Corina Hampu-Hrom: „îmi place să transmit povești, informații și bucăți de viață!”

Sursa foto: arhiva personală

Protagonista acestui articol face parte din categoria de oameni pe care îi îndrăgești cu mult înainte să îi cunoști personal. Iar când acest lucru se întâmplă, conștientizezi că nu ai dat greș. Pentru că sunt atât de luminoși, atât de sinceri și simpatici încât ți-ai dori să îi ai tot timpul aproape. Pe Corina Hampu-Hrom am „descoperit-o” la Gala „O femeie 2021” și ne-a cucerit. Invitația de a participa la acest interviu este pentru ca să o cunoașteți și voi.

Povestește-ne istoria integrării tale – cum te-a primit comunitatea?
Nu știu dacă m-a primit cumva comunitatea. Au fost doar câteva persoane din România pe care le-am cunoscut când am venit în UK și care au încercat să mă ajute cum au putut. Mi-a luat un pic de timp să zic așa, să mă integrez. Cred că tuturor ne ia timp să ne obișnuim cu o altă cultură, alți oameni, altă comunitate, alt stil de viață și chiar alt loc de muncă, unul diferit de cel cu care suntem obișnuiți, pentru că la început cam așa începem toți, nu? Sau cel puțin majoritatea lăsăm în urmă meseria sau poziția pe care o dețineam acasă și o luăm de la capăt într-o altă țară. Nu a fost foarte ușor, dar nici foarte greu să mă integrez pentru că mi-a plăcut Londra dinainte să mă mut aici și atunci, lucrul asta a făcut să îmi fie mai ușor.

Cum îți alini dorul de casă și de pământul natal?
Merg acasă cel puțin o dată pe an și încerc să stau acasă pentru cel puțin două săptămâni. Acasă pentru mine înseamnă la mare, la Mangalia și în Tulcea, în Slava Cercheză acolo unde o am pe mamaița mea. La ea mi-am petrecut majoritatea vacanțelor când eram copil, deci și acolo înseamnă acasă. Mi-am petrecut multe concedii acasă în România, am cutreierat-o. Încă nu am văzut tot dar sper să reușesc. Mă oprește acum un pic pandemia și restricțiile, dar sperăm că se va termina totul curând.

Care sunt provocările cele mai mari?
Provocările cele mai mari, aici in UK…? Nici nu știu ce să spun. Mie mi-a plăcut tot timpul să ies din zona de comfort. Așa am crescut ca om… probabil că ambițiile și planurile pe care le am sunt toate niște provocări. Faptul că am multe lucruri pe care vreau să le fac și-mi doresc să am timp și bani să le fac pe toate. Cred că asta e cea mai mare provocare – să le reușesc pe toate!

Ai timp pentru tine, Femeie?
Și dacă nu am, îmi fac. Eu nu cred că există cineva care nu are timp de ceva. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar oamenii își fac timp în funcție de priorități. Dacă vrei ceva neapărat, amâni sau anulezi alte lucruri, ca să ai timp de ceea ce vrei sau trebuie făcut. Ne împărțim timpul în funcție de prioritățile pe care le avem. Poate că da, vrem să fim în mai multe locuri, să facem mai multe, dar dacă pe lista de priorități sunt alte notițe, atunci renunțăm la ce putem și facem lucrurile care nu suportă amânare. Deci da, am timp pentru mine. Fac tot posibilul să am, pentru că dacă nu am timp pentru mine, înseamnă că nu am pentru nimeni. În primul rând trebuie să mă respect pe mine ca să-i pot respecta și pe cei din jurul meu și să pot duce la capăt proiectele începute. O femeie trebuie să își facă timp pentru ea, pentru ca de acolo pornește totul, dinăuntrul ei, iar timpul cu noi e cel mai important.

Care este cea mai mare realizare a ta?
Eu nu cred că o realizare anume este cea mai mare. Eu le consider pe toate importante. Una ar fi că sunt jurnalist, o alta că m-am mutat în UK și m-am integrat aici, o alta (dar nu cea din urmă) că am reușit să fac aici ce mi-am dorit – să deschid un studio photo și să fac un podcast dedicat românilor din străinatate, apoi că am reușit să termin un MBA (Master in Business Administration). Cred că tot ce ne propunem să facem este o realizare, chiar dacă poate nu toate ne ies sau poate nu sunt toate de succes, e un succes faptul că am învățat ceva din toate astea. O realizare recentă faptul că am reușit să extindem ideea de podcast la mai mult de atât, dar nu vreau să dau detalii acum pentru că sunt doar la nivel de concept. Revin cu detalii când punem totul la punct!

Care este cel mai mare minus/defect al diasporei sau a comunității din care faci parte?
Cel mai mare minus este lipsa de unitate și îmi pare rău să spun asta. Noi, românii, nu suntem uniți deloc. O să spuneți că pe oamenii buni îi găsești greu. Așa și este, numai că atunci când suntem plecați printre străini, te aștepți ca oamenii să înțeleagă mai bine despre ce e vorba și să fie mai empatici, să nu încerce să profite la fel de mult. Dar nu, nu e așa. În momentul în care noi ca și cultură, nație, ca oameni, o să înțelegem că nu plecăm de pe lumea asta cu averi și că empatia și grija față de aproapele nostru face diferența, atunci lumea o să fie altfel. Până atunci cred că este important să dăm o mână de ajutor dacă putem, să nu mai judecăm atât de ușor pe toată lumea, să trăim fiecare așa cum vrem fără să ne mai uităm în curtea vecinului și să ne respectăm reciproc. Știu, sunt multe cerințe, dar când ajungi să faci măcar câteva din toate astea și realizezi ca să faci un bine, îți umple sufletul de bucurie că ai ajutat. Când o să fim cu toții sau marea majoritate capabili să simțim asta, atunci o să putem spune că poate suntem uniți și suntem umani. Era și o vorbă – multe persoane, dar câți oameni? Și noi femeile, cu părere de rău spun, că suntem rele… Parcă în loc să ajutăm, de multe ori, ne place să băgăm bețe în roate celor care reușesc să facă ceva, în loc să încurajăm și să întrebăm poate: cum ai făcut aia? sau ailaltă? O mână spală pe alta, fără ajutor și suport reciproc, nu vom reuși niciodată. Deci, să ne iubim mai mult!!

Te implici în activitățile diasporei și ale societățile civile? Dacă da, cum anume?
Încerc să mă implic prin locul de muncă pe care îl am și prin proiectele la care lucrez. Îmi doresc să aduc o fărâmă de Românie pe meleaguri străine. Cum? Eu sunt Consultant Financiar. Asta înseamnă că ajung să cunosc foarte mulți oameni. Încerc să îi responzabilizez, să îi fac să fie conștienți de ceea ce e în jurul lor. Să ia decizii bune în primul rând pentru ei și apoi și pentru cei din jur. Apoi, lucrăm acum la un studio video și photo unde încercăm să îi facem pe români să se simtă ca acasă, să aibă o experiență autentică. Ceea ce ne face diferiți este că facem totul cu dragoste și pasiune, lucru pe care-l găsețti destul de rar în ziua de azi.

Cum ai aflat despre noi și care ar fi aportul tău pentru comunitatea „O femeie din Paris”?
Am aflat despre voi de la o membră a voastră, de la Viorica Robina. Ca și aport, îmi doresc să ofer sprijinul acolo unde se poate… să extindem și să existe câte „O femeie de pretutindeni” – „O femeie din Londra”, „O femeie din New York”, „O femeie din Dubai”, ca și subfiliale a “O femeie din Paris”. E doar o idee. Sper să pot oferi prin platforma voastră sprijin, încredere, ambiție și putere femeilor care au nevoie de asta, iar celor care sunt deja puternice, să le ajut cu ce pot, informativ sau moral.

În ce condiții ai reveni definitiv acasă, sigur exceptând situația politică a țării, precum și cea financiară?
M-am gândit de multe ori la asta, dar nu am aflat încă răspunsul. Părinții mei se vor muta curând în UK, așa că nu știu ce m-ar face să revin definitiv pe meleaguri românești. Atunci când ai familia aproape, oare mai ai nevoie de ceva?Cred că nu.. NU am încă un răspuns ce m-ar face să mă întorc și în ce condiții, însă nici că voi pleca din România nu am știut. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Vom vedea! Cred că daca nu era situația politică și cea financiară din România, nu eram plecata la ora asta.

Dacă ai reveni, ce ți-ai dori să implementezi acasă din ceea ce ai văzut/experimentat/trăit în diasporă?
Mi-aș dori în primul rând să implemetez sau să ajut la restructurarea învățământului românesc. Să se meargă mai mult pe combinarea teoriei cu practica, să învățăm tinerii să gândească practic și să îi susținem să se educe bazat pe înclinațiile fiecăruia, nu pe ce e impus pentru toată lumea, la grămadă.

Cum te numești, de unde vii, care este profesia ta, cu ce te ocupi aici și dacă nu ne-ai spus până acum, în ce țară ești stabilită și de câți ani?
Eu sunt Corina Hampu-Hrom, sunt din Mangalia, Constanța și sunt consultant financiar, iar de partea cealaltă jurnalist în aceeași măsură. Aș spune că sunt și antreprenor, dar am impresia ca e un clișeu deja chestia cu antreprenoriatul. Toată lumea e antreprenor așa că rămân la consultant financiar și jurnalist. Sunt stabilită în Marea Britanie, mai exact la Londra din 2015. Curând se fac șapte ani.
De ce Podcast?
Pentru că mă ține legată de latura media, de jurnalism, de prima dragoste. Pentru că pot să aduc un suflu nou, ceva dedicat celor din diasporă, pentru că iubesc să fac asta și pentru că e o ambiție. Pentru că pot să transmit povești, informații și bucăți de viață. Putem să ne cunoaștem mai bine, noi între noi.

Blitz interviu:
1. Sărbătoarea care adună toți membrii familiei la o masă și îți amintește de România este…
Este Crăciunul, clar doar că totul îmi amintește de familie. Și Paștele, dar și aniversările sau zilele banale…
2. Ce gătești cel mai frecvent din bucătăria noastră tradițională?
Ce gătesc eu cel mai des? Sinceră să fiu în ultima perioada nu prea am mai gătit. Dar când gătesc, merg pe tocănițe de cartofi, de mazăre. Cel mai des fac pizza, dar nu cred că intră la bucătăria tradițională.
3. Care este cartea de pe noptieră?
Soarele de la miezul noptii de Stephanie Meyer, iar următoarea pe listă este Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez.

Dragă Corina, îți mulțumim pentru timpul acordat acestui interviu. Îți urmărim cu drag activitatea și te mai așteptăm la noi. Cei care vor să cunoască activitatea Corinei, o pot face accesând link-ul de mai jos https://www.youtube.com/watch?v=_Ln0sGxWxIo&t=10s&ab_channel=CamCamStudios

Ne găsești pe Instagram