Întâi i-am văzut lucrările, apoi am cunoscut omul din spate, sau mai bine zis femeia care le crează și care a făcut din asta o pasiune. Ulterior, pasiunea s-a transformat într-o mică afacere, care i-a adus clienți, recomandări și recunoștință.
Povestea de azi vine tocmai din Marea Britanie și o are în „rol central” pe Irina Șveț. Fata asta nu doar că a explorat universul cristalelor, descoperind frumusețea și puterea lor mistică, ci a învățat să le combine, să le scoată în evidență frumusețea și chiar puterea.
– Irina, bucuroasă să te descoperim. Apropo, am văzut că ți-ai sărbătorit recent ziua de naștere, prilej cu care te felicităm și îți dorim – creativitate, inspirație, putere și realizarea dorințelor. Acum să revenim la subiect – Dacă ar fi să faci o scurtă prezentare femeilor din diasporă ce ai spune despre tine – cine ești și de unde vii?
– Salutare tuturor și mulțumesc. Să începem, mă numesc Irina Șveț și m-am născut în satul Crasnoarmeiscoe.
– Profilul tău de facebook îmi sugerează că ai emigrat. Spune-mi, te rog, de ce? Ce a stat la baza „gata plecăm”? În ce condiții ai reveni acasă, în Moldova?
– Locuiesc în Marea Britanie de șase ani, patru dintre care fac artă din cristale și transmit această meserie și cursantelor mele. Aș reveni acasă în cazul în care asta ar cere-o necesitățile familiei.
– De ce anume această țară?
– Am plecat în Marea Britanie ca să fiu alături de soțul meu. El este forța și puterea mea și poate sună banal, dar cred că majoritatea femeilor din diasporă au venit anume din acest motiv.
– Cum ai fost primită? Țara, oamenii, clima, legile – cum ți s-au părut?
– În Marea Britanie am fost primită foarte bine, oamenii sunt simpli și amabili, îmi place că legile sunt respectate și funcționează, cred că este unul din factorii care mă leagă de această țară. Clima este una foarte diferită de cea din Moldova, a fost o adaptare îndelungată cu ploile și frigul neobișnuit.
– E minunat când oamenii se simt bine, chiar putem spune „acasă” acolo unde se stabilesc. Apropo, tu când vrei să te deconectezi de la job, hobby, familie, ce faci? Ai timp de tine?
– Când vreau să mă detașez de job, familie mă reîncarc din plimbările în natură. În Anglia sunt foarte multe locații neobișnuite, atmosferice și frumoase. Cred că ne-ar lua o viață să le descoperim pe toate, așa pe îndelete, cum ne place nouă – să savurăm emoția, clipa și natura – toate la unison.
– Pasiunea ta pentru cristale – a venit odată cu tine de acasă, sau a fost un mod de a te (re)descoperi? De a-ți găsi o activitate?
– Pasiunea de cristale a venit pe neașteptate. De mică eram foarte creativă și toate joburile care le-am încercat nu îmi satisfăceau dorința de a crea, da a-mi implementa ideile. Mereu doream să fac ceva mai mult, să încerc ceva nou și să dezvolt ceva al meu. Așa au apărut cristalele în viața mea, sau eu în viața lor, cine știe…
– Povestește-ne cum a început totul – prima comandă, primul client. Acum cât timp în urmă? Pentru ce gen de sărbători de obicei se fac comenzi?
– Prima comandă a fost o husă de telefon cu două inițiale, care a ieșit foarte bine. Am primit multă plăcere de la proces și de atunci am început a experimenta tot felul de decorări și am înțeles că vreau cu asta să mă ocup.
– Cât de vast este spectrul de servicii. Facebook-ul mi-a arătat că pui cristale pe pahare, pe haine. Spune-ne și arată-ne toată gama de produse?
– Am creat Brandul Irascrystals la care lucrez de patru ani și sunt gata de orice provocare. Am început a realiza diverse comenzi pentru toate sărbătorile: începând cu huse, agende, căni pentru ocazii nesemnificative, suzete și body personalizate pentru nou-născuți și botezuri, seturi de sticle cu pahare pentru aniversari si onomastice, tricouri și perne pentru zile de naștere la fetițe și femei, halate și pahare pentru mirese. Toate ocaziile speciale pot fi însemnate cu un cadou în cristale. Dar oamenii doresc și fără ocazii să-și facă ceva în cristale.
– Dacă ar fi să faci o medie, cam cât timp îți ia lucrul per comandă?
– Timpul de realizare este diferit de la o oră – două pentru o cană cu inițiale până la două – trei săptămîni pentru un portret de familie.
– Cine sunt clienții tăi și ce preferințe au?
– Clienții mei sunt oameni cu gusturi rafinate, care iubesc să-i surprindă pe cei dragi cu ceva special…
– Livrezi oriunde?
– Da, livrez oriunde în lume. Am o deosebită plăcere să știu că de lucrul mâinilor mele se pot bucura oamenii din orice colț al acestei planete.
– Care sunt cele mai provocatoare comenzi pentru tine?
– Cele mai provocatoare comenzi sunt portretele în cristale, ador să recreez chipurile oamenilor folosind cristalele.
– Am remarcat și vreau să zic că sună intrigant ce spui. Planuri de viitor?
– Planurile mele de viitor sunt legate de portretele în cristale, aș vrea să dezvolt acest domeniu și să-l fac cunoscut în toată lumea.
– Dragă Irina, la câtă ambiție ai, suntem sigure că acesta este abia începutul. Te așteptăm la noi cu fiecare ocazie când ai să ne spui ceva nou, ceva ce merită să ajungă la cât mai multe femei. Îți mulțumim.
Dragă Femeie, dacă dorești ca și povestea ta să ajungă pe pagina noastră ⚜️Ne găsești pe Instagram https://instagram.com/o_femeie_com?utm_medium=copy_link Facebook https://www.facebook.com/ofemeiedinparis ⚜️Pe site-ul : www.Ofemeie.com ⚜️Ne poți susține și cu o: donație aici https://www.gofundme.com/f/sustine-echipa-platforma-ofemeiecom?utm_campaign=p_cp+share-sheet&utm_medium=copy_link_all&utm_source=customer