La finele săptămânii trecute, mai exact pe data de 5 februarie, a avut loc primul seminar pe tema ,,Cum să creăm o relație de cuplu sănătoasă?”, eveniment la care au participat peste 30 de femei stabilite în Franța, Italia și Moldova. Acest seminar face parte din proiectul ,,Noi șanse pentru femei speranțe”, care se desfășoară în perioada 5 februarie – 30 aprilie 2022 și include 4 sedințe Online și 2 Offline la Paris și Nice.

Cu această ocazie, vrem să aducem mulțumiri ambasadoarei Corina Calugaru pentru deschiderea acestei sesiuni și Veronicăi Teleuca pentru prezență, suport și cuvânt de salut! Formator a acestui seminar a fost Victoria Captari, expert psihoterapeut sistemic de cuplu și familie, a cărei putere este, desigur, psihologia, cu o experiență de aproape 20 de ani.

Reamintim că Organizația AO „Help” prin serviciul său lansat în Franța, Linia Roșie, în parteneriat cu Ofemeie.com și Ambasada Republicii Moldova în Franţa / Ambassade de Moldavie en France propune aceste seminare care sunt finanțate de către Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie” și este implementat printr-un parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), România. Programul de Combatere a Violenței Domestice în Moldova este susținut cu fondurile Fundației Oak.

Dragă Femeie, dacă îți dorești să te înscrii la una din următoarele sesiuni, găsești linkul de înregistrare în articolul de mai jos: https://docs.google.com/forms/d/1XN5WH2qU0R7qhx2bDSfNb0hydk6FMbrL1qth_e2oD6E/viewform?edit_requested=true&fbclid=IwAR0aKOyuqNCEUHuVhK9-fB-cLQjqk6ru6LLLRR9hvnQ4a_VZMB6BDV1u010

 

Sursa info: https://www.facebook.com/luniarosie/