Cu fiecare articol ce apare pe acest site, oferim tot mai multă valoare. E un scop al nostru. O spunem nu noi, o spuneți voi, urmăritorii și cititorii noștri. Și nu vrem să vă dezamăgim. Pentru acest weekend vă oferim o altă bijuterie de femeie – Mariana Frunză, cea care vorbește cu atâta dragoste și pasiune despre copiii străzii, încât nu poți să nu o îndrăgești. Pentru ceea ce este și ce face. Acasă. În Moldova. 

Povestește-ne cum e, nu doar să te naști și să trăiești în Moldova, ci și să continui să crezi în viitorul ei?
Pe cât e de frumos, pe atât de greu, însă având o familie unită și persoane dragi alături poți trece mai ușor peste obstacole și birocrațiile țării noastre.

Dacă e să vorbim de Moldova, care sunt provocările cele mai mari cu care te confrunți în calitate de cetățean?
Provocări sunt multe, dar puține sunt cele pe care le poți rezolva pe parcursul unei zile, pentru că ele tot apar și apar. Ne confruntăm cu salarii și pensii mici și costuri prea ridicate pentru întreținere a serviciilor comunale, produse alimentare exagerat de scumpe. Ce mai avem? Specialiști incompetenți sau indiferenți și lista poate continua…

Și realizările? Cu ce te poți mândri?
Cea mai frumoasă realizare a mea este familia mea – băiatul meu și soțul meu, care mereu sunt pe primul loc, apoi vin studiile de licență și masterat, urmează multe alte instruiri, anii activați în domeniu, hobby-urile care m-au descoperit în perioada maternității.

Care este cel mai mare minus sau defect al comunității din care faci parte?
Mulți trăiesc o viață virtuală…

Te implici în activitățile diasporei și ale societățile civile? Dacă da, cum anume?
Desigur, domeniul social în care activez adesea unește prin fapte pe cei din diasporă cu asociațiile obștești ce activează la noi. Am primit pentru copii, grație job-ului pe care îl am haine, încălțăminte, cadouri de sărbători transmise de cei din diasporă. Dar nu mizăm mereu pe asemenea facilități. Împreună cu colegii încercăm să fim de ajutor acestor copii defavorizați cu propriile forțe.

Apropo de acest subiect, atât de durut al societății noastre, povestește-ne cum e să ai tangență cu copii străzii? Pentru că noi datorită acestui job al tău te-ma cunoscut.
E dificil și aici nu mă refer nemijlocit la copiii în sine. Este vorba de ceva mult mai complex – la modul de viață ce-l practică, la locurile dezastruoase unde își petrec ei timpul, la societatea care-i ignoră, la persoanele ce activează în domeniile ce au tagențe cu ei – medici, profesori, polițiști, primari, asistenți sociali, tot soiul de specialiști, care-i tratează cu indiferență, considerându-i o pierdere de timp, un caz pierdut. Dar am și norocul de a da peste persoane minunate, peste specialiști competenți ce vin cu o îndrumare, un sfat, dau o mână de ajutor și nu le este frică să încerce, chiar dacă din start acțiunile noastre sunt sortite eșecului, de specialiști buni care nu caută motive să nu se implice, ci soluții chiar și acolo unde nu mai sunt.

Cum crezi ce trebuie să se întâmple ca să nu mai avem copii pe străzi?
Copii au nevoie să fie ascultați, dar nu judecați unde au ajuns și cum au ajuns. Copiii străzii nu vor dispărea atât de ușor, dacă noi, societatea, vom face un ping-pong din această problemă, în loc să căutăm soluții. Chiar și atunci când le dăm bani pe la colț de stradă, nu facem nimic altceva decât să-i dezavantajăm, să le oferim condiții de a sta mai mult în stradă, arătându-le cel mai ușor mod de a câștiga bani prin cerșit. Acum a devenit mai presus viața virtuală – acele video sau poze postate pe rețelele de socializare despre cum li se oferă copiilor străzii 10-50 de lei… Ce facem, prin asta de fapt? Nimic altceva decât să creem precedente pentru a blama țara, conducerea acesteea, să aducem critici cine și cum lucrează. Spre regret, sunt puțini cetățeni ce sesizează organele competente atunci când văd copii în stradă, însă asta ar fi un pas înainte și desigur dacă toți specialiștii și-ar face lucrul cu dăruință am avea mai mulți copii fericiți.

Revenind la subiectul diasporei, ai pe cineva plecat? Dacă da, unde și de cât timp? Cât de des vă vedeți? Cum vă alinați dorul unii de alții?
Desigur am și eu persoane dragi stabilite peste hotare. Le duc lipsa și dorul. Spre exemplu, cu Lilia, prietena mea din facultate, ce se află de peste un deceniu în Canada, m-am vazut o singură dată în această perioadă. Nici pe Mariana, la moment stabilită cu familia în Franța, n-am vazut-o de câțiva ani. Este încă o prietenie ce rezistă în ani și mii de km distanță. Ca toți alții, avem norocul de rețelele de socializare unde comunicăm, ne putem susține în clipele mai dificile și să ne împărtășim bucuriile, însă cel mai dificil este că nu pot să le îmbrățișez atât pe ele, cât și pe bebelușii lor.

Te-a încercat vreodată gândul să emigrezi? Ce te-a ținut pe loc? De ce nu ai făcut-o?
Desigur și nu doar o sigură dată am avut acest gând, însă familia, părinții, persoanele dragi de aici, tradițiile, dorul sunt prea puternice pentru a mă dezice de ele atât de ușor.

Cu siguranță că ai călătorit și ai vizitat și alte țări. Din ceea ce ai văzut, din ce te-a impresionat, ce ți-ai dori să implementezi acasă?
Am vizitat Italia și Cehia. Fiecare țară are propriul farmec, însă simplitatea ce am văzut-o acolo – de la cum se vorbește, se îmbracă, cum se fac faptele bune – toate ar putea fi o ce o adevărată lecție pentru noi toți. Sunt modești. Acolo nu se „poartă” fățărnicia.

Cum ai aflat despre noi și care ar fi aportul tău pentru comunitatea „O femeie din Paris”?
Urmăresc această comunitate chiar de la începuturi, de la primele postări având ocazia să o cunosc pe doamna Viorica Țâmbalari, noi două având aceeași preocupare – să ajutăm copii aflați în situație de risc, în cazul dat, copiii străzii. Mă bucur enorm să vad femei puternice ce ofera fericire copiilor și curaj altor femei.

Ai identificat care ar fi misiunea ta pe acest pământ?
Cred că da…

Ai timp pentru tine, Femeie?
Puțin, dar nu am regrete că tot timpul meu este ocupat cu alt ceva în afară de mine. Dacă investi acum în visele mele, mai târziua voi avea mai mult timp pentru mine.

Cum te numești, de unde vii, care este profesia ta, cu ce te ocupi aici dacă nu ne-ai spus până acum?
Sunt Mariana Frunză, născută în r-nul Edineț, stabilită cu familia în mun. Chișinău, activez de zece ani în domeniul protecției drepturilor copilului. La moment, sunt manager al Complexului de servicii sociale pentru copii în situații de stradă, îmi place foarte mult activitatea mea și țin mult la ea.
În timpul liber mi-am regăsit hobby-uri ce îmi aduce liniște – împletesc căciulițe pentru copii sau confecționez diverse lucruri manule – băntulețe, agrafe, papioane etc.

Blitz interviu:
Sărbătoarea care adună toți membrii familiei la o masă și îți amintește de Moldova este…
De sărbători mereu încercăm să fim împreună, unde nu ni-ar fi drumul dar de sărbători acesta duce acasă.
Ce gătești cel mai frecvent din bucătăria noastră tradițională?
Plăcințelele, turtele cu mac și mămăliga cu jumere sunt preferatele familiei noastre.
Care este cartea de pe noptieră?
Arsă de vie de Souad.

Dragă Mariana, îți mulțumim pentru confidențe, îți mulțumim pentru aportul și implicarea ta. Dragi cititoare a acestei platforme, dorim să descoperim cât mai multe femei care au un asemenea aport în dezvoltarea societății noastre. Vă așteptăm poveștile în privat.