Draga noastră Ana Croitoru, care ne fascinează mere cu poze și postări de pe podgoriile franceze, precum și cu evenimente organizate la Casa de Champagne Boucant Thiery d’Emmanuel are o veste minunată pe care vrea să o împartă cu noi. Iată ce ne-a scris ea: 

„A rămas încă o săptămână până când voi avea onoarea să reprezint Casa de Champagne Boucant Thiery d’Emmanuel în România și Ukraina în cadrul evenimentului Tastin France 2021.

Ce-i cu acest eveniment? La baza Tastin Business France se află promovarea vinurilor, spumantelor, berei, ce pot fi degustate de profesioniști, cu scopul de a internaționaliza economia franceză, oferind servicii de calitate companiilor care doresc să dezvolte proiecte de export. În acest an Tastin Business France se va petrece în 47 de țări și 69 de orașe din Europa, America, Africa și Asia.

 

Din această listă de țări face parte România, dar și Ukraina, două mari importatoare de vin spumant pe care urmează să le vizitez în data de 28 iunie, respectiv 2 iulie, pentru a povesti atât românilor cât și ucrainenilor despre Casa de Champagne Boucant Thiery d’Emmanuel.

Simt o mare mândrie pentru faptul că anume eu am această nobilă misiune de a face renumit numele casei de șampanie pe care o reprezint departe de hotarele Franței, că voi vorbi în cele două limbi pe care le vorbesc la perfecție și pe care le consider materne, dar mai ales pentru că duc dorul oamenilor de acasă.

Dragilor, simt fluturi în stomac și număr zilele. Dar, promit să revin cu poze și impresii din cadrul celor două evenimente. Am emoții mari! Țineți-mi pumnii.”

Ana suntem alături de tine și te așteptăm cu postări și poze, așa cum ai promis. Mai multe detalii despre eveniment puteți afla accesând link-ul: https://www.facebook.com/EmmanuelBoucantMDB/posts/1718242238378155

În cazul în care nu cunoașteți încă povestea Anei, o puteți citi aici. https://ofemeie.com/ana-croitoru-femeia-este-ga%cc%82tul-familiei/

Cu drag, revista online „O FEMEIE DIN PARIS”.