Pe Timeea am cunoscut-o acum câțiva ani în cadrul unui eveniment de networking de la Stuttgart. Era pe post de fotografă și-și făcea cu dedicație meseria. În una dintre pauzele de cafea am intrat în discuție și atunci i-am aflat drama din spatele zâmbetului larg. Tocmai suferise încă un eșec… fără a specifica al câtulea… Încă o procedură de FIV nereușită.
Am păstrat legătura și uneori mai schimbam câte o vorbă, iar de curând Timeea m-a surprins. Pe mine, dar și pe restul lumii care o cunoștea. Femeia asta a putut să-și manifeste strigătul de durere într-un mod nespus de frumos. Acum de curând a lansat un proiect frumos – o linie vestimentară pe care a numit-o simbolic IVF AWear Shop, prin care-și pot striga durerea femeile care au fost „în pielea” ei. Despre ce este vorba? Ne-a povestit chiar ea.
Noi nu suntem defecte.
Faptul că avem probleme de sănătate nu ne face mai puțin femei, cu atât mai mult cu cât suntem dispuse să ne injectăm zilnic în abdomen și să înghițim zeci de pastile, doar pentru a ne îndeplini visul de a deveni mame. Câți dintre voi ați citit eșecuri de succes? Dacă nu ați citit încă, să știți că urmează. Eu am fost una ele. E simplu! Când ești în furtună nu vezi decât partea goală a paharului, dar când ieși din ea vezi că, de fapt, a fost un succes tot ce ai trăit prin ceea ce ai devenit și învățat din acea experiență!!
Facturi și disperare
Voi începe cu începutul. Am avut perioade când o duceam atât de greu încât, cel mai mare dușman al meu era poștașul cu facturile. Dădeam vina pe Corona pentru situația mea financiară, pe casa de asigurări, finanțe, că nu mă lăsau să lucrez în timp ce aveam firma, altfel mi-ar fi impozitat și calculat ambele profituri, cel puțin asta auzisem. De vină erau toate și toți. Eu nu. Păcat că nu știam de Jim Rohn pe atunci, pentru că cu siguranță m-ar fi readus la realitate repede și sigur. Ce știam eu la vremea ceea e că sunt informată și că făceam tot ceea ce trebuie ca să reușesc în afacerea mea. Chiar am avut curajul să-i spun lui Lorand Soares Szasz, când am avut un eveniment la Stuttgart, într-o scurtă convorbire, modest desigur, că eu știu unde greșesc și că nu cred să am nevoie de ajutor extra. Eu chiar credeam asta… Curajoasă nu glumă! Am ajuns în situația în care nu mai aveam financiar nici o resursă decât facturi de plată. Situația pe plan profesional, personal și sănătate nu erau tocmai strălucite.
Vă întrebați probabil, cum a început și de ce am ajuns în situația asta? Să știți că nu a fost greu! E ca și cum lași un bulgare de zăpadă să meargă la vale, se îngroașă cu fiecare rotire până ajunge să producă o avalanșă. Cam acolo mă aflam eu la trei ani de antreprenoriat self made. Mai trebuie adăugat și faptul că eu nu am o școală absolvită în domeniul economic și financiar. Tot ceea ce știu să fac până în prezent, am învățat singură și fără ajutor. Prin experiențele personale am reușit să greșesc și să mă redresez totodată.
Burnout…
La început toate au fost bune și frumoase, făceam ședințe foto cu tematică de Crăciun, Paște, ședințe foto în natură. Acela a fost în primul an, când am început să-mi creez propria clientelă, care venea constant la mine. Am ajuns la un moment dat destul de cunoscută în mediul online. Chiar din primul an, de la deschiderea firmei, am început să fac botezuri singură, pe partea de fotografie, la doi ani făceam foto – video, tot singură, iar la trei ani deja făceam nunți. Ce-i drept acolo am apelat la colaborări, lucru care nu mi-a adus lucruri bune…
… și 5 eșecuri în drumul spre maternitate
Între timp, pe lângă asta am bifat și organizarea unei nunți (o căsătorie religioasă mai exact), două operații grele, 2 tratamente IVF și un ICSI, 2 inseminari in vitro, care au dus la
5 fertilizări in vitro în total, toate eșuate, un mutat și renovat de casă… Vă puteți da seama că pe plan personal, fizic și psihic eram la pământ. Apoi au început să vină facturile și am
început să mă îmbolnăvesc iar, în momentul în care am observat că încep să revin la vechiul obicei și depresia de care scăpasem prin ajutorul fotografiei, își făcea din nou apariția –
am pus stop la tot și la toate.
Salvarea
Apoi s-a produs minunea. În timp ce plimbam câinii, că atunci de regulă gândesc foarte mult, ajunsă la limită și la fundul sacului țin minte că era o zi de primăvară început de primăvară și am spus ceva de genul: „Doamne eu am ajuns la capătul puterilor. Ajută-mă să mă pot ajuta, arată-mi calea și dă-mi înțelepciunea să pot să fac lucrurile corect de acum înainte”. Probabil i-am mai spus eu câteva pe acolo, dar acum nu mai țin minte chiar tot. Singurul lucru pe care mi-l amintesc că este faptul că după ce am vociferat această frază m-am liniștit. Este ca și cum i-ai fi spus unui părinte: „la tine vin cu problema asta, rezolv-o tu” Și după ce o spui, ai încredere că toate vor fi bine. Pentru că atunci când mi-am aruncat gândul și intenția, spre Dumnezeu și univers, au început să lucreze pentru mine și la doar opt luni de la această discuție 1:1 cu prietenul meu de suflet, am început ascensiunea mea spre succes. Am învățat foarte mult, în timp ce munceam aveam o cască în ureche și ascultam podcasturi de dezvoltare personală. Mai bine zis le devoram pur și simplu acasă și la job. Am început să iau notițe multe, am făcut un curs de pregătire și specializare ca și designer floral, două școli de formare profesională în germană pe domeniul în care activam și în același timp am pus bazele unei noi afaceri cu o idee pe care am dezvoltat-o tot în timpul plimbărilor cu câinii
Acum când mă uit înapoi, realizez că, de fapt, problema la toată situația am fost eu – trebuia să învăț și să mă formez mai bine, de la surse sigure, să nu mă supra aglomerez cum am făcut-o și să fiu mai atentă la sănătatea mea. Noi femeile facem multi-tasking, suntem extraordinare dar câteodată trebuie să mai și frânăm, să vedem dacă mai simțim bucurie și entuziasm în ceea ce facem altfel să punem stop pentru a ne regăsi pe noi înșine.
O nouă etapă
Din martie 2023 până în noiembrie 2023, am reușit să fiu avansată la muncă în postul de șefă de echipă, la doar două luni de la intrarea mea în firmă, am absolvit trei cursuri importante, am acordat un interviu televizat lui Mircea Radu pentru postul de televiziune Metropola TV, Noi Românii! Dar cel mai important, am decis să devin vocea „surorilor” mele care trec prin IVF.
Propriul brand de haine
Am creat și înființat propriul meu brand de haine, ce susține femeia care trece prin tratamente IVF, marcă înregistrată internațional în 27 de țări. Ce pot cere mai mult de la viață? Sunt o femeie puternică și norocoasă, doar atât pot spune.
IVF vine de la FIV în limba română și înseamnă fertilizare în vitro. AWear are un dublu înțeles în limba engleză, fonic.
Eu a trebuit să am mare grijă la alegerea numelui firmei mele deoarece deja există branduri care folosesc cuvântul „Awareness”.
– Awear: Sună similar cu „aware” (conștient), dar adaugă și elementul „wear” (a purta, îmbrăcăminte). Acest cuvânt creativ combină sunetul și sensul „aware” cu conceptul de îmbrăcăminte, oferind un echilibru între conștientizare și modă.
– Awareness: Sunetul este asemănător cu „ă-wâr-nĕs” în limba română. În acest caz, sunetul este distinct și îl asociem cu înțelegerea și cunoașterea unui subiect sau a unei probleme. În cazul meu IVF „It’s a ware” poate fi interpretat ca „Este un bun” sau „Este un produs”. „Ware” înseamnă în general „bunuri” sau „produse”, iar expresia poate fi folosită pentru a descrie ceva ca fiind un element sau un bun disponibil pentru utilizare sau cumpărare.. Un joc de cuvinte, se aude la fel dar se scrie diferit.
A fost nevoie de șase luni ca să fie gândită și executată. Fără colaboratori, esențiali și principali. E vorba de trei oameni care au stat la bază. Cu colaboratori și noi echipa de bază, cam 20 în total. Buget 9000-10.000 de euro total până în prezent.
Creez pentru noi femeile, cele care ne confruntăm cu disconfort de după operații, de după extragerea ovocitelor când ne doare tot corpul și nimic nu ne mai vine bine. E pentru acele zile când luăm tricoul ăla larg sau rochia aia mai bufantă, care nu ne arată cât de umflată ne este burta. Și care mai presus de toate nu ne strânge la burtă. Acolo mi-a fost gândul – acestea nu sunt simple articole vestimentare… sunt gândite să ofere confort femeilor aflate în diferite etape ale vieții lor, inclusiv celor care trec prin tratamente medicale sau sunt în primele luni de sarcină. Ori pur și simplu preferă să se îmbrace mai lejer. Ele sunt adevărate tablouri în mișcare cu o poveste în fiecare element… Pe lângă acestea, am planuri să introduc accesorii inovatoare în magazin, care sunt încă în faza de prototipare.
Semnificații
Eu sunt designer floral, specializată în acest domeniu și am dorit ca fiecare etapă din tratament să fie simbolizat prin intermediul florilor, fiecare însemnând o etapă.
– Ghiocel – Începutul
– Lăcrimioare – Crearea ovocitelor
– Hortensie – Extragerea
– Levănțică – Așteptarea
– Crin – Fertilizarea
– Floare de nu-mă-uita – Transferul
– Mac – Implantarea
Mesajul meu către tine Femeie
Femeie, nu ești singură în acest proces și nu este nimic defect la tine. Faptul că tu vrei să treci prin aceste tratamente te face deja o luptătoare.
Mesajul meu către tine, oricine a-i fi
Pentru cei care cunosc pe cineva care trece prin astfel de probleme nu spuneți!
– Poți mereu să faci FIV.
– Deci, a cui este vina? A lui sau a ta ?
– Trebuie să te relaxezi. Tot stresul acesta îți cauzează infertilitatea.
– Crede-mă, ești norocoasă că nu ai copii.
– Adoptă pur și simplu.
– Poate că nu sunteți meniți să fiți părinți. (Asta e greu de digerat)
– Dacă ai fi vrut cu adevărat un copil, ai fi avut deja unul.
– Probabil că mintea ta te împiedică să concepi.
– Dar ești atât de tânără! Mai ai destul timp să rămâi însărcinată.
– Orice ai face, nu renunța. Se va întâmpla!
– Ce mare lucru e? Ai deja un copil.
– Etc.
Doar ascultați. Și fiți acolo. Atât.
De ce fac asta?
Dacă m-ați întreba de ce îmi doresc să urmez acest drum și de ce sunt dispusă să investesc atâția bani, timp și efort într-o direcție care, ar putea să nu aibă succes, pot doar să vă spun că n-am fost niciodată o învinsă. Îmi doresc să creez o schimbare în lumea tratamentelor pentru femei, să devin un suport pentru cele care trec prin momente dificile. Nu e vorba doar despre recunoaștere, ci despre faptul că obiectele vestimentare, pe care le ofer pot aduce speranță și sprijin pentru femeile care se confruntă cu dificultăți în a concepe un copil. Îmi doresc ca munca mea să fie un simbol al sprijinului și al empatiei pentru aceste femei.
Ce urmează?
… o colecție de rochii, feminine și special create și gândite pentru femeile care trec prin IVF. Tot ceea ce vom scoate pe piață va fi unicat.
Planul meu de viitor este să fiu preluată de marile magazine, și să am boutique-ul meu personal și fizic. Dar mai presus de toate vreau să ajung să am propria mea defilare de modă și să am onoarea și bucuria să-l am pe Cătălin Botezatu acolo!
Două asociații partenere
De asemenea, Asociația Născută Înger, non-profit, condusă de Karmen Suciu pe care o susțin și care este integrată în magazinul și site-ul meu este o cauză apropiată inimii mele. Această asociație se ocupă real de sprijinirea copiilor pentru continuarea școlii și oferirea de ajutor pentru bătrânii abandonați din zona Piatra Neamț, asigurându-se că aceștia au acces la mâncare, lemne și medicamente în timpul iernii.
În plus, Asociația „Ce Știi Despre Fertilitatea Ta” a fost o prezență importantă în drumul meu și îi sunt recunoscătoare pentru sprijinul și informațiile valoroase pe care le oferă. Dacă cineva trece prin astfel de tratamente sau are persoane apropiate care trec prin ele, îi încurajez să acceseze resursele acestor asociații pentru sprijin și informații utile.
Vreau ca acest interviu și mesajul meu să fie percepute cu dragoste și empatie pentru toate femeile care trec prin momente similare. Este un angajament personal să ofer sprijin și să încurajez schimbarea și înțelegerea în această zonă sensibilă a sănătății și fertilității feminine. Sper că acest mesaj va ajunge la cât mai multe femei care au nevoie de sprijin și că va aduce o rază de lumină în călătoria lor.
femeie
Ne-a plăcut enorm povestea Timeei și suntem de părere că ea merită să se facă auzită, cunoscută și promovată. Dacă cineva dintre voi dorește să facă deja o comandă, o poate face direct pe site-ul www.ivfawear.shop.
Dragă Femeie, dacă dorești ca și povestea ta să ajungă pe pagina noastră ⚜️Ne găsești pe Instagram https://instagram.com/o_femeie_com?utm_medium=copy_link Facebook https://www.facebook.com/ofemeiedinparis ⚜️Pe site-ul : www.Ofemeie.com ⚜️Ne poți susține și cu o: donație aici https://www.gofundme.com/f/sustine-echipa-platforma-ofemeiecom?utm_campaign=p_cp+share-sheet&utm_medium=copy_link_all&utm_source=customer