Festivalul Internațional al Industriilor Creative “Kasta Morrely Fashion Week”, ediția a X-a aniversară este un concept cultural inovator fiind integrat în cadrul proiectului internațional „Sustenabilitatea Modei în lumina reflectoarelor, noi trenduri de Învățare Interculturală” (Fashion Sustainability in the spotlight, new trends of Intercultural Learning). Proiectul este co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, având ca parteneri internaționali Organizația Intercultural for All din Portugalia cu expertiză în antreprenoriat creativ și Universitatea Sfax evaluată ca cea mai bună universitate din Tunisia și aflată în topul primelor 500 universități din lume.



Asociația Kasta Morrely este una dintre cele 6 instituții culturale din România lider al unui proiect european co-finanțat de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene în perioada 2014 – 2020. Europa Creativă este cel mai important program al Uniunii Europene dedicat sprijinirii domeniilor creative, culturii și audiovizualului, fiind gestionat de Comisia Europeană prin Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură din Bruxelles.

Pentru o bună vizibilitate și comunicare publică la nivel național și european a misiunii sale cultural-educative, acest eveniment are și sprijinul instituțional al Ambasadei Republicii Portugheze în România și promovează Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene pe primul semestru al anului 2021.

Ediția Aniversară a Festivalului Industriilor Creative® Kasta Morrely Fashion Week are ca format două zile de festival de modă digital transmise de pe litoralul românesc în zilele 30 iunie și 1 iulie 2021, începând cu ora 20:00, pe paginile oficiale facebook și instagram Kasta Morrely Fashion Week.

În zilele de 2 și 3 iulie 2021 se va continua desfăşurarea acestui festival printr-un eveniment internațional, cu public, la Palatul Oștirii din Iași. Evenimentul dedicat sustenabilității modei va cuprinde momente artistice și coregrafice de Teatru de Modă® ce vor pune în valoare creaţiile unor designeri de renume național și internațional precum și a unor tineri designeri români. Ediţia aniversară Kasta Morrely Fashion Week cuprinde şi manifestări publice, seminare și activități de job shadowing dedicate modei sustenabile, antreprenoriatului creativ, industriilor culturale și creative.

Kasta Morrely Fashion Week prin Teatru de Modă este de la prima ediţie un demers cultural unic în prezent pentru că se adresează într-o formă atractivă și ușor de înțeles atât publicului larg, cât și specialiștilor și comercianților de produse vestimentare, punând în lumină arta și contribuția designerilor la evoluția modei.

Ne manifestăm public cu acest prilej recunoştinţa faţă de nemuritorii oameni de cultură poetul dizident Mihai Ursachi precum şi faţă de scriitorul şi actorul Tani Paraschiv. Fără suportul şi expertiza oferite cu toată deschiderea şi generozitatea de către aceşti mari oameni, proiectul de cercetare Kasta Morrely nu ar fi putut avea ca rezultate scrierea Standardelor ocupaţionale legalizate de Organizator spectacole şi Manechin existente acum în Codul Ocupaţiilor din România şi brevetarea noului gen artistic Teatru de Modă. Din respect pentru rezultatele anilor investiţi în dezvoltarea sectorului industriilor culturale şi creative, iniţiatorii organizării festivalului industriilor creative Kasta Morrely Fashion Week au hotărât ca acesta să poarte numele proiectului de cercetare Kasta Morrely.

Kasta Morrely este o asociaţie internaţională culturală, de apărare a drepturilor omului coordonată în totalitate de voluntari specialiști multi-calificați, ce militează activ pentru dezvoltarea sustenabilă a societăţii democratice prin promovarea importanței calificărilor şi competenţelor în toate sectoarele de activitate ale societăţii. Kasta Morrely este recunoscută ca organizație exemplu de bune practici la nivel european pentru proiectele sale internaționale de training care fac parte din programul pe termen lung al Uniunii Europene necesar formării de viitori lideri europeni.

Coordonator proiect: Doctor în Teatru de Modă şi Etica Manechinelor Ana Hriscu

Organizator: Asociația culturală Kasta Morrely

Festivalul respectă măsurile de distanțare și prevenire a răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Intrarea se realizează pe bază de invitație. Persoanele care doresc invitație se pot înscrie prin transmiterea unui mesaj privat pe pagina oficială facebook a Festivalului Kasta Morrely Fashion Week.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

https://www.facebook.com/KastaMorrelyFashionWeek

https://www.instagram.com/kastamorrelyfashionweek/

www.fashionfortomorrow.com

Beatrice Lianda Dinu pentru,, O femeie din Paris „