Aseară am avut fericita ocazie să o revăd pe distinsa scriitoare, doamna Mariana Negulescu, la lansarea propriei cărți – Ecaterina Teodoroiu – Ioana d’Arc a României, dar și a filmului lui Mihalache Cornel, «Cine ești tu, Cătălina?



Cu doamna Negulescu ne cunoaștem încă de la prima mea venire la Paris (2008) și cu fiecare întâlnire a știut să mă impresioneze iar și iar. Lansarea de ieri nu a fost o excepție. Doamna Negulescu a știut atât de bine să ne facă o incursiune în trecutul istoric, prin prisma destinului femeii prinse în război, încât toți cei prezenți au simțit euforia momentului aici și acum.

Evenimentul a avut loc în incinta Ambasadei României la Paris. Stephane Audion-Rouzeau, Frederic Guelton și Florin Țurcanu, trei mari istorici francezi și români au făcut o recenzie frumoasă acestei cărți știind să aducă în prim plan nu doar personalitatea Ecaterinei Teodoriu, ci și frăția de arme dintre România și Franța în primul război mondial. La eveniment au fost prezenți mai mulți oameni de cultură, cercetători, istorici români și francezi, inclusiv o delegație a Senatului român, aflată în vizită oficială la Paris în aceste zile. Dintre moldoveni au venit să o susțină au fost doar patru persoane. Cu părere de rău, nici reprezentanți ai ambasadei noastre nu și-au făcut prezența. Unul dintre cuvintele de deschidere a fost ținut de doamna Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei de Apărare din Senat – prima femeie în aceasta funcție. Dezbaterea de aseară a fost organizată în colaborare cu Institut Culturel Roumain de Paris și cu Blue Masters Marketing. Și m-am bucurat să primesc cu această ocazie și bancnota de 20 de lei cu chipul Ecaterinei Teodoroiu, pusă în circulație doar acum câteva zile.

Dezbaterea de aseară a fost organizată in colaborare cu Institut Culturel Roumain de Paris si cu Blue Masters Marketing. Și m-am bucurat să primesc cu aceasta ocazie și bancnota de 20 de lei cu chipul Ecaterinei Teodoroiu, pusa în circulație doar acum câteva zile.