+1 Lina Donțu: Oamenii se deschid foarte greu și deseori poartă măști, iar asta înseamnă că ei preferă să fie bine în ochii altora și în sinea lor – un dezastru.
Lina Donțu: Oamenii se deschid foarte greu și deseori poartă măști, iar asta înseamnă că ei preferă să fie bine în ochii altora și în sinea lor – un dezastru.
Lina Donțu: Oamenii se deschid foarte greu și deseori poartă măști, iar asta înseamnă că ei preferă să fie bine în ochii altora și în sinea lor – un dezastru.
Lina Donțu: Oamenii se deschid foarte greu și deseori poartă măști, iar asta înseamnă că ei preferă să fie bine în ochii altora și în sinea lor – un dezastru.
Lina Donțu, cum recunoaște chiar ea, a apărut brusc în vizor, cam acum jumătate de an. Mi-a plăcut ce face așa c-am început să-i urmăresc activitatea. E o fotografă de excepție stabilită în Franța, de aceea, fiecare ședință vine ca o nouă revelație – concept, stil, persoane transformate în personaje. Ulterior s-a implicat și în activitatea platformei „O femeie”, de aceea curiozitatea mea a crescut și mai mult. Azi avem un interviu cu ea. Inspirant. Ca și femeia în sine.
– Lina, în primul rând, îți mulțumesc pentru timpul tău dedicat acestui interviu și permite-mi să încep cu tradiționala întrebare – care este istoria integrării tale?
– Și eu vreau să mulțumesc pentru oportunitatea de a-mi face cunoscută povestea. Ce ține de istoria integrării mele – am fost foarte mult timp singură și n-am încercat să mă integrez cumva în comunitate. Dar, anul trecut prin septembrie – octombrie atenția mi-a fost atrasă de o postare pe facebook, în care se anunța despre organizarea unui maraton pentru susținerea femeilor care suferă de cancer de sân. M-a interesat direct acest marș, deoarece avem un caz în familie – mătușei i-a fost depistat anul trecut această boală, care ne-a șocat pe toți. Deci, cam în felul acesta a fost intrarea ma în comunitate. Cu mâna pe inimă, am fost primită frumos. La rândul meu, tare repede am îndrăgit această comunitate și am început să avem relații frumoase de prietenie cu multe dintre femei.
– Ai vorbit foarte frumos despre această comunitate. Cum rămâne cu cea rămasă acasă?
– Dorul de casă și de țara noastră va muri o dată cu mine. Dar odată cu trecerea timpului am înțeles că pământul și casa ți-s acolo unde ești tu acum. Nu este posibil să trăiești concomitent în două țări diferite. Deci acesta mi-a fost gândul care m-a făcut să accept situația și să-mi trăiesc viața exact în locul în care sunt la moment.
– Cum ai făcut față provocărilor care ți-au apărut în timp, în cale?
– Sinceră să fiu aici, în străinătate am înfruntat foarte multe greutăți singură. Cred că tot peste ce-am trecut m-a făcut mai puternică, mai imună la probleme și provocări. Stau acum și mă gândesc și nu pot face o prioritizare a celei mai mari provocări.
– Întrebarea care stă pe buzele multor femei și la care multe nu au încă un răspuns – ai timp pentru tine?
– Foarte mult timp am trăit cu ideea de a-i mulțumi și împlini pe alții și vedeam aceste eforturi atât de normale… Până într-o zi când m-am trezit la realitate, am omorât în mine femeia-salvator și m-am făcut să înțeleg că pentru a fi bine în viață trebuie, mai întâi, eu să fiu bine cu mine, să-mi hrănesc eul meu. Cum spun în avion – mai întâi puneți-vă masca dumneavoastră, apoi a celor din jur. Și da, acum pot să confirm că-mi acord timp mie ca femeie și este cel mai frumos cadou care îl poate oferi o femeie propriei persoane.
– Cea mai mare realizare a Linei este…
– … sigur nu realizările în afaceri, bani sau case… Voi spune simplu, că cea mai mare realizare a mea este că m-am regăsit pe mine și m-am înțeles, am răscolit adânc în suflet și am înțeles multe lucruri importante pentru a avea o existență echilibrată.
– Defectele diasporei?
– Minusurile sau defectele? Fiecare le vede în felul său. Dar ce văd eu, de la etajul meu, este că oamenii se deschid foarte greu și deseori poartă măști. Și aceasta înseamnă că ei preferă să fie bine în ochii altora și în sinea lor este dezastru.
– Foarte bine punctat. Cum te implici tu personal în diasporă?
– Da mă implic, pe alocuri vizibil pe alocuri – invizibil. Dacă e să vorbim de fiecare în parte, am ajutat fetele noastre mult să se integreze și pentru multe din ele deveneam ca un fel de psiholog, căruia îi spuneau amarul sau aveau nevoie de un sfat. Aceasta a fost partea invizibilă.
Implicația mea vizibilă pentru diasporă este captarea în imagine a momentelor frumoase care au fost organizate în sânul diasporei. De un timp încoace, m-am regăsit în fotografie și deci pentru a avea amintiri frumoase pentru viitor, eu le-am transmis prin această pasiune.
– Apropo, cum ai aflat despre noi?
– Deci, cum am zis mai sus, de comunitate și de „O femeie din Paris” am aflat la evenimentul organizat pentru susținerea femeilor cu cancer. De acolo a pornit totul…
– În ce condiții ai reveni definitiv acasă?
– Crescând un copil aici, în următorii zece ani nu mă văd întoarsă în țara noastră. Cum nu putem schimba noi totul, aș reveni și fără condiții căci am trăit acolo și nu m-am pierdut.
– Rămânând la acest subiect, ce ai schimba la noi în țară dacă ai putea?
– Ca în orice țară și țara unde locuiesc actualmente are minusuri și plusuri. Eu, în Moldova noastră, dacă aș avea puterea și posibilitatea, aș schimba rădăcina. La noi, este mult de lucrat la educația copiilor. Orice copil într-o bună zi ajunge adult… și dacă nu a fost educat echilibrat transmite ceea ce a învățat mai departe. Aș mai implanta psihologia din grădinițe și școli și un test la starea civilă pentru bărbații și femeile care doresc să formeze o familie, dar nu au habar unul de celălalt. Pare straniu, poate dacă am uda cât trebuie o floare sau un copac va crește frumos, dar dacă aruncăm apă din când în când și aia poate murdări, păi nu avem rezultatul dorit.
– Pe scurt despre tine…
– Mă numesc Lina. Vin din Mateuți, Rezina. De ceva timp, am schimbat totul în viața mea și am devenit fotograf (de mică m-a atras domeniul mai creativ). Sunt stabilită în Franța de vreo 11 ani.
Blitz interviu:
– Sărbătoarea care adună toți oamenii la masă este…
– Paștele. Asta o am din copilărie.
– Ce gătești din bucătăria noastră tradițională?
– Nu sunt atașată de bucătăria noastră, dar dacă stau și mă gândesc, cel mai des gătesc mămăligă.
– Cartea de pe noptieră?
– Pe noptiera mea, la moment, sunt mai multe:
a. O carte de rugăciune
b. Întoarce-te la tine femeie când nu știi cine ești.
c. Un tată rău
d. Arta manipulării. Apropo de ultima, este o carte pe care o recomand, nu pentru a învăța cum să manipulezi oamenii, c-ar fi ceva foarte urât, și răul pe care îl faci sunt sigură că se va întoarce, ci o recomand mai mult pentru a te proteja și a vedea manipulatorii în mulțime.
– Îți mulțumim Lina pentru acest interviu de suflet! Îți dorim succes în tot ce faci și te vrem în continuare alături de noi.
Articolele noastre le poți citi în câteva surse media:
