Mijlocul lunii iunie vine cu vești bune pentru încă o țară din Europa. De această dată este vorba de Franța, acolo unde de mâine, 17 iunie, portul măștii de protecție nu va mai fi obligatoriu în spațiile deschise. Totodată, începând din această duminică , 20 iunie, se renunță și la interdicția de circulație pe timpul nopții, care acum este de până la ora 23:00. Anunțul a fost făcut de premierul francez, Jean Castex, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, începând de mâine, francezii vor respira mai ușor, și la propriu, și la figurat. Chiar și așa, masca de protectie rămâne a fi obligatorie în spațiile închise și în transportul public.

 

Precizăm că Franța înregistrează o scădere de cazuri noi de coronavirus pe zi, de aproape zece ori mai puține decît în aceatsă primăvară, când sa ajuns la 35.000 de cazuri noi pe zi. Totodată, Peste 58% din populația adultă a Franței a primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID.