Unii oameni sunt atât de frumoși. Și când spun frumoși mă refer la frumusețea sufletului, la simplitatea cuvintelor și totuși profunzimea lor. La lecțiile pe care ni le oferă cumva indirect, prin destinul pe care-l trăiesc și totuși optimisul cu care se înconjoară.
Unii oameni sunt titani nedeclarați ai acestei societăți.
Unii oameni ajung, inclusiv, pe paginile revistei noastre virtuale și ne fac să luăm o pauză din iureșul nebun al vieții pentru a-i admira. Pentru ceea ce sunt. Pentru ceea ce spun. Larisa Romanciuc-Ceban este unul dintre ei.
Povestește-ne cum e nu doar să te naști și să trăiești în Moldova, ci și să continui să crezi în viitorul ei?
Moldova! Țara asta mică, dar foarte frumoasă cu sol roditor, locuri pitorești și multe locații istorice. Totuși, bogăția ei principală rămân a fi oamenii care încă o mai locuiesc. Oameni harnici, prietenoși și frumoși la chip și suflet. Cu mândrie spun că sunt moldoveancă.
Cred cu tărie în ziua de mâine a acestei țări.
Dacă e să vorbim de Moldova, care sunt provocările cele mai mari cu care te confrunți în calitate de cetățean?
Sunt mama unui copil cu dizabilitate și mereu mă gândesc la atâtea lucruri ce-ar putea ușura și îmbunătăți viața acestor copii speciali. Cu regret, în acest moment, lucrurile nu sunt tocmai strălucit.
Care este cel mai mare minus sau defect al comunității din care faci parte?
Leafa mică, incluziunea în școli și grădinițe care, din păcate, șchiopătează. Numărul mic de centre ocupaționale gratuite, dificultățile de trecere a copiilor cu grad de dizabilitate la grad la majorat.
Și dacă vorbim de realizări?
Daniel, mezinul nostru, care a trecut anul acesta în clasa a cincea mă face să mă simt extrem de mândră. Frecventează centrul „Casa Speranței” și are progrese, la fel și centrul comunitar „Traian” la cursul „Bucătăria Veselă” și confecționează lucrări cu biser. Vara am frecventat tabăra ”Poienița Veselă”, împreună cu Daniel și am avut succese. Acum știu că copilul meu este pregătit să călătorească.
Iar Cătălin, băiatul mai mare, este clasa 12 la liceu și se pregătește pentru Bac. El este nu doar mândria, ci și speranța noastră.
Eu am reușit să slăbesc trei kg și sper să am succes mai departe. Am reușit să rezolvăm mai multe lucrări la locuința noastră.
Care este cel mai mare minus sau defect al comunității din care faci parte?
Minusul cel mai mare este lipsa de locuri de muncă bine plătite. Din acest motiv, copii mei își văd tatăl doar câte o lună în jumătate de an.
Un alt defect este neacceptarea societății a persoanelor cu dizabilități.
Cel mai mare proiect?
Sunt copii. Feciorul mai mare, Cătălin, cu am mai spus e mândria și speranța noastră. Ce ține de Daniel, este și acesta proiect doar că de o durată mai mare. Dar eu știu că le vom reuși în toate.
Ai pe cineva plecat în diasporă? Dacă da, unde și de cât timp? Cât de des vă vedeți? Cum vă alinați dorul unii de alții?
Soțul meu lucrează ca șofer de tir și este angajat în Germania. Ne vedem o dată în jumătate de an. Ne salvează convorbirile video la telefon. De aproximativ 9 ani ducem această viață. Fratele meu mijlociu tot este plecat cu familia de 5 ani în Germania. Aceeași poveste – ne vedem de două ori pe an și ne salvează telefonul discutam mai des.
Te-a încercat vreodată gândul să emigrezi? Ce te-a ținut pe loc? De ce nu ai făcut-o?
Da. Demulte ori ziceam că trebue să plecăm cu toți împreună, dar am renunțat din motiv că aici îmi sunt părinții, care au nevoie de mine. Aici am construit casa în care am pus toate puterile și tot sufletul, dar cea mai mare reținere a fost Daniel. Nu eram sigură că ne vom descurca cu el.
Cu siguranță că ai călătorit și ai vizitat și alte țări. Din ceea ce ai văzut, din ce te-a impresionat, ce ți-ai dori să implementezi acasă?
Probabil o să vă mirați, dar mai departe de Iași eu nu am fost. Dar cunosc că în multe țări din Europa pentru persoanele cu dizabilități sunt mai multe facilități. Asta îmi lipsește aici acasă – mai multe centre de reabilitare și cursuri de pregătire a personalului pentru instituțiile de învățământ, specializați în lucru cu copii cu dizabilități cu spectru autist, Down etc.
Dragă Larisa, îți mulțumim pentru deschidere, pentru sinceritate, pentru optimismul tău molipsitor. Îți dorim sănătate ție și familie tale.