Este cunoscută diasporei din Nurnberg (Germania) pentru activitatea sa, pentru dedicația și dorința cu care promovează valorile țărișoarei noastre departe de hotarele ei. Azi numele Galinei-Carina Merlă Condrea se asociază pentru cei din Germania cu Centrul Cultural Moldovenesc. O nouă istorie frumoasă și motivantă. Cu drag, pentru comunitatea noastră.



– Galina, vom începe cu tradiționala întrebare – pe scurt, cum te numești și de unde vii?

– Mă numesc Galina-Carina Merlă Condrea, sunt originară din Ialoveni, locul meu de suflet unde revin mereu cu drag și dor.

– Unde te-ai stabilit și de cât timp faci parte din diasporă?

 

– Locuiesc în Germania. Aici m-am stabilit împreună cu familia acum aproape un deceniu, dar nu înainte să absolvesc în țară facultatea de medicină, specialitatea Farmacist. Am activat un an în cadrul comisiei farmaceutice din Moldova, apoi a venit emigrarea și iată-mă aici.

– Povestește-ne despre activatea ta din diasporă?

– În Germania am început să mă integrez prin a acțiuni de voluntariat în cadrul instituției „Treffpunkt Akademi” Nürnberg. Au urmat cursurile de limbă germană, nivel B1 și B2. Mai târziu, am ales să devin pedagog social în proiectul „Mütter Gruppe” , grupă de mămici și pitici din cadrul instituției SOS Kinderdorf, unde făceam activități cu copiii, jocuri, festivități și acțiuni de integrare și socializare.

În 2019 am primit premiul pentru „Youngagement” Angajamentul Tinerilor oferit de către primăria orașului Nürnberg. Un an mai târziu am fondat „Centrul Cultural Moldovenesc din Nürnberg”, locul de întâlnire pentru comunitatea de moldoveni din acest oraș și împrejurimi. Centrul are ca scop aprofundarea relațiilor moldo-germane, promovarea și organizarea evenimentelor culturale, artistice, tradiționale, prin informare, expoziții, prezentări de carte, activități cu copiii, cursuri de pictură, integrare, folclor, seri culinare, șezători, dansuri populare, bibliotecă și curs de limbă română. Șezătoarea „Arta Croșetei” a fost ultimul eveniment din această vară, care a avut la bază o frumoasă expoziție de lucrări croșetate.

Evenimentele din cadrul proiectului Șezători Tradiționale sunt alcătuite din 3 părți: tradiție, expoziție, HandMade.

Membrii care se implică în organizare sunt Veronica Condrea, Magdina Raia, Merlă Serghei, Olesea Cucu, Jitar Evelin, Silvia Antoniu, Antoci Cristina, Ana Rotariu, Hadjiu Nadejda, Veronica Merla. Le mulțumesc tuturor pentru implicare și dăruire. Ne dorim din toamnă să reluăm activitatea în cadrul Centrului Moldovenesc unde să punem în valoare originile, tradițiile și obiceiurile Basarabenilor. Prin acestea simțim și găsim Moldova. Gândul și dorul mă motivează să fac asta, pentru că iubesc și port în inimă Moldova

– Cum reușești să ai grijă de tine, dar și de familia ta?

– Reușesc să le fac pe toate combinând utilul cu plăcutul.

– Cine sau ce te motivează să treci peste greutăți?

– Dumnezeu, Familia și ambiția sunt cele mai mari motivații pentru mine. De a fi mai bună decât ieri, de a lupta pentru ceea ce vreau să obțin, să iubesc și să fac bine acestei lumi. Pentru că bunătatea va salva lumea.

– Frumos spus. Ai un mesaj pentru femeile acestei comunități?

– Da. Femei, fiți puternice și luptați pentru visele voastre. doar așa veți fi mereu fericite.

Răspunsurile Galinei la întrebările lui Marcel Proust:
Ce este femeia pentru tine?
– O enigmă.

Calitatea pe care o admiri la oameni?
– Omenia, pentru că e o valoare veșnică.

Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?
– Nu am avut. Am fost și sunt mulțumită de tot ce îmi oferă viața, cu bune și rele.

Floarea și culoarea preferată?
– Bujorii și alb, care semnifică puritate.



Suntem încântate de fiecare istorie de succes, care apare pe această pagină. Pentru că motivează alte femei să acționeze sau să scoată la lumină propria poveste. 

 

Cu drag, O femeie din Paris

Redactor text: Daniela Borodachi