Toamna se numără burticile în comunitatea „O Femeie”

Toamna se numără bobocii, iar la noi, în cadrul comunității „O Femeie” se numără burticile. Am fost nespus de încântate să aflăm că trei dintre femeile comunității noastre, toate dragi și binecunoscute nouă, trăiesc una din cele mai frumoase etape ale vieții, poate chiar cea mai frumoasă. Surpriza a fost să aflăm că toate trei poartă sub inimă, la rândul lor, câte o fetiță… Ce poate fi mai frumos decât faptul că urmează să primim în sânul nostru trei membre noi. Deși multe dintre voi le cunoașteți pe toate trei, care le sunt emoțiile și gândurile la moment ne-au povestit doar nouă, iar noi vi le relatăm în articolul de mai jos.

Dacă faci parte din comunitatea „O Femeie”, pur și simplu, nu poți să n-o cunoști pe Ludmila Arnăutu. Ea a fost și a rămas până în prezent una din cele mai active femei din comunitatea noastră. Da, de ea e vorba – femeia aia mică, dar cu inimă mare, mereu activă, mereu implicată, pe care te poți baza chiar și acum în situația ei de viitoare mamă. Am discutat cu ea pentru că ne-am dorit mult să o cunoaștem din perspectiva ei actuală și iată ce am aflat

„Sunt mămică în devenire cu al treilea copilaș și număr cam a 29 săptămână de sarcină. A fost o surpriză atât de neașteptată încât și acum mă trec fiori când îmi amintesc emoțiile acelei zile. A fost bucurie, amestecată cu trăiri. Toate la superlativ.

Sinceră să fiu această experiență este mult mai diferită față de primele două sarcini… poate pentru că acum sunt eu o altă persoană cu alte conștientizări, altfel mă alimentez și astfel îmi trăiesc viața. Primele patru luni am trecut prin toate simptomele posibile și imposibile caracteristice unei gravide.

…visam cu ochii deschiși și mă rugam Domnului să mă binecuvânteze cu o minune de fată…

Atât de mult ne-am dorit o fetiță după doi flăcăi încât sinceră să fiu, în ultima perioada înainte să aflăm sexul, nici nu puteam dormi. Apropo, cei din familie făceau glume știind că-mi doresc o fetiță – mă tachinau zicându-mi „ei și ce dacă vei fi soacra cu trei nurori”. Dar eu visam cu ochii deschiși și mă rugam Domnului să mă binecuvânteze cu o minune de fată… Nașterea este preconizată în februarie pe 16.

Dacă ar fi să definesc această perioadă printr-un singur cuvânt, acesta ar fi „magie” din toate punctele de vedere.

Pe viitor, nu văd un motiv pentru care ar trebui să mă retrag. Iubesc viața activă, am un job tradițional, precum și o activitate proprie online de bază, care mă fac să înțeleg cât de fericită sunt că am o comunitate unde mă pot dezvolta în continuare. Inclusiv, mă dedic campaniei de caritate care o avem acum pe platforma „O Femeie” și care e atât de actuală – „Cutia cu daruri” și „Prânzul de caritate”.”

Olga Drotiev a ajuns la finalul acestei călătorii. Nu se știe, poate chiar în timp ce scriu eu aceste rânduri ea deja e la maternitate, îmbrățișându-și copilul mult așteptat. Interviul cu ea a fost o revelație pentru ambele și, din spusele ei, chiar și-a dorit să pună pe hârtie emoțiile acestei perioade. Noi i-am oferit această ocazie prin intermediul acestui articol.

„Sunt în ultimul trimestru „la dernière ligne droite” cum spun francezii. A fost o sarcină dorită, planificată, dar oricum ne-a luat prin surprindere. Eu cu soțul ne doream încă un copil. Am încercat de mai multe ori fără rezultat, apoi a urmat o sarcină care la 12 săptămâni s-a oprit din evoluție și ca să nu fim atât de triști am adoptat o pisică fetiță.

Totuși timp de trei ani nu renunțasem la gândul de a mai avea încă un copil. Până într-o zi, când am spus că asta e ultima dată și… surpriză – am reușit. Sunt în așteptarea celui de-al treilea copil. Mai avem doi băieți – unul împlinește curând 18 ani, altul de zece ani.

Ce ține de această sarcină – a fost cea care m-a făcut să mă opresc mult din activități, pe tot parcursul să fiu într-o acceptare maximă. De ce zic asta? Pentru că la primele două sarcini sufeream mult dacă trebuia să mă opresc din planuri și proiecte. Orice ar fi fost eu continuam. Acum nu. Am fost în maximă acceptare. Au fost zile întregi de tăcere și izolare … ceea ce mi-a dat o nouă viziune asupra vieții și asupra multor situații.

Pot să zic că am devenit mult mai puternică, mai coaptă în interior, dându-mi voie să fiu vulnerabilă și cerând ajutor de la cei dragi, acceptând să primesc multă atenție, dând multă libertate și încredere totală bărbaților mei, ceea ce nu făceam înainte. Acum chiar simt că nu sunt eu cea care trebuie să le știe pe toate mereu sau să le duc pe toate în spate. Toată sarcina am fost în acceptare și iubire față de corpul meu, fața mea chiar dacă nu puteam folosi produse de machiaj. Nici o dată nu m-am plăcut atât de mult.

Toată sarcina am fost în acceptare și iubire față de corpul meu.

Am învățat, inclusiv, să accept că am dreptul să reușesc mai puține și asta să fie ok. Cu toate că atunci când trag concluzia la cele reușite timp de nouă luni pot spune că am făcut mai multe decât m-am așteptat. Concluzia mea este m-am axat pe cele 20 % timp care aduc 80 % procente de rezultat. Ceea ce nu știam să fac înainte de această sarcină.

Numele încă nu a fost decis. E bătălie mare între băiatul mai mic și soțul meu. Eu, pot spune că-i privesc cu zâmbet și îi înțeleg pe ambii, dar încă nu am putut alege. La fiecare copil am simțit și am ales rapid numele știam exact că ăsta este. Și cu aceasta sarcină a fost cam așa, doar că … băieții mei au zis că vor ei să decidă de data asta.

Când afli despre o sarcină prima reacție este mereu un amalgam de gânduri și emoții, chiar de este planificată și dorită. Înțelegi și te pregătești că totul se va schimba curând. Îndeosebi când undeva în adâncul sufletului deja îmi luasem gândul de la scutece și suzete.

Celor din jur le-am spus după a patra lună. Ne gândeam să le facem surpriză – naștem și apoi le spunem. Data planificată a nașterii este pe 6 decembrie. Tot în decembrie, un an în urmă a plecat tatăl „soțului”. Noi zicem că nu e o coincidență.

Băiatul mai mic mult timp nu vroia să accepte că nu va mai fi el mezinul. Asta mai mare, a rămas un pic retras fără să-și spună părerea. Doar pe măsură ce burtica creștea ei începeau să devină tot mai conștienți și să se bucure tot mai mult.

Ce ține de activitatea mea – programul pe care îl am îmi permit să mă bucur de maternitate din plin, în timp ce mă voi ocupa de proiectul meu iubit. Personal nu o văd ca pe o „luptă pe două fronturi”. Văd activitatea mea ca pe încă un copil al meu pe care nu vreau și nu-l pot abandona. Vreau să fac o pauză de trei – patru săptămâni de la unele idei ,însă nu de tot.

Dacă a-și defini printr-un singur cuvânt aceasta perioada a-și spune „Binecuvântare”.”

Pe Cristina Grosu o știm cu toții pentru că este una din cele mai talentate fotografe ale comunității noastre. Ne-a surprins plăcut când i-am văzut poza cu burtică și la o adică anume ea a fost cea care ne-a motivat să facem acest articol pentru că era deja a treia graviduță. Am discutat și cu ea despre emoții, trăiri și iată ce ne-a povestit!

„Accept cu mare drag această provocare, mai ales că acum nu mai este un secret. Sunt în ultimul trimestru de sarcină și dacă unii așteaptă barza, atunci noi îl așteptam pe Moș Crăciun cu cadoul cel mare.

A fost o sarcina planificată și am analizat foarte mult înainte de a face acest pas important. Sunt o fire din cale afară de analitică. Uneori iau în calcul toate scenariile posibile și imposibile. De sceptica nici nu mai spun (râde). Dar am noroc de un soț înțelegător care nu a insistat, și mi-a înțeles cel mai bine trăirile în cei nouă ani de când suntem împreună.

Este primul nostru copilaș. Iar gender party-ul a fost unul foarte frumos și memorabil, mai ales că până la acel moment nimeni din familiile noastre nu a știut că așteptăm un bebeluș. Ei, oarecum nici nu mai sperau la vreo noutate în timpul apropiat, cunoscându-mi doleanțele.

I-am invitat, pur fi simplu, la un cocktail party, să profităm de soare și apa caldă, într-o locație mai chill și au avut surpriza să afle două noutăți, una dintre care, sexul copilului.

Finii noștri Vadim și Cristina, s-au ocupat de momentul culminant al petrecerii, ei fiind unicii care aveau informația de la doctor precum că așteptăm o fetiță.

Primul gând când am aflat că sunt însărcinată a fost un amestec copleșitor de emoții. Mi-ar plăcea să pot să detaliez în cuvinte… bucurie, frică, entuziasm și astea toate o dată. Iar imediat după… gândul m-a dus cum să dau vestea cea mare soțului și să fiu originală în asta. Nu, nu am fost deloc originală până la urmă, căci imediat ce l-am văzut acasă, l-am și surprins plăcut.

Greu de definit printr-un singur cuvânt această perioadă, dar as spune așa „răsfăț”, căci toată lumea a început să se poarte altfel cu mine – cu mai multă grijă, de parcă eram un copil răsfățat, ceea ce nu mi-a displăcut deloc.

În ce privește activitatea mea profesională – nu aș dori să-mi fac planuri, căci încă nu știu ce mă așteaptă. Ar fi ideal să pot combina profesia de fotograf cu rolul de mamă prezentă, însă nu prea par a fi compatibile. Un lucru știu sigur – că voi alege să fac ceea ce-mi v-a da mai multă fericire și satisfacție, indiferent dacă asta ar însemna să stau cu familia sau să revin la activitatea mea de bază. Starea mea de bine, a fost și v-a fi mereu o prioritate.

Îndemnul meu către toate femeile – să nu uite să-și asculte și iubească sufletul, să-și dea timp să se cunoască mai bine, să facă doar ceea ce simt, ce le place și ceea ce le împlinește cu adevărat.”