​Afectarea urechii externe sau otita externă acută (numită și urechea înotătorului) este o afecțiune dureroasă care rezultă din inflamație, iritare sau infecție. Aceste simptome apar deseori după ce apa stagnează în urechea externă, cu răspândirea ulterioară a bacteriilor sau a organismelor fungice. ​Este cunoscută și ca urechea înotătorului, deoarece această afecțiune afectează în mod obișnuit înotătorii.
Urechea înotătorului afectează adesea copiii și adolescenții, dar poate afecta și pe cei cu eczemă (o afecțiune care provoacă mâncărimea pielii) sau excesul de ceară de urechi. Medicul vă va prescrie un tratament pentru a reduce durerea și pentru a trata infecția.
CAUZA? ​O sursă comună de infecție este umiditatea crescută în conductul auditiv extern, de la băi, dușuri, bazine sau medii umede climaterice. Când rămâne apă în conductul auricular, bacteriile care locuiesc în mod normal pe piele și în canalul urechii se înmulțesc, provocând infectarea conductului auditiv extern. Această stare patologică a urechii externe trebuie tratată pentru a înlătura durerea, inflamația și orice efect pe care îl poate avea asupra auzului, precum și pentru a preveni răspândirea infecției.
FACTORI FAVORIZANȚI SAU PREDISPOZANȚI: ! Contactul cu bacterii, fungi în cantitate excesivă care se pot dezvolta în apa poluată sau bazine, băi, dușuri. ! Curățarea excesivă a canalului urechii cu tampoane de bumbac sau orice altceva. ! Contactul cu anumite substanțe chimice, cum ar fi spray-ul de păr sau vopseaua pentru păr. ! Lezarea pielii canalului urechii după înlăturarea cerumenului sau accidental. ! Alte afecțiuni ale pielii care afectează canalul urechii, cum ar fi eczemă sau seboree.
CARE SUNT SEMNELE ȘI SIMPTOMELE? Cele mai frecvente simptome ale urechii înotătorului sunt mâncărimea în ureche și durerea care se înrăutățește atunci când trageți de ureche. Alte semne și simptome pot include oricare dintre următoarele:
• senzația că urechea este blocată sau plină,
• eliminări din urechi,
• febră,
• scăderea auzului,
• durere intensă care se poate răspândi la nivelul gâtului, feței sau părții laterale a capului,
• mărirea ganglionilor limfatici auriculari sau cervicali,
• înroșirea și umflarea pielii în jurul urechii.
DACĂ URECHEA ESTE NETRATATĂ POT APĂREA URMĂTOARELE COMPLICAȚII:
• Pierderea sau scăderea auzului. De obicei, după tratamentul infecției auzul revine la normal.
• Infecții auriculare recurente (otită externă cronică). Fără tratament, infecția poate continua și periodic revin episoade acute de otită externă, care de fiecare dată pot fi mai dificile de tratat.
• Deteriorarea osoasă și cartilaginoasă (otita externă malignă). Infecțiile auriculare, atunci când nu sunt tratate corespunzător și la timp, se pot răspândi la baza craniului, creierului sau nervilor cranieni. Diabetul zaharat și adulții în vârstă prezintă un risc mai mare pentru astfel de complicații periculoase.
CUM TRATĂM? ​Tratamentul acestei afecțiuni trebuie efectuat la recomandarea medicului specialist ORL, după examinarea atentă a pacientului, stabilirea diagnosticului clinic și aprecierea măsurilor de tratament, uneori conform și rezultatelor frotiurilor bacteriologice și micologice locale, în cazul infecțiilor repetate sau recurente.
CUM ADMINISTRĂM CORECT PICĂTURILE AURICULARE?
• Picăturile sunt mai ușor de administrat dacă sunt aplicate de altcineva decât de pacient.
• Pacientul trebuie să se aranjeze cu urechea afectată în sus.
• Picăturile trebuie plasate în ureche până când urechea este plină.
• După administrarea picăturilor, pacientul trebuie să rămână culcat pentru câteva minute, astfel încât picăturile să poată fi absorbite de țesuturile urechii.
• Înainte de a utiliza orice tip de picături în urechi, este important să fiți sigur că nu aveți un timpan perforat. Luați legătura cu otolaringologul dumneavoastră dacă ați avut vreodată un timpan perforat sau rănit, sau dacă ați avut o intervenție chirurgicală la nivelul urechii.
• Pentru infecții mai severe, medicul dumneavoastră poate prescrie antibiotice sau antifungice pentru a fi aplicate direct în ureche (și) administrare enterală.
• În cazul în care canalul urechii, din cauza inflamației, este practic complet obturat, atunci aplicarea soluțiilor locale trebuie să fie efectuată pe meșe auriculare speciale, zilnic de medicul ORL împreună cu procedeele de toaleta auriculară, pentru înlăturarea secrețiilor patologice.
IMPORTANT!
Următoarele vizite la medicul ORL sunt foarte importante pentru a monitoriza îmbunătățirea sau înrăutățirea, pentru toaleta auriculară și introducerea soluțiilor medicamentoase, după necesitate. Cu un tratament adecvat și responsabilitate din partea pacientului, majoritatea cazurilor se rezolvă în 7-10 zile.
SFATURI PENTRU PREVENIRE
• Este puțin probabil ca urechea uscată să se infecteze, deci, este important să protejați urechile în timpul înotului sau scăldatului.
• Utilizați dopurile auriculare la înot.
• Utilizați un prosop uscat sau un uscător de păr pentru a vă usca urechile.
• Aveți grijă de starea urechilor Dvstră, prin consult periodic la medicul ORL, mai ales dacă aveți mâncărime în urechi, eliminări auriculare neobișnuite sau urechile Dvstră sunt prea uscate.
• Nu folosiți bețișoare de bumbac pentru a îndepărta cerumenul din urechi. Acestea pot introduce cerumenul și impuritățile mai adânc în canalul urechii, îndepărtează stratul de cerumen care vă protejează urechea și irită pielea subțire a canalului auricular. Acest lucru creează un mediu ideal pentru infecție. Informațiile prezentate reprezintă doar un ajutor educațional. Nu este sfat medical pentru tratamente individuale, fără monitorizarea medicului. Discutați cu medicul înainte de a urma orice tratament medical pentru a stabili dacă este sigur și eficient pentru Dumneavoastră sau copilul dvs.

Să aveți o zi frumoasă!

Cu drag, pentru revista O femeie din Paris, de la Lucia Gariuc

https://www.facebook.com/lucia.gariuc

https://instagram.com/dr.lucia_gariuc?igshid=k6t2d1s53krp