⠀⠀
Pun pariu, că cel puţin o dată în viaţă, ai încercat să ţii dietă pentru slăbit. Dar… kilogramele au revenit înapoi.⠀

În primul rând, hai să scăpăm de stereotipuri.⠀

– Nu există diete, produse sau pastile magice pentru sănătate, tinereţe sau slăbit.⠀
– Nu poţi obţine kilogramele dorite sau să menţii sănătatea fără a mânca echilibrat şi variat zilnic.⠀
– Dacă păinţii tăi au anumite probleme de sănătate, înseamnă că tu trebuie să ai alt stil de viată şi alimentaţie.⠀
– Kilogramele în plus, nu sunt numai o cifră pe cântar, asta este boală (apropo pe locul II în lume).⠀
– Nu poţi slăbi doar la burtă, corpul aruncă grăsimea uniform de pe întreg corpul.⠀

Suntem corpuri cu structuri similare, dar cu metabolism diferit. Şi trebuie să dai corpului tău, la nivel celular, anume ce lui i se potriveşte.⠀

Dacă prietenei tale i s-a potrivit o dietă, la tine poate să nu funcţioneze.⠀

Dietele sunt create pentru o anumită categorie de persoane şi pentru situaţii concrete de discomfort sau diagnoze. Ele pot fi puse în practică pentru o anumită perioadă de timp, nu toată viaţa. ⠀

După ce trec 1,2,3 luni de astfel de diete, kilogramele revin înapoi (efectul jo-jo), căci tu revii la vechile obiceiuri de alimentaţie.⠀

Şi lasă idea slăbitului de moment. Tu doar vei trăi în acest corp toată viaţa, nu doar luni, după sărbători sau până vine vara.⠀

Numai adoptând zilnic un stil de viaţă sănătos cu alimentaţie echilibrată, corpul nu are tendinţa de a stoca rezerve de grăsime, ca urmare kilograme în plus. Şi cuvântul cheie, aici, este ZILNIC. Doar ştii, că repetînd un lucru de mai multe ori, acesta devine obişnuinţă.⠀

Accepţi sau nu, vrei sau nu, crezi sau nu, dar 80% din succes revine ALIMENTAŢIEI.⠀



RAŢIONAL: ⠀
– variat,⠀
– colorat, ⠀
– simplu de gătit, ⠀
– pe gustul familiei,⠀
– 3-4 mese pe zi.⠀

ECHILIBRAT la fiecare masă în farfurie:⠀
– 1/2 fructe şi legume (proaspete sau congelate)⠀
– 1/4 carbohidraţi complecşi (hrişcă, orez, paste, pîine – toate integrale, chinoa, mei),⠀
– 1/4 proteine vegetale + animale (fasole, linte, năut, mazăre, soia, chia, carne, ouă, lactate).⠀

Această abordare te ajută acasă, la muncă, la restaurant, în musaferie, în vacanţă. Oricând şi oriunde.⠀

SĂNĂTOS:⠀
– minim sau fără zahăr,⠀
– fără grăsimi trans (margarina din dulciuri, patiserie din comerţ),⠀
– fără afumături şi salamuri din comerţ,⠀
– fără ape colorate sau carbogazoase.⠀

Alege una dintre ele şi începe.⠀

Eşti destul de înţeleaptă. Corpul tău nu este un joc de noroc – va merge, nu va merge. Dacă-i dai ce-i trebuie, va merge.⠀

Apropo, 1 kg. pe săptămână să slăbeşti este bine şi sănătos.⠀
⠀⠀
Cu drag pentru voi şi sănătate, nutriţionistul familiei tale, Cristina Raţă.⠀⠀

Te pot ajuta accesând paginile mele:⠀

https://www.facebook.com/cristinarata.de/

https://instagram.com/cristinarata_nutritionist?igshid=ufmqtv8dj518