Ca parte a procesului de transformare a creierului nostru, gândul produce substanțe chimice în creier ce se numesc neurotransmițători. Ați auzit deja de cunoscutele serotonina și dopamina care sunt doi neurotransmițători bine cunoscuți.



Când repetăm un gând de multe ori, anumite substanțe sunt stimulate și trimise ca semnale în centrul neuronului, unde apoi semnalul ajunge la ADN. În acest fel, repetarea unui gând produce noi conexiuni dintre
neuroni și este modul în care creierul se schimbă prin gândurile și experiența noastră. Procesul este rapid, genele sunt activate în câteva minute și un singur neuron poate câștiga mii de ramuri noi într-un timp foarte scurt timp. Când te simți stresat, sentimentele de stres generează substanțe care duc la
comutarea, pornirea și oprirea a sute de gene. Pur și simplu noi nu avem grijă să vedem lucrurile în acest fel, dar poate dacă am face această conexiune – că sentimentele și gândurile, ideile, așteptările și credinţele au
efecte neurologice, fiziologice şi genetice – atunci am profita de unele ca un fel de efect placebo în care credința nu este o substanță sau un clinician, dar un noi înșine. Pentru a direcționa gândul și a prelucra efectul acestuia în ADN-ul nostru putem începe a scrie, căci în timpul scrisului gestul trece din cap spre mână
și înapoi spre cap, ceea ce creează o energie continuă. Astfel prin grafoterapie începem să ne explorăm pe noi înșine, să ne descoperim blocajele, emoțiile interne și transgresiunile inconștiente. Scrisul devine apoi
o terapie în sine pentru că ne permite să facem un bilanț al gândurilor (adesea negative) care ne împiedică să mergem mai departe. Exprimarea scrisă este o modalitate ca oricare alta de a sorta și mai ales de a face un
pas înapoi de la capriciile vieții.

Drept urmare, scrisul vă va permite să gândiți mai departe, întocmind evaluări și retransformând tipul de gândire pentru a-l transmite sub o nouă formă spre creier. Deci dacă vrei să te cunoști mai bine și să descoperi diamantul care este în tine, dacă vrei să-ți îmbunătățești calitatea vieții, nu ai decât să deții un jurnal intim. Iar acum doar pentru voi am creat jurnalul Revelează-te. Acesta are potențialul de a fi atât un Coach de viață, cât și un prieten drag care ascultă fără a judeca sau întrerupe, plus că este deschis 24 de ore din 24. Aici vă puteți urmări comportamentele personale care vă ajută să vă atingeți obiectivele și să faceți față în mod eficient provocărilor.



PENTRU MAI MULTA INFO VEZI AICI = 

\ https://marioaracheptene.com/produit/revele-toi-un-journal-a-la-decouvertede-soi/

Cu drag pentru revista. O FEMEIE DIN PARIS