Din data de 27 decembrie curent se vor aplica noi mฤsuri de prevenire ลi control a infecศiei COVID-19, la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare รฎn Republica Moldova. Astfel, persoanele care vin รฎn ศara noastrฤ ลi s-au aflat รฎn ultimele 14 zile รฎn una sau mai multe ลฃฤri din zona roศie (inclusiv prin tranzit), vor fi obligate sฤ prezinte rezultatul negativ al testului PCR COVID-19.
Testul trebuie efectuat cu cel mult 72 ore รฎnaintea รฎmbarcฤrii, รฎn cazul persoanelor care cฤlฤtoresc cu mijloace de transport รฎn comun, sau รฎnaintea intrฤrii pe teritoriul Republicii Moldova, รฎn cazul celor care cฤlฤtoresc cu mijloace de transport propriu. Testul va trebui efectuat atรขt de persoanele nevaccinate, cรขt ศi de cele vaccinate. Lista statelor din zona roศie va fi รฎntocmitฤ de Ministerul Sฤnฤtฤศii รฎncepรขnd cu 24 decembrie ศi actualizatฤ o datฤ la ศapte zile. Decizia a fost luatฤ รฎn cadrul ศedinศei Comisiei Naศionale Extraordinare de Sฤnฤtate Publicฤ (CNESP), prezidatฤ de premierul Natalia Gavriliศa.
Potrivit Hotฤrรขrii CNESP, cetฤศenii care nu au vizitat ศฤrile din zona roศie, vor putea intra รฎn continuare รฎn Republica Moldova fฤrฤ restricศii cu prezentarea unuia din urmฤtoarele documente: certificatul de vaccinare, testul PCR sau rapid negativ sau concluzia medicalฤ confirmativฤ รฎn cazul persoanelor care au suportat COVID-19. Cei care nu deศin actele respective vor fi obligaศi sฤ respecte regimul de izolare pentru o duratฤ de 14 zile.
CNESP a mai decis ca, รฎncepรขnd cu 23 decembrie, curent, accesul รฎn incinta Aeroportului Internaศional Chiศinฤu sฤ fie permis ศi รฎnsoศitorilor, care vor prezenta certificatul COVID-19.
Hotฤrรขrea adoptatฤ de CNESP mai prevede cฤ accesul la evenimentele private, organizate รฎn perioada 23 decembrie 2021 โ 15 ianuarie 2022, pentru un numฤr de 25 sau mai multe persoane, va fi permis doar รฎn baza prezentฤrii certificatului COVID-19.
De asemenea, pentru a reduce riscul de infectare cu COVID-19, CNESP a adoptat reguli pentru vizitatorii ศi comercianศii care participฤ la tรขrgurile de Crฤciun organizate รฎn toatฤ ศara. Astfel, pentru siguranศa vizitatorilor va fi obligatorie purtarea mฤศtii de protecศie pe toatฤ perioada de aflare รฎn spaศiul tรขrgului (cu excepศia copiilor pรขnฤ la 12 ani), iar personalul ศi comercianศii care vor participa la aceste evenimente vor trebui sฤ deศinฤ certificat COVID-19. Totodatฤ, bฤuturile ศi alimentele vor trebui consumate doar รฎn locurile special amenajate. Rฤmรขne รฎn vigoare obligativitatea respectฤrii distanศei fizice, de cel puศin 1 metru, dintre persoane.
Hotฤrรขrea nr. 67 din 21 decembrie 2021 poate fi descฤrcatฤ aici: https://bit.ly/3yOrG0R
Care este Reactia Ta?
Ador
0
LIKE
0
Nu รฎmi place
0
Woow
0