Zice că pentru nimic în lume n-ar fi crezut că ștrengărița care își petrecea lunile de vară cu oițele pe dealurile satului Cobâlea, astăzi își plimbă pașii pe holurile Universității de Științe Politice din Paris, Sciences Po. Dar nimic din toate astea n-ar fi fost posibile, dacă nu era ambiția unei copilițe visătoare, cu o imaginație debordantă și foarte rebelă, care le-a spus spus părinților într-o bună zi că „ocupația principală a femeilor nu e doar cea de a face mâncare, curățenie și de a avea grijă de copii”. Intuiesc că v-am făcut deja curioase să aflați povestea de integrare a Olesei Dubois.
– Olesea, abia așteptăm să te cunoaștem…
– Mulțumesc pentru provocare. Îmi spune Olesea și m-am născut la Chișinău. Am fost mereu un copil energic și optimist. De fapt, cred că sunt o optimistă prin definiție. Iubesc viața! Sunt o persoană integră și simpla, țărăncuță în suflețel. Ador să călătoresc, să cunosc noi culturi, să învăț cât mai multe lucruri care mă fac să mă simt recunoscătoare de fiecare dată… Îmi place, de asemenea, să petrec timpul afară, în natură.
– De cât timp faci parte din Diasporă?
– Din 2007.
– De ce anume Franța?
– Am avut marele noroc să fiu acceptată la studii în Canada. Dar în momentul când am obținut actele de reședință permanentă în Canada, mi-a venit un răspuns pozitiv și de la universitatea din Caen, Franța. A trebuit să fac o alegere. Am ales Franța, căci era mai aproape de țărișoara mea și bineînțeles de părinți.
– Care a fost drumul tău de integrare?
– Plin de frustrări. Vocabularul meu în franceză era foarte sărac. Am fost acceptată la facultate, nivel Master Recherche și îmi amintesc când responsabila pedagogică de la facultate mi-a spus că nivelul meu de limbă franceză e foarte slab, dar că îmi dă o șansă să integrez cursul. Mi-a fost destul de greu. Când auzeam colegii de facultate râzând, râdeam și eu ca să le arăt ca m-am integrat, dar nu înțelegeam nici o boabă din glumele și umorul lor. Atunci am conștientizat că cel mai bine ar fi fost să cunosc franceza înainte să emigrez. Iar nivelul meu de cunoaștere a limbii îmi dădea bătăi de cap pentru că nu mai eram la școală, unde profesoara vorbea lent și clar.
Bineînțeles că de fiecare dată când treceam de la nota 3 la 6, și mai târziu de la 12 la 14, eram foarte mândră și motivată. Tatăl meu îmi spunea de mică: „Capul plecat, sabia nu-l taie”. Mi-am promis să inversez tendința și să îl țin sus și să fiu mândră de originile mele, de țara-n care m-am născut. Cumva, elementul ăsta a cântărit mereu ca punct decisiv care a demontat orice disperare sau cel puțin a amânat orice gând legat de abandonarea studiilor și a dorinței de a reuși.
– Și într-un final, ai reușit?
– Da! În prezent sunt manager operațional la Sciences Po Paris, deja de 12 ani. Cine ar fi crezut că ștrengărița de altădată ce își petrecea lunile de vară cu oițele pe dealurile satului Cobilea, astăzi își plimbă pașii pe holurile Universității de Științe Politice din Paris, la Sciences Po. Eram o copiliță visătoare, cu o imaginație debordantă și foarte rebelă, care a avut curajul să le spună părinților că „ocupația principală a femeilor nu e doar cea de a face mâncare, curățenie și de a avea grijă de copii.”
– Ce alte activități mai are Olesea Dubois?
– În timpul liber propun cursuri de limbă franceză pentru adulți și copii. Fără nivelul suficient de limbă franceză poate deveni destul de frustrant și împovărător și câteodată rămâi blocat în demersuri administrative fără sfârșit care, de fapt, se pot evita. Pentru a gusta cu adevărat din cultura franceză și pentru a înfrunta cu succes birocrația de care nu poți fugi, cunoașterea limbii te ajută foarte mult.
– Reușești să te menții/împarți între familie, serviciu și să îți rămână timp, inclusiv, pentru tine ca femeie?
– Nu este ușor să te împarți între viața de familie și serviciu, dar nici nu-i ceva imposibil. Nu degeaba se spune că mamele parcă au superputeri când vine vorba de activitățile de la locul de muncă, treburile casnice și îngrijirea copiilor. Este bine știut faptul că trăim în secolul vitezei și că toți ne plângem de o lipsă acută de timp. Între familie, serviciu, încercăm mereu să jonglam cu toate acestea și să fim mame, soții, femei perfecte. M-am săturat să aud despre “perfecțiune”. Am creat mituri și presiune despre femeile care le au pe toate și le pot face pe toate. Nu sunt perfectă și îmi asum acest lucru. Am patru copii pe care-i sper fericiți. Iar mie îmi rezervez din când în când luxul de a-mi face manichiura, de-a citi o carte într-o baie cu spumă…
– Care sunt planurile tale legate de viitor, indiferent că e vorba de afacere/carieră familie, dezvoltare personală?
– Mi-ar place să inițiez ideea cursurilor de limbă franceză în mod “salon de thé”, unde s-ar putea îmbina utilul cu plăcutul.
– Greutăți? Dacă da, cum treci peste?
– Da, am trecut și prin greutăți. Cea mai recentă a fost moartea tăticului meu. Nu știu cât mă pricep și cât de puternică sunt în privința asta, dar un lucru îl știu cu siguranță: trebuie să ai o anumită putere, tărie și un echilibru ca să înțelegi că asta-i viața…
– Ambiții și scopuri de viitor?
– Să transmit copiilor mei, tinerilor, ceea ce am acumulat. Experiența pe care o am reprezintă un motor de viață puternic. Să trăiesc cu toată intensitatea posibilă fiecare zi. Este vremea realizarii viselor secrete sau ale unor proiecte amânate din lipsă de timp sau alte motive: aș dori să parcurg traseul Saint Jacques de Compostelle (poate dura vreo trei luni), să fac turul lumii cu toată familia, să pilotez un helicopter…
– Ce mesaj ai lăsa femeilor acestei comunități?
– Femeile preiau multe roluri în viață: de la mamă la antreprenor, lista nu se termină niciodată. Oferiți-vă dreptul de a fi ceea ce vreți și ceea ce vă place necondiționat.
Răspunsurile Olesei la întrebările lui Marcel Proust:
– Ce este femeia pentru tine?
– Dor
– Calitatea pe care o admiri la oameni?
– Bunătatea
– Cea mai mare pierdere sau nerealizare a ta?
– Decesul tăticului meu: sursa visurilor mele…
– Floarea și culoarea preferată?
– Brebenei de pădure/culoarea verde.
Mulțumim Olesea pentru confidențele tale. Visul tău este unul nobil, de aceea, îți dorim succes și așteptăm o următoare întâlnire în care să ne povestești despre acel “salon de thé”, unde se îmbină utilul cu plăcutul.
