Guvernul a decis majorarea pensiei minime până la 2.000 de lei pentru persoanele care au contribuția deplină de muncă. Proiectul de lege urmează a fi aprobat în această săptămână de către legislativ. Anunțul a fost făcut astăzi de Natalia Gavriliță, ministrul Muncii și protecției sociale, în cadrul unei conferințe de presă.
Astfel, începând cu 1 octombrie 2021, toți pensionarii vor beneficia de o indexare cu 3,86% a pensiilor. Totodată, mii de pensionari cu stagiu complet de cotizare vor primi o pensie minimă de 2000 de lei lunar, iar în medie cu 366 de lei va crește pensia pentru persoanele cu stagiul complet de cotizare și care au avut până în prezent o pensie mai mică de 2000 de lei. Și 125 mii de persoane cu un stagiu incomplet de cotizare vor beneficia de o creștere a pensiei în medie cu 398 de lei. De asemenea, alocațiile pentru 84 de mii de beneficiari de alocații sociale, mărimea cărora depinde de valoarea pensiei minime vor crește, în medie cu 450 de lei.
Potrivit prim-ministrei, aceasta ar fi „cea mai mare creștere de pensii din istoria țării: „Conform acestui proiect pe care l-am pregătit, toți cei cu stagiu de muncă complet de la 1 octombrie vor primi pensie de cel puțin 2000 de lei. Este vorba despre 183 de mii de pensionari cu stagiu complet de cotizare care primeau mai puțin de 2000 lei pe lună, acum ei vor primi 2000 lei pe lună”, a spus Natalia Gavrilița.
Totodată, prim-ministra susține că cele 512 milioane de lei, necesare pentru operarea modificărilor, vor fi acoperite din bugetul de stat.
„Costurile acestei majorări sunt acoperite de acumulările bugetare din acest an, care au crescut. Sunt resursele interne ale statului care vor fi prioritizate în așa fel încât să acopere cheltuielile pentru creșterea semnificativă a pensiilor. Sunt sigură că veștile bune pentru pensionari vor continua”, a menționat Gavriliță.
Conform proiectului de lege, în cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decât cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă, diferența dintre aceste cuantumuri se acoperă din mijloacele bugetului de stat.