Gabriela Ilieș Petrovici: „Femeia este culoare”

Franța poate fi o mare provocare, dar în același timp, o mare dragoste pentru cei care i-au călcat hotarul. Pentru că, asemeni unei femei, Franța vrea mai întâi s-o iubești, abia după vine mulțumirea ei. Este primul gând care-ți trece prin minte în momentul când îi cunoști destinul Gabrielei Petrovici, o membră minunată a comunității „O femeii din Paris”.

Sunt Gabriela Petrovici și m-am născut în Trinca, Edineț, dar soarta m-a adus în Aulnay-sous-Bois un orășel din Seine Saint Dénis, Franța. Am pășit pe tărâm francez în 2013. Nu am fost scutită nici eu de „drama imigrantului”, astfel că într-un final am ajuns să urăsc acel orășel al dragostei. Cam așa a fost începutul. Ce a urmat? Conștientizarea! Și dacă azi m-ar întreba cineva „unde crezi c-ar trebui să te naști?”, răspunsul meu ferm ar fi „în Franța”. Explicația e una simplă. Aici m-am redescoperit pe mine și tot ceea ce m-a format ulterior – o femeie puternică care știe ce-și dorește de la viață. Întotdeauna am știut că voi ajunge acolo unde mi-am planificat și niciodată nu am încetat să muncesc pentru realizarea scopurilor mele.”

Unul din cele mai importante scopuri ale Gabrielei este familia. Este vorba de soț, dar mai ales de gemenii – Théo și Théa despre care ar putea scrie o carte, la câte ghidușii fac pe secundă. Le reușește pe toate, pentru că e susținută de omul drag. Recunoaște: „îi mulțumesc soțului pentru susținerea și încurajarea pe care o primesc în toate aventurile mele. De mică am visat ca profesia mea să fie legată de magicul „halat alb”, dar niciodată nu am știut ce anume urma să devin.”

După absolvirea colegiului pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, Gabriela a înțeles că, de fapt, nu-și dorește să devină profesoară cu toate că a fost dintotdeauna fascinată de tărâmul cunoștințelor. Menirea (ceea ce însemna purtarea de halat alb) și-a descoperit-o mai târziu și asta a fost cea de estetician la Paris. „Cu dragoste îmi petrec timpul cu fiecare clientă. Așa am cunoscut-o și pe Viorica, ambasadoare a asociatiei „Papillondor”, de la care am aflat despre acțiunile caritabile care le întreprinde și desigur nu am putut să rămân indiferentă, devenind, într-un final, membră a acestei asociații.

Azi pot spune cu certitudine c-am îmbrățișat una din cele mai frumoase meserii pentru o femeie și anume cea de a face alte femei fericite și frumoase, de a cunoaște femei minunate, pline de perspectivă și motivație.”

https://www.facebook.com/gabytza.petrovici

https://www.facebook.com/Casa-cărților-din-Diasporă-106542058192964/

Dar să revenim la profesoara din mine. În momentul când mi-am văzut marele vis realizat, n-am rezistat tentației de a simți mirosul cărților, și anume a celor scrise în limba română. Tot căutând diferite soluții de a le procura aici, fără a-i deranja pe cei de acasă, am găsit soluția. Așa a apărit „Casa cărților din Diasporă”, unde fiecare poate achiziționa cărțile din stoc sau de a plasa comenzi.” Activitatea îi fură foarte mult din timpul liber, pe care și așa nu-l are. „Iar atunci când simt că sunt epuizată, mă deconectez de la tot și toate și savurez o carte sau meditez. Acest lucru mă ajută să revin cu forțe și idei noi, ce țin de activitatea mea. Fiind o fire creativă nu mă pot opri aici… Tind spre propriul business. Cu toate că traversăm o perioadă mai dificilă care ne-a dat planurile peste cap, eu am rămas să nutresc aceleași aspirații și știu că foarte curând le voi realiza. Motivația mea sunt picii noștri cărora aș vrea să le ofer un altfel de orizont decât a fost al nostru. Să aibă puterea de a alege și de a se dezvolta în domenile care îi va ajuta să se descopere atât ca și personalități cât și ca oameni.

Mesajul Gabrielei pentru femeile acestei comunități. Motto-ul meu – „când nu mai poți, mai poți puțin”. Și așa e de fiecare dată, cel puțin în cazul meu. Există în noi un ceva ce urnește munții din loc.

Răspunsurile Gabrielei la cele patru întrebări ale lui Marcel Proust:

– Ce este femeia pentru tine?

Femeia este Apogeul.

-Care este calitatea pe care o admiri la oameni?

Sinceritatea.

– Care a fost cea mai mare pierdere sau nerealizare?

Bunelul, care mi-a fost ca și tată.

– Culoarea și florile preferate.

Culoarea roșie și lalelele albe.

Editor text: Daniela Borodachi