Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, pe 2 septembrie, o întrevedere cu ministrul pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, Jean-Ives Le Drian, care a efectuat o vizită de lucru la Chișinău. Înainte de întâlnirea cu Maia Sandu, oficialul francez s-a întâlnit cu ministrul de Externe Nicu Popescu, împreună cu care a semnat o declarație. Documentul prevede inclusiv intenția Parisului de a detașa la Chișinău, în cadrul administrației prezidențiale, un expert în domeniul justiției.

Ministrul de Externe al Franței și președinta Moldovei Maia Sandu au trecut în revistă acțiunile lansate în urma discuției pe care șefa statului a avut-o cu președintele Emmanuel Macron, în luna februarie, dar și progresele atinse între timp.

„Am salutat decizia privind finanțarea, de către Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD), a unor proiecte de infrastructură în țara noastră. Am discutat și despre decizia de a sprijini Autoritatea Națională de Integritate. Mi-am exprimat, totodată, speranța că vom putea urgenta semnarea unor acorduri importante pentru cetățenii noștri – privind evitarea dublei impuneri și privind protecția socială – și că vom putea impulsiona relațiile comerciale”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a mulțumit Republicii Franceze pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de reforme interne, precum și în dialogul cu Uniunea Europeană, a cărei președinție Parisul o va prelua la 1 ianuarie 2022.

„De asemenea, am beneficiat de prezența înaltului oficial francez pentru a-i transmite președintelui Emmanuel Macron invitația de a vizita Republica Moldova”, a menționat președinta țării.

Înainte de întrevederea cu președinta Maia Sandu, oficialul francez a discutat cu ministrul de Externe al R. Moldova, Nicu Popescu. Cei doi miniștri au semnat o declarație. Printre aspectele menționate se numără și faptul că un expert francez va fi atașat administrației prezidențiale de la Chișinău.

„Agenția „Expertise France” va continua să participe activ la acțiunea UE (Echipa Europa) întru susținerea reformei justiției. În curând, un expert francez de nivel înalt va fi detașat în cadrul administrației prezidențiale a Republicii Moldova”, se arată în comunicatul de presă publicat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Totodată, Franța și-a reafirmat sprijinul deplin pentru stabilitatea Republicii Moldova, consolidarea statului său de drept, lupta împotriva corupției și consolidarea democrației, transformările benefice stabilității europene și necesare implementării Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Franța și Republica Moldova au convenit să continue schimburile politice pentru Summit-ul Parteneriatului Estic al UE planificat pentru luna decembrie a acestui an și a viitoarei președinții franceze a Uniunii Europene în primul semestru al anului 2022.

***

Amintim că președinta țării Maia Sandu a efectuat o vizită oficială în Franța în luna februarie 2021. Aceasta s-a întîlnit cu oficiali de rang înalt de la Paris, inclusiv cu președintele țării, Emmanuel Macron.

Sursa info: https://newsmaker.md/ro/un-expert-francez-de-nivel-inalt-va-fi-detasat-in-cadrul-administratiei-prezidentiale-a-moldovei/