Pe Ludmila n-ai cum să n-o cunoști, iar după ce-o cunoști, pur și simplu, n-ai cum să n-o îndrăgești. O mână de femeie, dar câte poate ea… Implicată! Activă! Mereu acolo, gata să se intervină! Titlul de Ambasadoare a platformei „O femeie” a venit de la sine fără să fie necesară aprobarea majorității. Acest interviu vine ca o confirmare a faptului că Liuda noastră este cea pe care am cunoscut-o și îndrăgit-o.

– Dragă Ludmila, felicitări pentru că faci parte din cele 11 câștigătoare. Spune-le încă o dată celor care îți cunosc mai puțin activitatea, care sunt acțiunile pe care le-ai făcut în diasporă și care te-au făcut vizibilă?
– Acțiunile care m-au făcut vizibilă pentru voi și care m-au făcut inclusiv pe mine să mă descopăr dintr-o altă perspectivă au fost voluntariatul și implicarea în diferite campanii de caritate. Dacă e să numesc câteva dintre ele, cele mai sonore ar fi „Cutia cu daruri”, „Ghiozdanul călător”, „Târgul pentru bătrâni”.

– Ce schimbări s-au petrecut în viața ta din momentul când te-ai implicat în acțiunile platformei (și nemijlocit ale diasporei) și până azi?
– Socializarea cu atâtea femei extraordinare, implicarea în proiecte, organizarea evenimentelor – toate au fost, sunt și vor rămâne extrem de importante pentru mine, pentru echilibrul meu interior, pentru starea mea de bine. Cu fiecare întâlnire, cu fiecare eveniment simt cum cresc ca valoare în ochii mei proprii, dar și a celorlalți, iar asta contează extrem.

– Care au fost sentimentele cu care ai pornit concursul „O femeie în Diasporă”?
– Mi-a șoptit intuiția de la bun început că voi fi printre primele 11 femei și precum vezi nu a dat greș. Am încă atâta valoare de dat acestei platforme și femeilor. Cu asta cred că am spus tot.

– De ce crezi că ai meritat să te clasifici printre primele 11?
– Sinceră să fiu, prin fiecare vot acordat mie, am simțit un val de simpatie de la fiecare omuleț în parte care a găsit timp și bunăvoință să mă susțină. Și asta e atât de plăcut! Susținerea a venit de la familie, prieteni, colegi, simpli oameni cu care m-am intersectat pe la diferite evenimente și cu care am rămas în relații de omenie.

– Ce planuri ai pentru 2023 legat de activitatea ta în diasporă?
– Planurile mele pentru anul care a început este să ajut, să susțin cât mai multe femei în procesul lor de integrare prin intermediul seminarelor organizate de platformă. Și desigur, să creștem frumos ca oameni în această comunitate, unică prin felul ei, din diasporă.

– Ludmila îți cunoaștem valoarea, îți știm gândurile nobile, de aceea, nu ne rămâne decât să îți urăm succes în realizarea acestor visuri mărețe. Mulțumim pentru că ești o parte din noi!

Dragă Femeie, dacă dorești ca și povestea ta să ajungă pe pagina noastră
⚜️Ne găsești pe Instagram https://instagram.com/o_femeie_com?utm_medium=copy_link
Facebook https://www.facebook.com/ofemeiedinparis
⚜️Pe site-ul : www.Ofemeie.com
⚜️Ne poți susține și cu o: donație aici https://www.gofundme.com/f/sustine-echipa-platforma-ofemeiecom?utm_campaign=p_cp+share-sheet&utm_medium=copy_link_all&utm_source=customer