuim la îmbunătățirea nivelului de trai și al nivelului de a ne simți bine unii cu alții. Este delicat și trist să remarc faptul că suntem o țară atât de frumoasă, cu mult potențial, bogății, dar le pierdem prin faptul că accentul se pune pe cum să supraviețuim și nu cum să trăim. În comparație cu alte țări, la noi nivelul de trai este foarte scump, iar salariile sunt foarte mici, iar de aici starea psihologică a cetățenilor se înrăutățește. Pornim la piramida lui Maslow care face referire la nevoile noastre de bază, cele fiziologice și de securitate și apoi celelalte, iar exact acestea nu sunt satisfăcute. Eu ca adult care am o vârstă frumoasă, mă descurc în felul meu, desi mulți dintre colegii mei și din rudele mele sunt plecați peste hotarele țării, dar cel mai tare mă doare de persoanele vârstnice, de familiile unde sunt mulți copii și de cei neputincioși care au un salariu ce nu le ajunge nici de mâncare, dar mai de serviciile comunale, etc.
Pentru o o societate sănătoasă și o sănătate mintală este necesar și primordial ca primele nevoi de bază să fie satisfăcute și ulterior cele de apartenență, de stimă de sine și de autoactualizare. Cred, sper, mă rog ca Bunul Dumnezeu să dea înțelepciune și cugetele cele bune conducerii, administratorilor și toți cei de la guvernarea țării noastre pentru a găsi noi modalități prin a putea ieși din situațiile de criză și astfel să acorde un nivel de trai decent, întrucât să ne simțim că trăim și ne bucurăm de viață pe plaiul nostru natal, dar nu supraviețuim de la o lună la alta.
Dragă Victoria, îți mulțumim pentru sinceritate și pentru că ai fost deschisă cu femeile din comunitatea noastră. Noi știm că arta de a fi psiholog nu se învaţă, ci se trăieşte şi se experimentează, la fel cum o faci tu, zi de zi, an de an.
Ofemeie.com amintește că: Organizația AO „Help” prin serviciul său lansat în Franța, Linia Roșie, în parteneriat cu Ofemeie.com și Ambasada Republicii Moldova în Franţa / Ambassade de Moldavie en France: va propune Seminarul,,Cum să creăm o relație de cuplu sănătoasa’’, în cadrul proiectului – ,,noi șanse pentru femei speranțe”, care se va desfasura în perioada 5 februarie – 30 aprilie 2022 cu 4 sedințe Online și 2 Offline la Paris și Nice. Proiectul „ este finanțat de către Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie” și este implementat printr-un parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), România. Programul de Combatere a Violenței Domestice în Moldova este susținut cu fondurile Fundației Oak.
Dacă încă nu ai reusit sa te inregistrezi la unul din aceste seminare, o poți face chiar aici https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScRE-vaEKJ_BRxdk5qlNDAjJB-e54qKNBKCqiFgekHi-CFytQ/viewform