Nu poți să nu o îndrăgești! Pentru sinceritate! Pentru forță! Pentru felul ei de-a fi! Îi spune #Veraraileanu dar mulți o cunosc ca și Vera Tabureanu după numele de fată.

Povestește cu cumpătare despre sine – că s-a născut într-o familie modestă din raionul Cantemir, că s-a căsătorit și a devenit mamă a două fetițe minunate, că a venit în Franța în iulie 2018 împreună cu toată familia, țara fiind aleasă la dorința soțului. Motivul – nici nu știu dacă se merită menționat – pentru un viitor mai bun. Și totuși pe noi ne-a cucerit! Prin povestea sa! Simplă la prima vedere, dar atât de frumoasă! Să o lăsăm pe ea să vorbească, căci o face din inimă:

„De un an și jumătate lucrez ca și femeie de serviciu la o firmă turcească.

Iubesc ceea ce fac, pentru că îmi oferă un venit stabil. Dar ceea ce mă completează este hobby-ul meu! Croșetatul și tricotatul sunt cele care îmi alină serile după ce restul familiei merge la culcare, îmi scrutează din drum când merg sau vin de la serviciu, îmi pun creierul în mișcare pentru a crea ceva inedit clientelor mele. Am îndrăgit această îndeletnicire încă de pe vremea când eram copilă de la mătușa mea, dar prima comandă am făcut-o cu mult mai târziu.


Mereu mi-am câștigat singură bănuții.

Am învățat și am lucrat în paralel de când mă țin minte. Era firesc ca atunci când voi fi în concediul de îngrijire a copilului să croșetez și tricotez cu și mai multă dedicație. Pentru a mă distinde, dar mai ales pentru a aduce un venit în plus.
Mai exact mi-am început activitatea prin 2016 încă pe vremea când eram la Chișinău și erau la mare căutare lucrările hand made. Prima mea comandă a fost un set de căciulițe mamă-fiică. Am trăit emoții de nedescris pentru până atunci tricotasem doar pentru cei apropiați, însă doamna a fost extrem de mulțumită ceea ce m-a făcut să cresc mai departe!
Sunt momente când nu am parte de nici un profit, dar oare asta mai contează dacă sufletește mă aleg cu o stare de bine, cu o stare de satisfacție nemaipomenită?!

Timpul este arma de succes a fiecăruia dintre noi, or pentru mine orice secundă contează.

Lucrez pe unde apuc. Personal, dorm foarte puțin. Lucrez până târziu și mă trezesc foarte dimineață pentru a-mi face timp inclusiv pentru mine, pentru a pregăti fetițele pentru școală. Apropo, niciodată nu ies din casa nemachiată.
M-am născut și crescut în mari greutăți, așa că pentru mine ele au devenit familiare. Nu mă sperie și nu mă doboară. Uneori cu lacrimi, alteori cu ironie trec peste ele, dar cel mai important că nu îmi pierd speranța niciodată. Mereu cred în puterile mele și știu că undeva este un Dumnezeu care ne ajuta în toate. Soțul și fetițele noastre îmi dau o forță enormă. Împreună trecem peste orice piedică a vieții!!
Anul 2021 este unul imprevizibil pentru mulți dintre noi, dar nu îmi pierd speranța că totul va fi bine, iar eu voi continua să bucur privirile oamenilor cu lucrările mele, voi veni cu modele noi de bentițe, pălării, căciulițe! Important este să fim sănătoși. Va fi un an greu, dar îmi doresc să îl trăiesc cu folos, cu speranță și nu cu frică!”

https://www.facebook.com/vera.raileanu.56

Răspunsurile Verei la cele 3 întrebări ale lui Marcel Proust:
– Calitatea pe care o apreciezi la un om ?
Curajul
– Care este culoarea preferată ?
Iubesc culoarea roșie.
– Floarea preferată ?
Eustoma, sau i se mai spune lisianthus!

 

Editor text: Daniela Borodachi

Cu drag: O FEMEIE DIN PARIS