Analizăm sub lupă mezelurile, margarina şi maioneza. Noi, nutriţioniştii le vedem inutile şi periculoase. ⠀



* MEZELURILE sau carnea procesată reprezintă acele produse, obţinute din carne conservată prin sărare, afumare, condimentare sau la care s-au adăugat diferiţi conservanţi chimici. Nu există mezeluri bune sau rele, nu putem vorbi nici de porţionare (o bucăţică) sau producător onest. Exista mezeluri – o categorie de alimente de consum, lipsită de sens.⠀
Printre cele mai populare produse din carne pe piaţă sunt: şunca, cremvurştii, salamurile, cârnaţii, conservele din carne – toate fiind alimente procesate.⠀
Nu conţin ceea ce se declară. Ingredientele de bază sunt: tocătură de oase, tendoane, piele, slănină, şoricii, carnea de calitate inferioară, mixul de condimente, aditivi alimentari, antioxidanţi, coloranţi, gusturi artificiale, zahăr. Ei, şi pe undeva carne bună.⠀
Din fericire, avem alternative:⠀
– carne sau peşte gătite la cuptor;⠀
– ruladă din carne condimentată;⠀
– pastrama de casă;⠀
– parizer de casă.⠀



* MARGARINA a fost preparată pentru prima oară de chimistul francez Hipppolyte Mège Mouriès, în anul 1860 și era o sursă importantă de grăsimi ce înlocuia untul. Ce-i drept, margarina era considerată “untul săracilor”, deoarece era consumată, în special, de cei care nu își permiteau să cumpere unt.⠀
Minusul este însă, că nişte grăsimi de origine vegetală, sănătoase la început, au fost transformate în grăsimi saturate artificiale. O grăsime polinesaturată – uleiul de floarea-soarelui, de exemplu – este transformată prin hidrogenare într-o grăsime saturată, apropiată de cea animală, dar obţinută în mod artificial. În procesul de hidrogenare, sunt generaţi acizi graşi trans, care constituie cauza bolilor cardiovasculare şi neurodegenerative. ⠀
Când grăsimile, aşa-zis, vegetale din margarină sunt încorporate în membrana celulelor sistemului imunitar, împiedică activitatea acestora. Aceasta înseamnă că se ajunge, treptat, la o sensibilitate mai mare la infecţii, la intoxicaţii, la cancer.⠀
Alternative pot fi uleiurile procesate la rece, untul.⠀

* MAIONEZA este un produs greu de digerat, hipercaloric şi plin de grăsimi trans. Conţine conservanţi, coloranţi, emulgatori, agenţi de îngroşare, potenţiatori de gust, etc.⠀
Ai o alternativă – maioneza de casa:⠀
1 linguriţă de muștar,⠀
100g iaurt natural,⠀
suc de lămâe,⠀
sare, piper.⠀



Ai grijă ce mănâci, căci în caz contrar ai riscul de boli cardio-vasculare, diabet, disfuncţii la nivelul intestinului şi al stomacului.⠀

E sezonul de picnic, frigărui. Alege alternative sănătoase.⠀

Cu drag pentru sănătate, Cristina Raţă – nutriţionist.

https://www.facebook.com/cristinarata.de

https://instagram.com/cristinarata_nutritionist?igshid=ufmqtv8dj518